Anul electoral aduce primul boicot: consilierii PNL au lipsit de la ședința CL Coșmești, în care s-a votat bugetul
Consilierii PNL din Cozmești au boicotat ultima ședință de Consiliu Local de la sfârșitul săptămânii trecute, cu speranța că-l vor lăsa fără buget, în an electoral, pe primarul Hristache Sima, iar pentru a-și duce planul la îndeplinire, ar fi contactat și un consilier al puterii locale, căruia i s-ar fi propus o sumă de bani să nu participe la ședință.
Apropiatele alegeri locale încing spiritele în partide, mai ales la nivelul comunităților. Un exemplu în acest sens este Cozmeștiul, acolo unde consilierii aflați în opoziție au încercat să-l saboteze pe primarul în funcție, Hristache Sima, pentru a-l lăsa fără buget chiar în an electoral. În acest sens, patru din cei cinci consilieri PNL, printre care și fostul edil Vasile Aporcăriței, au boicotat ședința în care s-a votat bugetul comunei. Numai că planul lor a rămas fără finalitate, în condițiile în care un consilier chiar de la ei din partid nu s-a raliat, iar un altul, de la puterea locală, nu a acceptat propunerea venită tot de la liberali.
Așa după cum susține primarul Sima, acestuia din urmă i s-ar fi propus o sumă de bani pentru a nu participa la ședință. „Am rămas uimit când un consilier mi-a povestit ce i s-a propus contra unei sume de bani, și știm cine este acea persoană”, a declarat edilul Hristache Sima.
Așadar, fără a reuși să coalizeze și să adune șase consilieri locali, din cei 11 câți sunt la Cozmești, liberalii au pierdut o primă bătălie electorală în această comună. De altfel, ei nu au motivat oficial la secretarul primăriei și al CL de ce nu se prezentat la ședință.
„Cei patru consilieri nu au motivat în nici un fel gestul lor. Dacă așa înțeleg ei că trebuie să lupte pentru oameni, atunci greșesc grav. Dar pe mine nu mă interesează astfel de jocuri și încerc să aduc Cozmeștiul, împreună cu ceilalți consilieri, aparatul primăriei și oamenii din sat, în rândul comunelor despre care se poate spune că s-a făcut ceva bun. Ăsta este rolul meu și pentru asta am fost ales”, a conchis primarul Sima.
Actualul edil Hristache Sima este la primul mandat de primar, după ce, în 2008 a fost ales din partea PRM. Ulterior, a schimbat tabăra politică și, prin celebra Ordonanță 55, în toamna anului 2014 s-a înscris în PSD. (Ionuț PREDA)
doua bande de hoti ; asta sunteti !
-”În acest sens, patru din cei cinci consilieri PNL, printre care și fostul edil Vasile Aporcăriței, au boicotat ședința în care s-a votat bugetul comunei. Numai că planul lor a rămas fără finalitate, în condițiile în care un consilier chiar de la ei din partid nu s-a raliat, iar un altul, de la puterea locală, nu a acceptat propunerea venită tot de la liberali.”-
Cat timp o sa o tot faceti pe-a victimele si o sa-l tot acceptati printre voi pe un bandit ca Aporcaritei, va meritati soarta ! Bà, ce naiba voi chiar sunteti chiori ? Banditul ala e pe mosia lui iar voi sunteti slugi la el; ce nu ati inteles ?
-„Actualul edil Hristache Sima este la primul mandat de primar, după ce, în 2008 a fost ales din partea PRM. Ulterior, a schimbat tabăra politică și, prin celebra Ordonanță 55, în toamna anului 2014 s-a înscris în PSD”.-
PSD !
STITI SA CITITI ?
PSD nu inseamna sub nici o forma Pace Si Dumnezeu !
Inseamna … ALTI BANDITI !
votam pe primarul nostru sima mihai
Pai cum credeti ca unii care toata viata lor nu au stiut sa faca decat rau, vor acum binele in comuna ?unii inca mai cauta un os de ros dar sunt cam batrani si nu mai au cu ce. sa il roage frumos pe d-l primar poate le da el ceva de ros..
Si cu ei in sedinta si fara ei tot niste nulitati raman!
Comuna Cozmesti merge pe un drum bun si asa trebuie sa ramana !!!