UPDATE: Dosar penal pentru fraudă la vot pe numele unui tânăr de 23 de ani, care a votat în două secții diferite, în mai puțin de o oră
Poliția Vaslui a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot pe numele unui tânăr de 23 de ani, din localitatea Pungești, după ce s-a constatat, în urma verificărilor făcute în sistemul electronic de monitorizare a procesului electoral, că a votat în două secții diferite, în mai puțin de o oră.
Tentativă de fraudare a alegerilor, după ce un tânăr a votat de două ori. Bărbatul, cu domiciliul în localitatea Pungești, a votat, mai întâi, la ora 9.52, în secția unde figurează în listele electorale permanente. Ulterior, la ora 10.30, a votat, pe listele suplimentare, în secția din localitatea învecinată, respectiv Armășoaia. În aceste condiții, tânărul a apărut de două ori în sistemul electronic de monitorizare a procesului electoral, după ce actul de identitate i-a fost scanat, pe rând, atunci când a primit buletinele de vot, de către informaticienii din cele două secții de votare.
După cercetările desfășurate, anchetatorii au constatat că este vorba de vot multiplu, motiv pentru care au întocmit dosar penal pe numele bărbatului de 23 de ani pentru fraudă la vot. În prezent, polițiștii desfășoară acțiuni pentru găsirea tânărului în vederea audierii acestuia. (Ionuț PREDA)