Substanțe anabolizante găsite la Vama Albița, ascunse în bagajele unui tânăr
Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, a descoperit, ascunse în bagajele personale ale lui Stepan M., în vârstă de 26 de ani, 360 comprimate și 60 fiole anabolizante incluse în lista substanțelor interzise de lege. Cetățeanul român a vrut să intre în țară miercuri, pasager într-un microbuz înmatriculat în Germania.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului și pasagerilor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali și polițiști de frontieră a descoperit, ascunse în bagajele personale ale lui Stepan M., 360 comprimate de Strombafort și 60 fiole de Testosterona, incluse în lista substanțelor interzise prevazută în Legea 104/2008.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii substanțelor anabolizante descoperite și sancționarea contravențională a tânărului cu amendă în valoare de 33.000 lei. (G.P)