Justitie

Ucigașul de la Văleni rămâne după gratii

de Marian MOCANU

Vasile Tiron, cel care a ucis, în ajunul Crăciunului trecut, un consătean care a avut o relație sexuală cu soția lui, rămâne după gratii. Judecătorii Tribunalului Vaslui au prelungit, ieri, cu 30 de zile, mandatul de arestare preventivă a celui care și-a ucis rivalul cu zeci de lovituri cu parul.

Pe 20 decembrie o crimă înfiorătoare s-a petrecut la Văleni. Crima s-a petrecut în casa unui bărbat de 42 de ani, după ce acesta a fost surprins în pat cu femeia cu care Vasile Tiron, presupusul asasin, în vârstă de 48 de ani, avea o relație de 13 ani. Anchetatorii au povestit faptul că Vasile Tiron l-ar fi lovit de zeci de ori cu parul pe Sorin Botez, în vârstă de 42 de ani, mai ales în cap, după care și-a luat concubina și a plecat acasă. Victima a fost găsită moartă abia a doua zi de către mama sa, care a alertat autoritățile. Motivul crimei a fost gelozia. Vasile Tiron și-a recunoscut fapta, declarând anchetatorilor că a reacționat violent pe motiv că a fost tulburat profund când și-a văzut concubina în pat cu altcineva. Femeia era plecată de trei zile de la locuința lor.

Vecinii știau de „povestea de iubire” între Lenuța Tiron și bărbatul cu șase ani mai tânăr, poveste care a ajuns și la urechile soțului, care, într-un moment de gelozie, și-a ucis rivalul. Interesant este și faptul că, deși a fost și ea bătută, Lenuța Tiron a refuzat să depună plângere împotriva concubinului ei, autorul crimei. Poate pentru că se simțea vinovată pentru că a acceptat avansurile vecinului, sau pentru că avea împreună cu Vasile Tiron un copil în vârstă de șapte ani!

Arestat preventiv, ucigașul din gelozie a fost acuzat de violare de domiciliu și omor, fapte pentru care riscă până la 10 ani de închisoare cu executare. Până la finalizarea procesului, judecătorii Tribunalului Vaslui au considerat că Vasile Tiron trebuie judecat în stare de arest preventiv, dat fiind gravitatea faptelor. De aceea, ieri, 15 februarie, judecătorii au decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a mandatului de arestare preventivă.

Related Articles

Back to top button