Justitie

Bârlădeanca care și-a ucis și tranșat copilul s-ar fi vrut liberă până la pronunțarea sentinței definitive

de Marian MOCANU

Elena Roxana Smocot, bârlădeanca care în vara anului trecut și-a omorât și tranșat cu sânge rece bebelușul în vârstă de doar câteva zile, a fost condamnată în primă instanță, la 18 ani de închisoare cu executare. Ea a contestat sentința dată de judecătorii Tribunalului Vaslui și, până la judecarea apelului, ar fi vrut să fie liberă, măcar de Paște. Ieri, cererea ei a fost respinsă de judecătorii Curții de Apel Iași.

În luna februarie, Elena Roxana Smocot, bârlădeanca care în vara anului trecut și-a omorât și tranșat cu sânge rece bebelușul în vârstă de doar câteva zile, a fost condamnată la 18 ani de închisoare cu executare. Prin aceeași sentință, ea a fost decăzută, pentru încă cinci ani, din drepturile părintești față de fiul mai mare, ori de a fi tutore sau curator a unui minor și a fost obligată să facă tratament medical psihiatric până la însănătoșire sau ameliorarea sănătății de natură să înlăture starea de pericol. Sentința dată de judecătorii tribunalului Vaslui nu era definitivă, iar mama ucigașă a contestat-o la instanța superioară, Curtea de Apel Iași.

Dând dovadă fie de inconștiență, fie de un tupeu fără margini, Elena Smocot ar fi vrut ca, până la judecarea contestației, să fie lăsată liberă, chiar și în arest la domiciliu. Ea a motivat că, de la arestarea sa, în iulie 2015, a fost tot timpul după gratii și ar vrea totuși să petreacă câteva zile în libertate. Cererea ei a fost respinsă categoric de magistrații ieșeni, care au dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă cu încă 30 de zile.

La începutul lunii iunie a anului trecut, Smocot, în vârstă de 27 de ani, și-a ucis cu deosebită violență bebelușul în vârstă de doar opt zile, chiar sub ochii celuilalt fiu al ei, în vârstă de patru ani și ai unui nepoțel cu trei ani mai mare. Crima a fost făcută cu o deosebită cruzime: femeia a trântit bebelușul cu capul de mobilă, apoi l-a scos în curtea casei și l-a călcat în picioare. După ce și-a omorât pruncul, a luat o bucată de țiglă ascuțită și l-a spintecat cu trei lovituri în direcții diferite, tăind practic trupul copilului în două. Apoi, a adunat trupul bebelușului și intestinele într-o pungă pe care a pus-o în cada din baie, pentru ca, ulterior, alături de rămășițe, să facă duș pentru a se spăla de sânge.

Related Articles

Back to top button