Google+
Home » Justitie » Individul care și-a bătut cu bestialitate concubina însărcinată, a ajuns după gratii!

Individul care și-a bătut cu bestialitate concubina însărcinată, a ajuns după gratii!

de Răzvan CĂLIN

Polițiștii vasluieni au reușit să-l prindă pe Constantin D. (42 de ani), individul din satul Codăești care aproape că și-a omorât în bătaie femeia cu care trăiește de mai mulți ani i care i-a zămislit până acum nu mai puțin de șase copii. Marți seara, oamenii legii l-au depistat pe individ, care a fost reținut pentru 24 de ore și supus unei prime runde de audieri de către anchetatori. Bărbatul a recunoscut, în cele din urmă, că și-a bătut consoarta folosindu-se de coada unei coase. După care, a abandonat-o într-un șanț, femeia fiind mai mult moartă, decât vie.

După ce au fost alertate autoritățile prin 112 de către câțiva localnici care au descoperit femeia zăcând în șanț, la fața locului a ajuns o ambulanță care, ulterior, a transportat-o de urgență la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Pe drum, starea femeii s-a agravat foarte mult (a intrat în șoc hipovolemic), astfel încât a fost nevoie să fie preluată de o ambulanță TIM (Terapie Intensivă Mobilă), echipajul reușind să o stabilizeze în cele din urmă.

Am fost solicitați să mergem la întâmpinarea salvării, pentru o pacientă de 40 de ani, mamă a șase copii, gravidă în cinci luni și jumătate, care a declarat că a fost bătută de concubin. Pacienta prezenta multiple contuzii și hemoragie intravaginală. Am echilibrat-o hidroelectrolitic și am transportat-o la Spitalul Județean, unde a fost internată pe Secția Ginecologie”, a declarat dr. Carmena Piseru, din cadrul echipajului TIM.

În urma investigațiilor, medici au constatat că fătul este mort, femeia urmând să fie supusă unei intervenții chirurgicale.

Pacienta a fost adusă la spital, după ce a fost găsită căzută pe pe marginea drumului, într-un șanț. Femeia avea multiple lovituri și era în comă hiperglicemică. În urma investigațiilor, s-a constatat că prezenta un hematom în zona abdominală, fătul fiind mort. După ce va fi echilibrată, pacienta urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale, pentru scoaterea fătului”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Dupã audieri, agresorul va fi dus în fata unui judecãtor de drepturi si libertãti cu propunere de arestare preventivã.

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor