De ce taraganeaza Politia Municipiului Vaslui ancheta în cazul nevestei șefului Poliției Locale Vaslui, care a rănit un bătrân pe o trecere de pietoni?
Ancheta în cazul soției șefului Poliției Locale Vaslui, care a rănit un bătrân pe o trecere de pietoni, este tărăgănată de luni bune de către polițiști, în condițiile în care accidentul a avut loc la începutul lunii octombrie a anului trecut.
Polițiștii vasluieni nu se grăbesc, se pare, să definitiveze cercetările în dosarele pe care le au în lucru atunci când este vorba de soțiile unor colegi de-ai lor. Este cazul anchetei penale ce o priveste pe Dana Catana, nevasta șefului Poliției Locale Vaslui, cercetată pentru vătămare corporală din culpă, după ce a lovit cu mașina un bătrân pe o trecere de pietoni.
Deși au trecut mai bine de șapte luni, dosarul este tot „în lucru” la Poliția Municipală Vaslui, așa după cum ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Loredana David. Evident, cercetările fiind în curs, nu s-au putut oferi nici informații legate de stadiul anchetei și cât va mai dura până când dosarul va ajunge la Parchet.
Reamintim că soția șefului Poliției Locale Vaslui a rănit un bătrân pe o trecere de pietoni din apropierea pieței centrale din Vaslui. Bărbatul de 70 de ani s-a angajat în traversarea străzii Victoriei, din zona pieței centrale a orașului, pe marcajul pietonal, moment în care, potrivit reprezentanților Poliției Județene, a fost lovit în plin de mașina condusă de Dana Catană. Ulterior, victima accidentului a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde medicii au diagnosticat-o cu o fractură la una din mâini.
Înainte de a prelua șefia Poliției Locale Vaslui, Sorin Catană a fost ofițer în cadrul serviciilor de ordine publică și rutier din cadrul Poliției Județene Vaslui, iar o perioadă de timp a condus și Biroul Rutier Iași. (Ionuț PREDA)