Google+
Home » Justitie » Indolență în uniformă

Indolență în uniformă

Sub ochii îngăduitori ai polițiștilor și ai autorităților, în județul Vaslui umblă liber un violator care a batjocorit, cine știe de câte ori, o femeie retardată și care nu și-a asumat apariția pe lume a unui copil care va ajunge la mila altora. Este vorba de cazul pe care l-am prezentat săptămâna trecută cititorilor noștri și față de care toți cei pe care-i plătim să vegheze la liniștea și la siguranța noastră s-au spălat pe mâini. Deși știa, poliția nu a ridicat nici măcar un deget pentru a-l prinde pe făptaș, în condițiile în care principalul suspect le-a fost adus sub nas. Reprezentanții IJP Vaslui se ascund în spatele unui articol de lege scuzându-se jalnic că nu există “plângere înregistrată”, ca și cum nu ar exista posibilitatea autosesizării. În cele din urmă, au descoperit și calea sesizării din oficiu, dar numai după ce ziarul nostru a făcut public acest caz cutremurător.

 Simona MIHĂILĂ

 Poliția este instituția statului cu atribuții de apărare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, de prevenire și descoperire a infracțiunilor, de respectare a ordinii și liniștii publice. Este serviciul public specializat care lucrează în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului.

Această definiție este decupată din legea după care funcționează Poliția Română, dar nimeni vreodată nu a avut nevoie să citească legi și să memoreze definiții pentru a ști că polițiștii sunt aliații oamenilor cinstiți, sunt apărătorii cetățenilor neajutorați, sunt salvarea celor care nu se pot apăra singuri.

Simpla vedere a uniformei de polițist ne conferă siguranță. Ne dă încredere că atât timp cât omul acela, care poartă o haină cu binecunoscutele însemne ale Poliției Române, se află în apropierea noastră, patrulează pe strada unde locuim sau trece fie și într-o mașină pe lângă noi, nu ni se poate întâmpla nimic rău. Iar dacă un răufăcător ar atenta la dreptul și la libertatea noastră, ne-ar leza fizic sau moral, atunci ne așteptăm ca intervenția polițistului să ne scoată din impas, să ne netezească drumul spre dreptatea care ni se cuvine.

Nu avem nevoie să citim legi ca să știm toate acestea, pentru că atât timp cât o persoană ajunge să îmbrace uniforma Poliției Române va ști singur ce are de făcut.

Iată, însă, că nu întotdeauna se întâmplă așa. În satul Giurcani din comuna vasluiană Găgești, o tânără care suferă din naștere de grave deficiențe mintale a căzut victima poftelor animalice ale unui descreierat care, profitând că femeia nu poate vorbi și nu se poate apăra singură, a violat-o. Nu se știe sigur dacă numai o singură dată, cert este că femeia a rămas gravidă și a dat naștere unui copil care are multiple șanse de a-i moșteni handicapul mintal.

 Poliția Găgești știa

 oligofrena_violata_faximil1Despre acest caz șocant am scris pe larg zilele trecute, promițându-le cititorilor noștri că vom reveni cu amănunte. Conform actelor medicale, tânăra suferă de “deficiență mintală severă, cu afectarea gravă a funcțiilor cognitive, limbaj nedezvoltat, imaturitate și labilitate afectivă”.

Se numește A. Dobrea și se afla în grija Olgăi Trifan, o femeie căreia Primăria Găgești îi plătea lunar o indemnizație de însoțitor în valoare de circa 900 de lei.

Imediat ce au aflat de sarcină, autoritățile comunei au anunțat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui și Poliția Găgești. Întrucât sarcina avea circa 20 de săptămâni, medicii nu și-au asumat riscul unei întreruperi.

S-a făcut o anchetă din a cărei comisie au făcut parte reprezentanți ai DGASPC Vaslui, asistentul social din comună, viceprimarul Marian Buta și polițistul Oliver Ciocoiu. Ancheta a scos la iveală un aspect cutremurător care le-a pus pe tavă autorităților numele suspectului numărul: Nelu Trifan, care este chiar fiul femeii ce ar fi trebuit să aibă grijă și să o păzească pe tânăra bolnavă ca pe ochii din cap. Însăși însoțitoarea a fost cea care și-a deconspirat fiul, despre care a spus că este divorțat și mare consumator de alcool.

