Justitie

Șofer băgat după gratii după un an de la accidentul din Vetrișoaia în care a murit șeful de post și un prieten de-al acestuia

Un șofer de 20 de ani, Răzvan Hortolomei, din municipiul Huși, a fost reținut, luni, de Serviciul Rutier Vaslui pentru ucidere din culpă, după ce anchetatorii au reușit să stabilească, pe baza expertizelor, că este autorul unui teribil accident petrecut acum un an și soldat cu moartea a doi oameni, din care unul era șeful de post din Vetrișoaia, Marius Nițică (detalii AICI). De altfel, tânărul ajuns acum în arestul Poliției Județene a fost singurul care a scăpat cu viață, deși a stat în agonie mai bine de 16 ore.

La aproape un de la accidentul petrecut pe un drum național de pe raza comunei Vetrișoaia, în urma căruia șeful postului de poliție de acolo, Marius Nițică, în vârstă de 23 de ani, și un prieten de-al acestuia, de 28 de ani, au murit, anchetatorii au reușit să facă lumină. Deși inițial polițiștii au mers pe varianta că polițistul s-ar fi aflat la volan, probele strânse la dosar au demonstrat că, în fapt, singurul supraviețuitor al tragediei este cel care a condus mașina în momentul în care aceasta a părăsit drumul național DN 24A și s-a răsturnat într-o râpă.

Au existat mai multe probe coroborate care au condus la concluzia că tânărul de 20 de ani se afla la volan. Pe lângă expertizele făcute, polițiștii au și declarațiile martorilor, care afirmă că l-au văzut pe bărbat la volanul autoturismului”, ne-a declarat inspectorul-șef al Poliției Județene Vaslui, Mihai Gabrieal Panțiru.

La scurt timp după producerea accidentului de la Vetrișoaia, polițiștii au constatat, în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere ale primăriei pe raza căreia s-a petrecut evenimentul rutier, că tragedia a avut loc cu aproximativ 16 ore înainte ca victimele să fie descoperite.

În fapt, cei care au găsit mașina răsturnată au fost ciobanii unei stâne, în urma alertei dată de către câinii acesteia. În urma cercetărilor, anchetatorii au mai stabilit că cei trei tineri aflați în mașină se întorceau de la pescuit, din zona Vetrișoaia, și se îndreptau spre casă, în municipiul Huși. Într-o curbă deosebit de periculoasă, șoferul nu a mai efectuat virajul la stânga și a ieșit în afara șoselei, plonjând într-o râpă plină cu vegetație de aproximativ cinci metri. Doi din cei trei tineri aflați în mașină au fost aruncați în exterior.

Bărbatul de 20 de ani care a scăpat cu viață ar fi fost găsit pe bancheta din spate a autoturismului, suferind un traumatism cranian, o fractură deschisă de tibie, traumatism abdominal și hipotermie, ținând cont că a stat o noapte întreagă blocat în mașina răsturnată. Deși găsit conștient după 16 ore de la producerea accidentului, acesta nu a putut povesti atunci polițiștilor nimic din ceea ce s-a întâmplat. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button