Favoritele campionatului de minifotbal au obținut cu emoții cele trei puncte
Că lucrurile nu stau întotdeauna pe teren așa cum stau și pe hârtie s-a demonstrat încă o dată sâmbătă, când cele două favorite la câștigarea titlului la minifotbal au fost ținute în șah.
Chiar dacă nu au făcut pași greșiți în economia campionatului, primele două clasate au avut mari emoții și s-au impus destul de greu. Victoria Morandi a reușit să își păstreze fotoliul de lider după ce a învins Spartanii doar cu 1 – 0. Inter Traian nu a scăpat fără să primească gol de la Red Star, dar a trimis la rândul ei mingea în plasă de două ori. Simba a obținut primele puncte din acest sezon, după ce a trecut în mod spectaculos de FC Zimbru, scor 6 – 3.
Redcon1 a obținut și ea primul succes, scor 3 – 2 cu EMMA. Smaratex Boys a stat. Sambăta, Victoria Morandi va da piept cu Red Star, iar Inter Traian întâlnește FC Zimbru. Simba înfruntă Emma, iar Redcon 1 joacă în compania celor de la Smaratex Boys. Spartanii stă. (G.P)