Home » National » Arderea miriştilor este strict interzisă!

Arderea miriştilor este strict interzisă!

Având în vedere că în această perioadă au loc frecvente incendieri ale resturilor vegetale în scopul igienizării terenurilor agricole, Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi atrage atenţia proprietarilor/deţinătorilor de terenuri că acest fapt contravine prevederilor legale.
 Miriştile, stuful, stufărişul sau vegetaţia ierboasă nu pot fi arse decât dacă se impune ca măsură de carantină fitosanitară. În această situație, este necesar acceptul autorităţii de mediu, respectiv a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi şi informarea prealabilă a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, respectiv, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza”al judeţului Iaşi.
– Arderea miriştilor nu reprezintă o metodă de degajare a terenurilor agricole de resturile vegetale.
Arderea miriştilor are consecinţe majore asupra biodiversităţii 🐜🌱🐍🦎terenurilor supuse unor astfel de practici, ducând la deteriorarea habitatelor păsărilor şi a animalelor, dispariţia unor specii de plante, instalarea unor specii rezistente la foc, care cu timpul pot deveni chiar invazive. Prin arderea miriştilor se distrug cuiburile şi ouăle unor păsări – ceea ce poate duce la diminuarea populaţiilor speciilor de plante şi animale, se distrug solul şi valoroasele microorganisme care oferă fertilitate acestuia.
Prin arderea miriştilor şi a resturilor vegetale se degajă atât particule în suspensie care depreciază calitatea aerului înconjurător, cât şi dioxid de carbon şi protoxid de azot – gaze cu efect de seră care conduc la modificări climatice tot mai evidente pe plan mondial. De asemenea, aderile necontrolate pot genera pagube materiale însemnate prin incendierea locuinţelor, anexelor, fondului forestier, precum şi victime umane, de aceea arderea miriştilor este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
 Pentru solicitarea acceptului de ardere a miriştilor sau vegetaţiei uscate se vor transmite Agenţiei pentru Protecția Mediului Iași următoarele documente:
🔸 act doveditor de la Direcţia Fitosanitară privind prezenţa bolilor sau dăunătorilor pe terenurile ce fac obiectul solicitării care să specifice clar că se impune incendierea sau arderea,
🔸 adresă de notificare către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza”,
🔸 adresă de notificare către Serviciul Comisariatul Judeţean Iaşi al Gărzii Naţionale de Mediu,
🔸 adresă de notificare către primăria pe raza căreia se află terenul, precum şi
🔸 o hartă a terenului cu localizarea suprafeţei şi proximitatea faţă de arii naturale protejate.
Există însă şi măsuri de prevenire şi combatere a răspândirii unor boli şi dăunători specifici la plante fără a se recurge la incendirea miriştilor şi a resturilor vegetale. Printre acestea se numără:
🔹 respectarea tehnologiei de cultură,
🔹 rotaţia culturilor,
🔹 măsuri de igienă culturală,
🔹 efectuarea tratamentelor fitosanitare la avertizare sau
🔹 distrugerea resturilor vegetale prin mijloace mecanice.
Nerespectarea legislaţiei în vigoare, se sancţionează de către autorităţile cu atribuţii de control, fermierii putând râmâne fără subvenţii.
Detalii: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare
Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Iași

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*