Justitie

Contrabandist de țigări prins în flagrant în Piața Traian din Vaslui

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost prins în flagrant marți, în timp ce vindea țigări netimbrate în Piața Traian din municipiul Vaslui. Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Vaslui au găsit în urma controlului efectuat asupra sa 580 de țigarete.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui pentru audieri, pe numele lui fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cele 580 de țigarete au fost confiscate de polițiști.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii acționând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracționale pe linia introducerii în țară a țigărilor de contrabandă cât și a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse. Toți cei care vor fi prinși că desfășoară operațiuni comerciale cu încălcarea legislației în vigoare vor fi trași la răspundere. (G.P)

Related Articles

Back to top button