World

State UE au cerut Comisiei Europene un plan pentru reinstaurarea verificărilor în Spațiul Schengen

State membre ale Uniunii Europene au cerut luni Comisiei Europene să pregătească extinderea verificărilor la frontiere din cadrul Spațiului Schengen pentru un termen de până la doi ani, în contextul crizei extracomunitarilor, afirmă ministrul olandez al Imigrației, Klaas Dijkhoff, citat de Reuters. 

„În momentul de față, reinstaurarea controalelor temporare la frontiere poate fi pentru cel mult șase luni. Dar, valul fără precedent de solicitanți de azil, care a forțat state membre să ia măsuri la granițele naționale, nu dă semne de scădere”, a declarat Klaas Dijkhoff, coordonatorul reuniunii informale a miniștrilor europeni de Interne desfășurată luni la Amsterdam.

„În această situație, unele state membre au cerut Comisiei Europene să pregătească un cadru legal și practic pentru prelungirea măsurilor temporare la frontiere până la doi ani”, a adăugat ministrul olandez al imigrației, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Austria a propus vineri suspendarea Greciei din Schengen până la securizarea frontierei maritime cu Turcia, pledând, alături de Germania, Belgia, Suedia și Danemarca pentru reintroducerea controalelor temporare în spațiul de liberă circulație, pentru oprirea imigrației.

Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spațiul Uniunii Europene în ultimul an, situație care a generat dispute între statele membre UE și măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spațiului Schengen. Germania, Austria, Suedia și Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau săptămâna trecută că Uniunea Europeană are la dispoziție două luni pentru a soluționa criza imigrației, altfel există riscul destrămării Spațiului Schengen și zonei euro.

La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrup, a afirmat că menținerea spațiului de liberă circulație Schengen este esențială pentru prosperitatea economică a zonei euro. Ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, a atras atenția că o eventuală suspendare a Spațiului Schengen va pune în pericol proiectul Uniunii Europene.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button