Conform raportului anchetei, cazul “a rămas în cercetarea” și “în atenția” Postului de Poliție Găgești. Raportul a fost semnat de toți membrii comisiei, printre care și polițistul Oliver Ciocoiu.

 Foarte convenabil: “Nu există nicio sesizare pentru infracțiunea de viol în acest caz”

 Toate acestea s-au petrecut în luna mai și, de atunci, nimeni cu a “cercetat” nimic. În timp ce violatorul se bucură de libertate plimbându-se nestingherit prin comună, nici Oliver Ciocoiu și nici Cristian Ciupercă, șeful Postului de Poliție Găgești, nu au fost curioși să afle adevărul.

Nici acum nu se știe dacă cel care și-a bătut joc de biata femeie handicapată este Nelu Trifan sau o altă persoană. Violatorul își vede mai departe de viață, bucuros că a scăpat nepedepsit și liniștit că nimeni nu-l va învinui vreodată că a batjocorit o femeie fără apărare și că a lipsit de protecția părintească, de grijă și de dragoste un copil nevinovat. Iar mâine sau poimâine o altă femeie ar putea să-i cadă victimă și un alt copil ar putea îngroșa rândurilor orfanilor. Iar asta se întâmplă sub ochii îngăduitori ai lui Ciocoiu și Ciupercă, vajnici reprezentanți ai Poliției Române, plătiți de cetățeni să-i apere de răufăcători.

Explicația pe care Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Vaslui o oferă pentru lipsa de implicare și de acțiune a polițiștilor pare absolut ireală: nu există sesizare “scrisă și înregistrată”.

“Nu există nici o sesizare pentru infracțiunea de viol în acest caz”, spune IJP prin vocea Mihaelei Ștraub, purtătorul de cuvânt.

În discuția pe care am purtat-o cu Mihaela Ștraub, ea a căutat să ne convingă că numai dacă exista această sesizare, obligatoriu scrisă, polițiștii ar fi putut să-și facă datoria: “În Codul Penal se menționează că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate”.

Întrucât alții sunt vinovații în acest caz, nu insistăm mai mult asupra poziției purtătorului de cuvânt care, e limpede, a făcut ce a putut pentru a-și apăra colegii. Ne mai prefacem că nu știm că datoria sa principală este, ca a oricărui polițist, de a servi legea după care funcționează.

Nu putem, însă, să ne prefacem și că nu știm de existența acelor articole de lege care vorbesc despre sisizarea din oficiu sau autosesizare. Legea spune că este un alt mod de sesizare despre săvârșirea unei fapte penale prin care polițiștii pot obține date pe alte căi decât denunțul sau plângerea.

 S-a putut și fără “sesizare”

 Altfel spus, polițiștii Ciupercă și Ciocoiu aveau libertatea de a-și face datoria chiar dacă Primăria Găgești, cea care o avea în responsabilitate pe femeia oligofrenă, nu a depus plângere. Scuza că nu au știut nu ar fi nici pe departe credibilă, întrucât raportul întocmit de DGASPC este semnat de polițistul Oliver Ciocoiu.

Condamnabilă în egală măsură este și delăsarea autorităților locale care nu au manifestat mai mult interes în identificarea și prinderea făptuitorului.

Primarul Costică Stupu recunoaște că nu are nicio dovadă că sesizarea a fost înregistrată, dar susține cu tărie că aceasta a ajuns pe masa șefului de post: “Plângerea, care avea număr de ieșire din primărie, a fost dusă la poliție de viceprimar. I-a fost dată în mână lui Oliver Ciocoiu, care i-a spus că o va lăsa în biroul șefului său, Cristian Ciupercă, deoarece acesta este plecat din comună și când se va întoarce, o va înregistra. În tot acest timp, am căutat să aflu mai multe detalii de la șeful de post, dar nu am reușit. Din câte mi-a spus, nu s-ar prea poate face nimic, deoarece femeia ar fi majoră, asta e tot ce mi s-a spus. Îmi asum greșeala că nu am fost mai vigilent, dar chiar presupunând că nu am depus această plângere, polițiștii puteau să mă atenționeze în tot timpul ăsta, ori de câte ori i-am întrebat ce se mai aude cu ancheta”.

