Google+
Home » Justitie » Monede aniversare cu chipul lui Lenin, descoperite la vama Albița

Monede aniversare cu chipul lui Lenin, descoperite la vama Albița

de Marian MOCANU

Se face contrabandă cu orice, de la droguri și țigări, la plase de pescuit, baterii de ceas ori tablouri și monede. Un tânăr de 23 de ani a încercat să introducă în România, în scopul vânzării, nu mai puțin de 737 monede aniversare cu chipul părintelui comunismului, Vladimir Ilici Lenin. Monedele au fost bătute în anul 1970, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea întemeietorului statului sovietic. 

Polițiștii și vameșii de la Punctul de Trecre a Frontierei (PTF) Albița au descoperit monedele ascunse în căptușeala bagajului personal al unui moldovean de 23 de ani. Individul intenționa să introducă ilegal în România cele 737 monede, sperând ca ulterior să le vândă în spațiul european.

Captura a fost făcută în Vama Albița, în dimineața zilei de 18 iunie. Alertați de comportamentul suspect al tânărului, polițiștii de forntieră au dispus un control amănunțit asupra autoturismului și persoanei.

„Cu această ocazie, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, a descoperit ascunse și nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, în căptușeala bagajului personal, 737 monede aniversare 1970 «o sută de ani de la nașterea lui Lenin», cu valoarea de 1 rublă, de provenienta rusă”. a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Potrivit prevederilor legale, tânărul moldovean s-a ales cu o amendă contravențională în valoare de 3.000 lei. Cele 737 monede cu chipul părintelui doctrinei comuniste au fost confiscate.

Comments

comments

de Marian MOCANU Se face contrabandă cu orice, de la droguri și țigări, la plase de pescuit, baterii de ceas ori tablouri și monede. Un tânăr de 23 de ani a încercat să introducă în România, în scopul vânzării, nu mai puțin de 737 monede aniversare cu chipul părintelui comunismului, Vladimir Ilici Lenin. Monedele au fost bătute în anul 1970, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea întemeietorului statului sovietic.  Polițiștii și vameșii de la Punctul de Trecre a Frontierei (PTF) Albița au descoperit monedele ascunse în căptușeala bagajului personal al unui moldovean de 23 de ani.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: