S-a urcat băut la volan și a intrat într-un copac
Ion M., de 25 de ani, din orașul Negrești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un copac după ce a comis imprudența de a se urca la volan deși băuse. Accidentul a avut loc ieri dimineață, pe raza localității Parpanița, după ce șoferul a intrat pe contrasens.
Din cauza neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta atât el cât și soția sa au avut de suferit. Bărbatul a fost diagnosticat cu „fractură coloană C3”, iar femeia a fost diagnosticată cu „contuzie pulmonară”. Tânăra de 20 de ani se afla pe bancheta din dreapta față a mașinii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliția Română atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Nu vă urcați la volan, dacă ați consumat băuturi alcoolice. Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reținut fără drept de circulație. (G.P)