Și totuși, în cele din urmă, poliția și-a dat seama că se poate mișca și fără invitație specială. Abia după apariția articolului nostru, a realizat că își poate face datoria chiar și în lipsa “plângerii prealabile”.

“Poliția s-a sesizat cu privire la caz și urmează să fie depusă o expertiză medico-legală de natură psihiatrică. Victima are acele documente medicale, dar este nevoie de această expertiză care să confirme că tânăra nu are capacitatea de a-și exprima voința. În cazul în care rezultatul confirmă, atunci se poate vorbi de infracțiunea de viol”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IJP.

Cazul de la Găgești este dovada cea mai concludentă că litera și spiritul legii sunt, de multe ori, o vorbă în vânt și că asistăm tot mai mult la o deprofesionalizare tot mai gravă a structurilor plătite exclusiv pentru a sta în slujba cetățeanului.

Last updated by at .

Comments

comments

Sub ochii îngăduitori ai polițiștilor și ai autorităților, în județul Vaslui umblă liber un violator care a batjocorit, cine știe de câte ori, o femeie retardată și care nu și-a asumat apariția pe lume a unui copil care va ajunge la mila altora. Este vorba de cazul pe care l-am prezentat săptămâna trecută cititorilor noștri și față de care toți cei pe care-i plătim să vegheze la liniștea și la siguranța noastră s-au spălat pe mâini. Deși știa, poliția nu a ridicat nici măcar un deget pentru a-l prinde pe făptaș, în condițiile în care principalul suspect le-a fost adus…

Review Overview

User Rating: 4.65 ( 2 votes)

About Mihai Vasile

11 comments

  1. :))) politia. o adunatura de analfabeti

  2. autorul violului este fiul primarului Stupu ca asta a mai facut de astea.O familie deosebita, de hoti si violatori.cinste lor

  3. Asa-i la stat: esti platit doar pentru ca esti incadrat intr-un post. Nu tu performanta, nu tu implicare, nu tu responsabilitate. Daca domnii politisti ar fi platiti dupa numarul de cazuri rezolvate, s-ar duce ei la victime sca sa-i invete cum sa faca plangere; daca ar fi platiti dupa cat de repede rezolva un anumit caz, nici n-ar avea somn; daca ar fi platiti dupa numarul de nereguli descoperite de ei, atunci ar sta ca raia pe capul infractorilor. E normal sa nu faca nimic. Nu ia nimeni la rost ca stau degeaba toata ziua

  4. altfel spus: timpul trece, leafa merge!

  5. vor primi cel mult o mustrare. asa e in Romania: func]ionarii platiti din banul public nu fac altceva decat sa astepte sa treaca orele de program si sa plece acasa.

  6. nu se va intampla nimic cu ei. va garantez

  7. la sate e cea mai mare bataie de joc. politistii fac legea. cereti de la inspectorat statistica despre cite cazuri s-au solutionat la tara de sefii de post si o sa vedeti ca e zero

  8. bine le-ati facut. mergeti si la ivesti unde a fost omorat baiatul ala sa vedeti cate plangeri erau la adresa criminalilor, inainte de crima, iar politistii din comuna nu i-au intrebat niciodata nimic. le tinea palma ca erau prieteni

  9. militieni care nu-si fac treaba. doar ciubul e interesant pentru ei. afara cu ei.

  10. Toti politistii de la tara pierd vremea. Le tin spatele infractorilor, sunt mana in mana cu toti betivanii, de dezastru in comunele din judet si din tara. Se omoara oameniii intre ei, se violeaza, se bat, se taie si nu iau nici o masura