Home / Sport / Selecționata AJF Vaslui a avut câștig de cauză sâmbătă în fața moldovenilor din Raionul Cantemir

Selecționata AJF Vaslui a avut câștig de cauză sâmbătă în fața moldovenilor din Raionul Cantemir

Selecționata de fotbal a județului Vaslui a învins sâmbătă Selecționata Raionului Cantemir din Republica Moldova, scor 3 – 8. Favoriții noștri conduceau la sfârșitul primei reprize cu 4 -0, dar meciul a devenit extrem de disputat după pauză.

Jocul s-a disputat în baza invitației înaintate de către Administrația Raionului Cantemir din Republica Moldova, prin grija și bunăvoința conducerii Asociației Raionale de Fotbal Cantemir. Activitatea face parte din protocolul de acțiuni și activități Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui – Asociația Raională de Fotbal Cantemir, ce se va semna în perioada următoare și este rezultatul întâlnirii bilaterale a Administrațiilor FRF – FMF / AJF – ARF, de la Poiana Brașov din 26 noiembrie 2016.

Din lot au făcut parte 17 jucători, 11 jucători care evoluează în Liga a IV-a și 6 care dispută Liga a V-a. FC 2007 Gîrceni a fost echipa care a dat cei mai mulți jucători, trei. Câte doi jucători au trimis FC 2002 Vaslui, Vitis Șuletea, Racova Pușcași și FC Ghergheleu, în timp ce Juventus Fălciu, Unirea Banca, Viitorul Rebricea, FC Sporting Bârlad, FC Flacăra Muntenii de Sus și Pajura Huși au dat câte un jucător.

Au evoluat pentru AJF Vaslui Daniel Bernevic (Liga a IV-a, Vitis Șuletea), Bogdan Onciu (FC 2007 Gîrceni, Liga a IV-a), Andrei Aparaschivei (FC Racova Pușcași, Liga a V-a), Bogdan Ignat (FC 2007 Gîrceni, Liga a IV-a), Edmond Moraru (FC 2002 Vaslui, Liga a IV-a), Cosmin Mitrofan (Vitis Șuletea, Liga a IV-a), Gabi Pîrvu (Juventus Fălciu, Liga a IV-a), Laurențiu Artenie (Viitorul Rebricea, Liga a V-a), Ionuț Popa (Unirea Banca, Liga a IV-a), Ionuț Pintilie (FC 2007 Gîrceni, Liga a IV-a), Andrei Ștefan Bursuc (FC Ghergheleu, Liga a V-a), Dumitru Valentin Bursuc (FC Ghergheleu, Liga a V-a), Ionuț Dohotaru (Racova Pușcași, Liga a V-a), Petronel – Marius Cumpănă (FC 2002 Vaslui, Liga a IV-a), Daniel Tinică (Sporting Bârlad, Liga a IV-a), Adrian Bozianu (FC Flacăra Muntenii de Sus, Liga a V-a) și Cătălin Solomon (Pajura Huși, Liga a IV-a).

Lotul deplasat a fost antrenat de Adrian Racoviță si Marian Tătaru, iar acțiunea a fost coordonată de președintele AJF Vaslui, Bogdan Gheorghiță. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Rezultate excepționale ale sportivelor bârlădene la Campionatul Național de Gimnastică!

Echipa de gimnaste a Clubului ...

Echipa de oină a Clubului „Cronos” din Bârlad a câștigat Cupa „Unirii” la un concurs internațional de peste Prut

S-a întors victorioasă! Echipa de ...

Vasluianul cu mușchi de oțel! Emilian Știrbu a pus județul pe harta culturismului internațional

de Daniel MICU A gasit ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: