Google+
Home » Justitie » Asigurare tip RCA falsă, depistată la Vama Albița

Asigurare tip RCA falsă, depistată la Vama Albița

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip RCA falsă pentru autocamionul pe care îl conducea.

Ilie D., cu cetățenie română și moldovenească, a vrut să iasă din țară în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion marca Daf și o semiremorcă marca Schmitz, ocazie cu care a prezentat asigurarea tip RCA. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării, lucrătorii vamali au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul este fals.

Cu privire la cele constatate bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a declarat că are doar calitatea de angajat al firmei de transport care are în proprietate autocamionul în cauză și că nu are cunoștință că documentul este fals ori falsificat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: