Justitie

Permis fals, procurat contra sumei de 100 euro

Cetățeanul moldovean Anatolie B., în vârstă de 25 de ani, a fost prins de polițiștii de frontieră cu permis de conducere fals. Bărbatul a vrut sa treacă frontiera, la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în Republica Moldova. La control însă, polițiștii au constatat ca permisul de conducere prezentat de acesta era fals. Anatolie B. a declarat că a pierdut permisul de conducere eliberat pe numele său de autoritățile din R. Moldova în anul 2009, valabil pentru categoria B, si că, având nevoie de permis de conducere, a apelat la o persoană din Chișinău care i-a procurat permisul de conducere prezentat la control, contra sumei de 100 de euro.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals. (G.P)

Related Articles

Back to top button