Home » Liceeni » Liceenii au cuvântul. Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad

Liceenii au cuvântul. Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad

Ce înseamnă să fii femeie?

Am decis astăzi să vă vorbesc despre femei în general, pentru ca dragelor, luna asta este despre noi. Îmi place martie, luna în care femeile sunt și se simt un pic mai alintate decât de obicei și îmi place să văd, pe stradă, că doamnele și domnișoarele sunt, parcă, mai vesele, mai încrezătoare, mai zâmbitoare! Obiceiuri sănătoase, nu?

Dar revenind la subiectul nostru…

O femeie, în primul rând trebuie să știe cine e ea cu adevărat, nu ce îi spun revistele, filmele sau prietenii… O femeie trebuie să-și aleagă propriul drum și propria viață. Și mai presus de toate, femeie este aceea care prin stilul, clasa și eleganța ei reușește să înfrumusețeze măcar puțin lumea.

Însă a fi femeie, nu e un lucru atât de ușor precum pare. Ca bărbat, ți se lasă de înțeles de mic că scopul tău în viață e să ai succes. Să aduni bani, putere și proprietăți. Să ieși în evidență prin ce spui și ce faci. Să faci lucruri relevante. Ca femeie, societatea îți spune că scopul tău principal în viață e să arăți bine. Că trebuie să te împopoțonezi cu chestii inutile și incomode, ca să fii plăcută estetic. Te trezești cu vopsea pe unghii, seu de câine colorat pe bot, metale în lobii urechilor, catalige mici sub papuci, haine fără buzunare, dar un buzunar imens cu toartă care le ține locul și îți ocupă permanent o mână. Te întrebi cum naiba ai ajuns să ai nevoie de toată suita asta de inutilități superficiale doar ca să nu te privească cu silă niște masculi în haine comode și utile, care tot ce au făcut înainte de a ieși pe ușă a fost să se dea cu apă pe față.

Dar ăsta e secolul în care trăim...Acum femeia e văzută mai mult ca pe o pradă, pe care orice „vânător cu un portofel mai grosuț și cu o mașină cu câțiva cai în plus, o poate avea cât ar bate din palme. Și știți de ce? Pentru că v-ați lăsat pe o ureche, vi se pare ca o femeie puternică, e o femeie cu o situație financiara wow. Dar nu e așa…nu e așa când sursa ta de venit vine din portofelul bărbatului de lângă tine… O femeie puternică este o femeie INDEPENDENTĂ!

Nu te baza pe altcineva să îți finanțeze alegerile și stilul de viață, pentru că altfel te transformi în marioneta lui . Chiar dacă nu este nimic rău în a accepta puțin ajutor din partea prietenilor și familiei, nu trebuie să devii dependentă de o altă persoană atunci când vine vorba de bani. Angajea-te, stabilește-ți un buget si construiește-ți viața bazându-te pe propriile tale finanțe. Știu că e mult mai convenabil să stai acasă, pe un fotoliu foarte confortabil și să răsfoiești o revista așteptându-ți bărbatul care-ți va lăsa cardul pe masă, decât să te lupți cu trezitul de dimineață și cu orele de muncă. Dar vezi tu…așa procedează o femeie independentă, o femeie care are coloană vertebrală și care nu își pleacă capul în fața nimănui pentru niște amărâți de bani… pe ea nu o cumperi cu nimic, asta o face puternică.

A fi o femeie puternică și independentă, înseamnă să ai grija de tine și să te asiguri că ai parte de tot ce ai nevoie. Îngrijește-ți corpul, sănătatea, frumusețea, atât cea interioară cât și cea exterioară. Fă-ți timp pentru tine, investește în propriul succes și starea ta de bine.

O femeie puternică, iubește sincer. Iubește adevărat. Iar eu am ales să fiu una dintre fetele are aleg să iubească sincer. Aleg să fiu una din alea despre care se vorbește că sunt prea pretențioase, prefer să se spună că de asta sunt singură, decât să fiu una din alea care se perindă prin brațele și paturile bărbaților fără obligații sau implicare afectivă. Dacă asta înseamnă să fii femeie ,,de treabă”, eu vreau să fiu o scorpie care știe să iubească atunci când are pe cine! Nu vreau să fiu o femeie ,,de treabă” doar pentru că ,,iubesc mult”, adică orice îmi pică în brațe. Eu iubesc mult, nu mulți. Dacă să fii femeie ,,de treabă” înseamnă să n-ai scrupule, bun-simț și respect de sine, atunci nu vreau să fiu o astfel de femeie, eu am fost educată altfel, eu sunt altfel.

Dragă femeie, deși în spatele acestor rânduri se află doar o puștoaică care abia află ce este viața, să știi că ea are mult mai multe așteptări de la acest „necunoscut” de cât poate ai tu. Așa că aș vrea să-ți dau niște sfaturi, de care țin și eu cont pe zi ce trece.

1. Fii responsabilă pentru viața ta- O femeie responsabilă, nu e o femeie care caută vinovați sau scuze, ci e o femeie care poate spune „Am greșit.” Atunci când greșește.

2. Învață să să spui NU – Fără să explici de ce, cum și când. Spune nu când simți, pentru că simți și nu simți nevoia să explici tot timpul și motivul.

3.Vulnerabilitatea este o putere, nu o slăbiciune – O femeie puternică spune te iubesc prima, fără să-i pese. Se face vulnerabilă și astfel devine mai puternică.

4.Nu te lasa invinsă-Arată tuturor că, deși ai greșit, ai încrederea și puterea să te ridici și să iei lucrurile de la capăt!

5. Urmează-ți propriul drum – A fi independentă și puternică înseamnă a fi gata să mergi pe drumul pe care tu ți l-ai stabilit!

Draga mea, să fii încrezătoare și fericită, pentru că asta te face frumoasă. Și nu uita, tu meriți să fii iubită, să fii respectată și susținută,

Respectă-ți demnitatea, nu pleca capul în fața nimănui și pășește cu el ridicat printre mulțimile de oameni. Fii loială sufletului tău, nu te minți singură și mai cu seamă nu te lăsa vrăjită de vorbele frumoase ale unor bărbați care te văd doar ca un punct bifat pe lista lor. Fii tu ceea ce puțini își pot permite, iar aici nu mă refer la bani, ci la suflet, fii deșteaptă și dă-ți seama că doar un suflet cald îți poate atinge trupul. Fii acea femeie în fața căruia orie bărbat cu bani s-ar simți neputincios, dându-și seama că te poate cumpăra doar cu iubire.

Iar dacă vei face asta, îți vei da seama că a fi femeie e cel mai frumos lucru care ți s-a putut întâmpla.

O zi frumoasă, oameni frumoși. (Ștefania Bianca Oatu, clasa a IX- G, Științe sociale)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: