Justitie

Un bărbat din Vaslui a fost reținut după ce a fost prins conducând beat de trei ori în două zile

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea a cinci infracțiuni la regimul circulației rutiere. Acesta a fost prins de polițiști la volan deși era sub efectul aburilor alcoolului de trei ori în două zile.

Pe 19 mai, bărbatul a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale pe raza municipiului Vaslui. Polițiștii deplasați la locul accidentului l-au testat alcoolscopic. Rezultatul a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Ca măsură complementară, bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere, fără a mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Acesta a dovedit însă că inconștiența sa nu are limită, iar a doua zi a fost prins în aceeași ipostază. A fost oprit în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Vaslui. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcoolest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un nou dosar penal, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule. Aventura bărbatului nu s-a terminat însă aici pentru că doar câteva ore mai târziu s-a urcat la volanul autoturismului și a fost implicat din nou într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În timp ce se afla cu mașina într-o stație de alimentare cu carburant de pe strada Călugăreni, a intenționat să efectueze manevra de mers înapoi, însă din cauza faptului că nu s-a asigurat corespunzător, a acroșat un corp de serviciu de la pompa de alimentare. Polițiștii l-au testat din nou cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată, bărbatul a fost condus la audieri, iar pe numele lui a fost întocmit un alt dosar penal, pentru alte două infracțiuni: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul a fost prezentat ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive. (G.P)

Related Articles

Back to top button