LocalSocial

Pensionarii vasluieni îi plâng pe tinerii șomeri, care nu au bani pentru traiul zilnic

Pensionarii vasluieni susțin că în perioada pandemiei de coronavirus cele mai mari probleme cu supraviețirea le au șomerii. Dacă pensionarii au venituri constante și încasează lunar o pensie, sunt multe familii de tineri care au copii și nu au resursele financiare necesare pentru a acoperi cheltuielile zilnice.

”Părerea oamenilor este că pensiile nu pot fi majorate cu un procent de 40%, din luna septembrie. Nu au la buget acești bani. Noi am propus Ministerului Muncii să se facă majorarea în două etape, dar nu am fost ascultați. În această perioadă cel mai greu o duc persoanele care sunt în șomaj tehnic, sunt oameni amărâni care se necăjesc să trăiască. Au copii mici, au credite la bănci, au facturi de acoperit la utilități. Cu banii din șomajul tehnic pe care îl primesc sute de persoane nu poți acoperi toate aceste nevoi”, a spus Ioan Stamate, președintele Comitetului Județean al persoanelor Vârstnice Vaslui.

Potrivit datelor primite de Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui de la Ministerul Muncii, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 august 2020, valoarea punctului de pensie se menține la 1.265 lei. Începând cu data de 1 septembrie 2020, conform art. 86 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, valoarea punctului de pensie va fi de 1.775 lei.

La începutul anului 2020, erau înregistrați la CJP Vaslui un total de 93.729 pensionari, din care 81.685 pensionari de stat și 12.044 pensionari din agricultură. În prezent, un număr de 27.773 de pensionari vasluieni încasează indemnizația socială. Un număr de 20.307 persoane sunt pensionari de stat și 7.466 persoane primesc pensie de agricultori.

”În prezent, o îngrijorarea mai mare decât COVID-19 este seceta. Se usucă totul și nu mai are lumea ce mânca. Deocamdată, prețurile nu sunt exagerate, dar ne așteptăm la scumpiri la toate produsele agricole”, a mai spus Ioan Stamate.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button