Noi acuzații la adresa lui Liviu Butnaru, fostul șef al ARR Vaslui
de Marian MOCANU
Liviu Butnaru, fost director al Agenției județene Vaslui a Autorității Rutiere Române (ARR), a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru existența unui posibil conflict de interese, de natură penală. Acesta ar fi semnat mai multe documente prin care s-a obținut un folos patrimonial de către S.C. Agetrans S.R.L., societate în cadrul căreia soacra fostului director deține calitatea de asociat și funcția de administrator.
Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila încãlcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penalã de Liviu Butnaru, fost șef al Autoritãții Rutiere Române – Agenția Teritorialã Vaslui, în perioada 24 mai 2012 – 20 octombrie 2013. Acesta este acuzat că ar fi semnat mai multe documente prin care s-a obținut un folos patrimonial de S.C. Agetrans S.R.L., societate în cadrul căreia soacra fostului director deține calitatea de asociat și funcția de administrator. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către fostul director al ARR Vaslui a infracțiunii de conflict de interese.
Conform comunicatului de presă publicat pe site-ul ANI, „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Nu este pentru prima dată când Liviu Butnaru este cercetat pentru fapte penale săvârșite pe vremea când era director al ARR – Agenția Vaslui. Alocarea, „pe ochi frumoși”, și după interese politice, a unor trasee de transport intrajudețean de persoane în județul Vaslui, în perioada 2010 – 2012, a făcut obiectul unui dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Actorii principali ai acelui dosar sunt Liviu Butnaru, director pe atunci a filialei județene Vaslui a Autorității Rutiere Române (ARR), Vasile Mihalachi, pe atunci președinte a Consiliului Județean Vaslui, actualmente vicepreședinte a aceleiași instituții, și alți doi funcționari publici, trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Practic, aceștia ar fi trucat niște licitații făcute de Consiliul Județean în vederea acordării de licențe de transport persoane pe teritoriul județului. Prin aceasta, au fost favorizate mai multe firme, inclusiv cea a consilierului PNL Cătălin Dogaru, în defavoarea altor transportatori. Faptele s-au întâmplat în anul 2008. Pentru a-și servi clienții politici, Mihalachi și Butnari au încălcat prevederile legale în vigoare, comisia paritară constituită în acest sens la nivelul CJ Vaslui neavând nici măcar regulament de organizare și funcționare.
Conform procurorilor DNA, prejudiciul se ridică la peste 2,65 milioane lei, reprezentând sume obținute de transportatori prin atribuirea ilegală de trasee. Dosarul a avut un traseu sinuos, inițial dosarul lui Mihalachi, Butnaru & company ajungând la Judecătoria Vaslui. După mai bine de jumătate de an, timp în care au fost făcute inclusiv audieri ale martorilor, instanța a descoperit brusc că nu are competență în acest caz, transferând dosarul la Tribunalul Vaslui. Au urmat noi termene și noi tergiversări, pentru ca Consiliul Județean Vaslui, parte responsabilă civilmente, să aloce bani pentru plata avocaților apărării lui Vasile Mihalachi. Ulterior, acuzații au cerut strămutarea, la Tribunalul Iași, a procesului, motivând „interesul deosebit al presei vasluiene pentru acest dosar”. După mai bine de un an și jumătate de la strămutarea dosarului, procesul este departe de a avea un final, fiind făcute nenumărate cereri de amânare pentru depunerea de înscrisuri lipsă de apărare sau cereri de amânare pentru întocmirea de expertize contabile care să probeze adevăratul prejudiciu.
Următorul termen de judecată în acest dosar este programat pentru data de 7 martie. Imediat după trimiterea sa în judecată, Liviu Butnaru și-a dat demisia din funcția de director a ARR Vaslui.