Justitie

“Alo, Ambulanta, un baiat de 16 ani a fost taiat cu o coasa si este pe moarte!”

de Daniel MICU

Asa a sunat un apel la 112, aseară, când o sumedenie de medici și de polițiști s-au mobilizat și au pornit într-o misiune de viață și de moarte, la Mălăești, comuna Vutcani. Ceea ce aveau să descopere este demn de închisoare!

Duminica, putin inainte de ora 21, un apel disperat la 112 anunta o bataie generala in timpul careia un baiat de 16 ani ar fi fost sfasiat cu o coasa, în satul Mălăești, comuna Vutcani.

Cel care a sunat a dat amanunte si informatii exacte, menite sa ii ajute pe medici sa ajunga in cel mai scurt timp la ranit. Dupa cateva minute, a revenit si le-a spus ca victima ar fi pe moarte si chiar ca …a decedat. Intre timp, cei de la Ambulanta si de la Politie goneau catre Malaesti, iar in momentul in care au ajuns in sat au inceput cautarile.

De pe doua numere diferite a sunat tanarul la 112 si cand i s-au cerut indicii despre locul unde se afla ranitul, acesta i-a indrumat, cunoscator, pas cu pas. Echipajele medicale si de Politie au ajuns la o casa parasita, apoi li s-a spus sa mearga pe o ulita la stanga, pana vad un gard maro, o fantana cu cumpana etc.

Au batut din poarta in poarta si au cerut satenilor informatii despre bataie sau despre un adolescent taiat. Cu totii ridicau din umeri.

Pana la urma, s-a dovedit a fi o gluma proasta, mai ales ca, la final, cel ce a sunat la 112 a gasit de cuviinta sa ii injure de mama focului.

Politia a inceput o ancheta in acest caz. Urmeaza ca inconstientul care nu a gasit alta metoda de a se amuza, decat punand pe drumuri un echipaj de ambulanta, sosit de la Vaslui, de la aproximativ 40 km distanta, sa fie identificat si pedepsit pentru tupeul sau.

“A venit politia, ne-a batut la poarta. Era si o ambulanta. Ne-au intrebat daca stim ceva de o bataie, ca este cineva cu matele scoase, mort. Nu am auzit nimic. Cred ca cineva a ras de ei si i-a pus degeaba pe drumuri. Sa il pedepseasca! Poate alti oameni bolnavi chiar au avut nevoie de ajutorul acelor medici si ei orbecaiau prin Malaesti dupa cai verzi pe pereti! Asta e de joaca?! Numai un tampit putea sa faca una ca asta!”, a spus Gheorghe Macovei, un sătean din Mălăești.

Related Articles

Back to top button