Justitie

Polițiștii de frontieră vasluieni i-au spulberat unei moldovence șansele de a se angaja în Germania

Tatiana C., de cetățenie moldoveneasca, în vârsta de 47 de ani, a fost prinsă sâmbăta la Vama Albita în posesia unei cărți de identitate falsă. Încerca sa intre în țara în calitate de pasager, într-un microbuz marca Mercedes.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascunsă în geanta personală a Tatianei C., o carte de identitate similară celor eliberate de autoritățile române, emisă pe numele persoanei în cauză și valabilă până în anul 2025.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea cărții de identitate depistate, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că nu are cetățenie română și că a procurat documentul respectiv de la un conațional, în schimbul sumei de 1.500 euro cu intenția de a–l folosi în Germania, pentru a–și găsi mai ușor un loc de muncă.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. (G.P)

Related Articles

Back to top button