Traficanții de țigări au ajuns după gratii!
de Răzvan CĂLIN
Cei trei basarabeni care au fost prinși în flagrant în timp ce traficau peste râul Prut mai multe colete cu țigări, au ajuns după gratii. Pe numele fiecăruia, judecătorii vasluieni au emis câte un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de contrabandă în formă calificată și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
”Totodată, continuă investigațiile pentru depistarea și identificarea celui de al patrulea complice, care se afla la volanul autoturismului marca Volkswagen Transporter. Acesta a dispărut de la fața locului, după ce a abandonat dubița respectivă în care se aflau colete cu țigări”, ne-a declarat inspectorul principal Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui.
Cei trei basarabeni (cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani) au fost prinși în flagrant de polițiștii de frontieră hușeni în noaptea de 21/22 noiembrie. În jurul orei 3.30, o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Huși a depistat care transporta un colet voluminos pe direcția localității de frontieră Ghermănești. În apropiere staționa și autovehicolul marca Volkswagen Transporter, având haionul ridicat. La vederea polițiștilor, individul care se deplasa pe jos a rupt-o la fugă, iar cel care conducea dubița a demarat în trombă făcându-se nevăzut. După ce l-au reținut pe primul fugar, polițiștii de frontieră au depistat autoutilitara pe raza satului Arsura, la o distanță de circa 11 kilometri față de locul inițial. În ea se mai aflau alte trei colete cu țigări de contrabandă, însumând 6.250 pachete, în valoare totală de 62.500 lei.