Moartea stă la pândă în cluburile, barurile și discotecile din județ
Controalele desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” (ISU) Vaslui la sfârșitul săptămânii trecute a scos la iveală o serie de nereguli în zece cluburi, baruri și discoteci din municipiile Vaslui și Bârlad și din comunele Roșiești și Dodești.
Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 20.000 de lei, după ce s-a descoperit lipsa autorizației de securitate la incendiu, lipsa organizării activității de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă, neîntreținerea și neverificarea corespunzătoare a mijloacelor de primă intervenție, respectiv stingătoare, neîntreținerea corespunzătoare a iluminatului de siguranță, exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, reducerea și blocarea căilor de evacuare, neactualizarea planurilor de evacuare, precum și necunoașterea de către salariați a modului de acțiune în caz de incendiu, se precizează într-un comunicat ISU.
Controalele au urmărit modul de respectare a prevederilor legale pe linia prevenirii unor situații de urgență, iar acțiunile de control s-au desfășurat cu precădere pe timpul serii și nopții, după ora 23.00, când cluburile, barurile și discotecile încep să fie frecventate. Pe timpul desfășurării acestor activități au fost depistate 71 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, cuprinzând 46 avertismente și 14 amenzi. Neregulile constatate la spațiile controlate nu au întrunit, însă, criteriile pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor spațiilor respective.
Reguli și măsuri de prevenire a incendiilor specifice structurilor de alimentație publică
ISU Vaslui ne spune ce ar trebui să facem pentru a evita producerea unor tragedii. Nu se admite accesul în interiorul acestor spații a unui număr de persoane mai mare decât capacitatea stabilită prin proiect. Amenajarea sălilor se face cu menținerea spațiilor de siguranță între elementele de mobilier, astfel încât să fie asigurate gabaritul căile de evacuare. Se interzice blocarea cu mese, scaune, utilaje frigorifice sau altele asemenea a căilor de evacuare. La ușile amplasate pe căile de evacuare se asigură sensul de deschidere spre exterior, potrivit reglementărilor tehnice specifice, precum și menținerea descuiată a acestora pe întreaga durată cât sunt prezente persoane în sală. În fiecare sală de servire trebuie sa se afișeze schița de evacuare în locuri vizibile, accesibile și iluminate corespunzător. Personalul trebuie să fie instruit în ceea ce privește alarmarea și evacuarea persoanelor, precum și asigurarea primei intervenții în caz de incendiu. La terminarea programului de lucru în aceste spații obligatoriu se întrerupe alimentarea cu energie a mașinilor, utilajelor, aparatelor, dispozitivelor de preparare a hranei. Se verifică închiderea tuturor robinetelor de gaz de pe conducte și recipiente. Se evacuează deșeurile rezultate în urma desfășurării activității și efectuarea curățeniei la locul de muncă și se întrerupe alimentarea cu energie electrică, cu excepția iluminatului de securitate la incendiu și de antiefracție. (G.P)