Industria alimentară luată la bani mărunți de polițiști
Polițiștii vasluieni au desfășurat marți activități pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în special în ceea ce privește ilegalitățile ce se comit în domeniul industriei alimentare. Au fost efectuate controale la persoane fizice și juridice care produc, transportă și/sau comercializează produse de panificație. Prin această acțiune polițiștii au urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.
De asemenea, au fost verificate autorizațiile de funcționare, documentele legale de proveniență a produselor și mărfurilor, documentele ce atestă calitatea/conformitatea produselor, buletinele de analiză, modul de ambalare și etichetare, autorizațiile sanitar-veterinare pentru spațiile de depozitare și documentele autovehiculelor care efectuează distribuția.
Polițiștii au efectuat controale la 96 agenți economici de pe raza județului Vaslui și au verificat 58 autovehicule. În urma neregulilor descoperite au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 53.375 lei. Dintre acestea, 35 au fost legate de protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite republicată, 13 privind circulația pe drumurile publice și trei la alte acte normative. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 20 kg carne băuturi alcoolice, 800 kg cereale și 78 kg legume și fructe în valoare de 5300 lei.
În cadrul acțiunii organizate la nivelul județului au colaborat polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, structurilor de investigații criminale, structurilor de ordine publică și structurilor de poliție rutieră împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă. (George PROCA)