Jandarmii bârlădeni au împărțit amenzi
Efectivele Detașamentului 3 Jandarmi au acționat duminică pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță și pentru prevenirea și combaterea violenței, cu ocazia meciurilor de fotbal și rugby din Bârlad. Au mai aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru a sancționa încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Lucrătorii Detașamentului 3 Jandarmi Bârlad aduc la cunoștință că proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, împotriva persoanelor, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice precum și tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă constituie contravenții și se sancționează conform legii. (G.P)