Google+
Home » Justitie » Accidente cu victime în comunele Miclești și Puiești

Accidente cu victime în comunele Miclești și Puiești

Două persoane au necesitat să fie transportate marți la spital, după ce au fost victimele unor accidente care au avut loc în comunele Miclești și Puiești.

Bucureșteanul Christian E, de 50 de ani conducea un autoturism în afara localității Miclești, când a intrat în coliziune cu alt autoturism, lucru pentru care a plătit un bătrân în vârstă de 84 de ani, pasager pe bancheta din spate a mașinii acestuia. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticată cu „fractură humerus”. Accidentul s-a produs datorită neatenției șoferului, care nu a păstrat distanța față de autoturismul din fața acestuia. Când celălalt șofer a redus viteza pentru a face o curbă la stânga, Christian E. nu a putut evita impactul. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au indicat valori negative.

carutaTot cu “fractură humerus” s-a ales și o femeie în vârstă de 40 de ani, după ce a căzut dintr-o căruță. Această se deplasa împreună cu soțul său, Ion I. pe raza satului Cristești, din comuna Puiești, când calul s-a smucit. Căruțașul a pierdut astfel controlul asupra direcției de deplasare, iar femeia s-a dezechilibrat. Polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvarsirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

Poliția Română recomandă prudență maximă pe șosele, pe timp ploios

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J) Vaslui recomandă conducătorilor auto să manifeste prudentă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers. De aceea, luminile de întâlnire trebuie să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

O atenție mărită trebuie acordată pietonilor în zilele cu ploi. Aceștia sunt mai puțin prudenți, se ascund sub umbrele, privesc mai puțin în jur și nu se asigură la traversare. Aceștia sunt rugați să circule numai pe trotuare iar traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor