Home / Justitie / Prinsi în timp ce conduceau beți și fără permis

Prinsi în timp ce conduceau beți și fără permis

Doi bărbați au fost identificați în timp ce conduceau pe drumurile publice fără a avea dreptul, de polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui.

etilotestPrimul, C. Costel, în vârstă de 39 ani, din comuna Mironeasa, județul Iași, a fost oprit în trafic în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Decebal din orașul Negrești. Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat că avea 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au mai descoperit după alte verificări și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cel de-al doilea bărbat, I. Constantin, în varstă de 31 de ani, din orașul Negrești, a fost identificat de polițiști și jandarmi în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Păcii din oraș. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la fel precum C. Costel, nici acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și era deasemenea sub efectul aburilor alcoolului. Polițiștii au constatat, prin prelevarea de monstre biologice, o concentrație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Polițiștii le-au întocmit celor doi aventurieri inconștienți dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Conduceți prudent! Viața are prioritate!

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere. Acesta este motivul pentru care șoferii sunt sfătuiți de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) să adopte o manieră prudentă de conducere și să adapteze permanent viteza de rulare dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei. Asta deoarece distanța de frânare a unui autovehicul, în astfel de condiții meteo, se triplează. Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu vorbiți la telefonul mobil în timp ce conduceți mașina, dacă nu aveți atașat la acesta dispozitivul de tip „hands-free”. Iar în condițiile unui trafic aglomerat, să vă păstrați calmul, să nu uitați de politețea rutieră și să nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule. Polițiștii vasluieni mai avertizează că oboseala se instalează mai repede datorită ceții, precipitațiilor și a albului zăpezii, fenomene care îngreunează vederea. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor și să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiții de siguranță. (George PROCA)

Doi bărbați au fost identificați în timp ce conduceau pe drumurile publice fără a avea dreptul, de polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui. Primul, C. Costel, în vârstă de 39 ani, din comuna Mironeasa, județul Iași, a fost oprit în trafic în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Decebal din orașul Negrești. Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat că avea 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital la spital unde i-au fost recoltate mostre…

Review Overview

About Tehno Redactor

x

Check Also

Peste 2,6 milioane de persoane au tranzitat Vama Albița în primele nouă luni din 2019

În primele nouă luni ale ...

Polițist vasluian arestat pentru corupție

Astăzi, ofițerii de poliție judiciară ...

Sancțiuni de 51.000 de lei agenților economici din Bârlad

Polițiștii de investigare a criminalității ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: