Armă neletală deținută ilegal, ridicată de polițiști
Polițiștii specializați în arme, muniții și substanțe periculoase au ridicat o armă neletală supusă autorizării, deținută în mod ilegal de un Marian B., în vârstă de 30 de ani, din comuna Ciocani.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul a procurat arma cu aer comprimat din Franța, iar în luna septembrie a introdus-o în țară, fără ca în prealabil să solicite autorizarea din partea autorităților române, în conformitate cu prevederile legale privind regimul armelor și al munițiilor. De asemenea, Marian B. nu este deținător legal de arme și muniții. Arma a fost ridicată de polițiști în vederea efectuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Codul Penal prevede faptul că „deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”. (G.P)