Pietoni accidentați grav, după ce au traversat strada haotic
La sfârșit de săptămână, pe raza județului Vaslui, au avut loc două accidente de circulație soldate cu vătămarea corporală a doi pietoni care nu s-au asigurat corespunzător înainte de a traversa strada.
Andrei C., din comuna Solești a acroșat duminică un pieton cu partea din față a autoturismului după ce victima care se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, în aceeași direcție de mers și-a schimbat brusc direcția către stânga. Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui, unde a fost diagnosticat cu „hematom subdural, edem cerebral, fractură la nivelul oaselor nazale, fractură occipitală, fractură mandibulă”, fiind ulterior transportat la o unitatea medicală din municipiul Iași. Tânărul de 20 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În aceeași zi, pe raza municipiului Bârlad a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui alt pieton. Gabriel P., de 18 s-a ales cu dosar penal după ce a accidentat un minor în vârstă de 11 ani. Este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și vătămare corporală din culpă. Șoferul avea direcția de deplasare centru către Dealul Mare, când victima s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nemarcat și nesemnalizat. Minorul a fost transportat la Spitalul municipal de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-facial și fractură humerus stâng”. În urma verificărilor efectuate în baza de date privind deținătorii de permise de conducere s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.
Recomandările polițiștilor:
Traversați drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colțul străzilor, după ce vă asigurați în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie niciun autovehicul. Nu vă angajați în traversarea străzi în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații. Respectați culorile semaforului electric. Evitați să traversați strada în fugă! Nu traversați niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgența existentă la un moment dat. Circulați numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public; Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea se va realiza numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora. Pe vreme rea sau întuneric, purtați haine de culori deschise și/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili. Copii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților. (G.P)