Home / Justitie / Spărgătorul din Bârlad rămâne după gratii

Spărgătorul din Bârlad rămâne după gratii

de Marian MOCANU

După ce a fost prins de jandarmii bârlădeni încercând să spargă un magazin din Bârlad, Costel Cosmin Vaishutt ar fi vrut să mai fie liber, posibil pentru a continua șirul spargerilor. Magistrații Tribunalului Vaslui au respins contestația cu privire la menținerea arestării preventive decisă de judecătorii bârlădeni formulată. Individul, de loc din Epureni, împreună cu un alt recidivist din Coroiești, își făcuseră un obicei în a sparge locuințe sau magazine din Bârlad.

Costel Cosmin Vaishutt, în vârstă de 29 de ani, din Epureni, împreună cu un alt individ, Costel Năztasă, în vârstă de 26 de ani, din Coroești, autorii mai multor furturi din locuințe sau societăți comerciale din Bârlad, sunt în prezent după gratii după ce au fost prinși în flagrant. Cei doi veneau special la Bârlad și operau la adăpostul întunericului, prin forțarea geamurilor locuințelor sau a grilajelor spațiilor comerciale, de unde furau tot ce găseau. De multe ori, dădeau mai multe spargeri în aceeași noapte, după care părăseau orașul cu bunurile furate. Pe data de 28 februarie, însă, li s-a înfundat, jandarmii prinzându-i în flagrant, alertați fiind de un bârlădean ce trecea prin zonă. Cei doi au încercat să fugă, abandonând bunurile furate anterior dintr-o locuință.

Au fost arestați preventiv pe 2 martie, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat și trei de tentativă de furt calificat, iar săptămâna trecută judecătorii bârlădeni au dispus menținerea măsurii arestării preventive.

Vaishutt a contestat această decizie, însă judecătorii Tribunalului Vaslui au respins-o ieri, dat fiind pericolul social pe care-l reprezintă faptele sale. Cei doi spărgători sunt recidiviști, Năstasă mai fiind închis pentru tâlhărie, iar Vaishutt a fost condamnat în anul 2008 pentru omor.

de Marian MOCANU După ce a fost prins de jandarmii bârlădeni încercând să spargă un magazin din Bârlad, Costel Cosmin Vaishutt ar fi vrut să mai fie liber, posibil pentru a continua șirul spargerilor. Magistrații Tribunalului Vaslui au respins contestația cu privire la menținerea arestării preventive decisă de judecătorii bârlădeni formulată. Individul, de loc din Epureni, împreună cu un alt recidivist din Coroiești, își făcuseră un obicei în a sparge locuințe sau magazine din Bârlad. Costel Cosmin Vaishutt, în vârstă de 29 de ani, din Epureni, împreună cu un alt individ, Costel Năztasă, în vârstă de 26 de ani, din…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Bărbat reținut pentru că nu a respectat hotărârea judecătorească

Polițiștii vasluieni au reținut un ...

Bărbat reținut de polițiștii din Negrești pentru că conducea fără permis și sub influența alcoolului

Un negreștean a fost reținut ...

Mandate de executare puse în aplicare de polițiștii vasluieni

În cadrul activităților desfășurate zilele ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: