Google+
Home » Justitie » Atenție șoferi: s-au scumpit amenzile!

Atenție șoferi: s-au scumpit amenzile!

de Marian MOCANU

Odată cu creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 mai, au crescut și cuantumurile amenzilor primite pentru încălcări ale Codului Rutier. Cele mai mici amenzi vor fi de 250 lei, iar cele mai mari, de 2.500 lei, respectiv de 12.500 lei în cazul persoanelor juridice, în cazul celor prinși cu alcoolemie mare la volan!

Conform Codului Rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în funcție de valoarea numărului de puncte de amendă aplicate, valoare care reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie. În consecință, odată cu creșterea acestui indicator, începând cu data de 1 mai, punctul amendă va fi de 125 lei, cu 20% mai mare decât până acum. Amenzile rutiere sunt clasificate pe clase, valoarea acestor amenzi fiind în funcție de gravitatea faptei săvârșite.

Din clasa I, se acordă 2-3 puncte amendă, respectiv 250 – 375 lei amendă, pentru: conducerea unui autovehicul cu o viteză cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv; nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers; neîndeplinirea obligației proprietarului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident; nerespectarea semnificației semnalului luminos intermediar care anunță schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulație reversibilă; conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei; nerespectarea obligației de a lăsa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia; nerespectarea obligației de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puțin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere; lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau manetei de comandă a vehiculului; nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului; conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe de înmatriculare/înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă și împiedică identificarea numărului; conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice ori care au lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorată vizibil; folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circulă din sens opus; folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip ,mâini libere”; nerespectarea obligației de a purta în timpul circulației pe drumurile publice centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz; depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus; circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis; nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers; nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E); oprirea neregulamentară; refuzul înmânării documentelor prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, precum și refuzul de a permite verificarea vehiculului.

Clasa II – 4-5 puncte amenda (500-625 RON )

Nerespectarea semnalelor polițiștilor de frontieră, ale îndrumătorilor Ministerului Apărării Naționale, ale agenților de cale ferată, alte persoanelor desemnate pentru dirijarea circulației etc.; nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră; nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare; neîndeplinirea obligației de a solicita, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate; conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă; conducerea unui autovehicul care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă; efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere ori folosirea instalațiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranță; conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate; oprirea nejustificată sau circulația pe banda de urgență a autostrăzilor sau oprirea pe partea carosabilă a drumurilor expres sau a drumurilor naționale europene; depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus; nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident cu avarii sau alte pagube materiale; pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată; staționarea neregulamentară; folosirea luminilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață.

Clasa III – 6-8 puncte amenda (750 – 1.000 RON)

Conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat; conducerea unui autovehicul de către o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere național românesc la schimbarea domiciliului sau reședinței, în termenul prevăzut de lege; neîndeplinirea obligațiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare/înregistrare a autovehiculului; nepăstrarea distanței laterale suficiente față de vehiculul care circulă din sens opus; nerespectarea de către conducatorul de vehicul a semnificației indicatoarelor și marcajelor de interzicere sau restricție ori a celor temporare, cu excepția celor care interzic accesul sau depășirea care se încadrează în altă clasă de sancțiuni; nerespectarea obligației de a permite părăsirea intersecției conducătorului vehiculului rămas în interiorul ei; nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament; nontarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate; circulația cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc; nerespectarea regulilor în cazul imobilizării involuntare în pasaje subterane și tuneluri; Nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule; nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi; conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roți, fără a se asigura contactul cu partea carosabilă pe ambele roți; nerespectarea obligațiilor în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate; nerespectarea semnificației indicatorului “STOP”; depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic; circulația în timpul nopții sau ziua, pe timp de ceață, ninsoare abundentă sau ploaie torențială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare; conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberată fără drept de circulație sau durata acesteia a expirat.

Clasa IV – 9-20 puncte amenda (1125 – 2500 RON)

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat; conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuțele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate; neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile și termenele prevăzute de lege; neefectuarea verificării medicale periodice; deținerea, montarea sau folosirea în circulația pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept; deținerea, montarea sau folosirea în circulația pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcționarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei (dispozitive antiradar); nerespectarea semnalelor regulamentare ale agenților de cale ferată la trecerea la nivel; necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus; neîndeplinirea obligației de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare dacă din accident de circulație au rezultat numai pagube materiale; nerespectarea dispozițiilor privind circulația pe autostrăzi; nerespectarea semnificației luminii roșii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulație reversibilă; săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic; neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care a fost invitat pentru soluționarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar de vehicul; pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roți sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanțe sau materiale ce pun în pericol siguranța circulației; transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din față ale vehiculelor; conducerea autovehiculului cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheață, zăpadă sau polei fără a avea montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate; staționarea neregulamentară pe drumurile publice în condiții de vizibilitate redusă; aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor, pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător; aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă; refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia; depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus; conducerea unui vehicul înmatriculat sau înregistrat care nu are montată una din plăcuțele de înmatriculare sau de înregistrare; circulația sau staționarea pe spațiul interzis care separă sensurile de circulație pe autostradă; nerespectarea semnificației indicatoarelor “Trecere la nivel cu o cale ferată simplă/dubla fără bariere”, sau “Oprire”; pătrunderea într-o intersecție dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: