Home » Justitie » Trimiși în judectă pentru înșelăciune, fals și uz de fals

Trimiși în judectă pentru înșelăciune, fals și uz de fals

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui au finalizat cercetările față de trei persoane, care au fost cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Cercetările au fost demarate de polițiști în urma sesizării înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în luna octombrie 2013, depuse de reprezentanții unui birou notarial, privind neconcordanțe între documentele existente în evidențele biroului și cele aflate la două societăți comerciale din municipiul București, referitoare la numărul și valoarea operațiunilor declarate.

Polițiștii de investigare a fraudelor au efectuat cercetări față că Alexandru S., în vârstă de 34 ani, din municipiul București, angajat al unei societăți comerciale în funcția de manager de proiect și împuternicit la alte două societăți comerciale. Bărbatul se ocupa în principal de semnarea de antecontracte și contracte de vânzare/cumpărare în numele firmelor respective, precum și de plata cheltuielilor referitoare la achiziționarea de terenuri.

Alexandru S. s-a prezentat la biroul notarial pentru întocmirea și legalizarea diverselor documente. Acesta i-a propus Anișoarei O., în vârstă de 34 ani, din municipiul Vaslui, să elibereze facturi reprezentând servicii notariale fictive, care îi erau necesare la decontarea cheltuielilor la cele două firme. Astfel, în perioada 2010-2012, Anișoara O. a eliberat 115 facturi, folosindu-se de documente care ar fi trebuit transmise persoanelor fizice (care însă nu solicitau factură și chitanță pentru servicii notariale). În evidența biroului notarial, acestea figurau ca fiind eliberate către diverse persoane fizice, pentru prestarea unor alte servicii, având înscrise valori diferite.

De asemenea, Mircea V., în vârstă de 60 ani, din municipiul Vaslui, angajat la același biroul notarial, a emis în perioada 2010 – 2011 patru facturi fiscale cu chitanțe atașate, reprezentând operațiuni fictive în numele biroului notarial.

Alexandru S. a creat un prejudiciu celor două societăți prin decontarea de documente care nu reflectă operațiuni reale în sumă de aproximativ 280.000 lei. Pe parcursul cercetărilor, în urma aplicării unor sechestre de către organele de poliție, bărbatul a achitat integral această sumă. La finalizarea cercetărilor, polițiștii au înaintat dosarul penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui cu propunerea de trimitere în judecată a celor trei persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. (Roxana NĂSTASĂ)

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui au finalizat cercetările față de trei persoane, care au fost cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Cercetările au fost demarate de polițiști în urma sesizării înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în luna octombrie 2013, depuse de reprezentanții unui birou notarial, privind neconcordanțe între documentele existente în evidențele biroului și cele aflate la două societăți comerciale din municipiul București, referitoare la numărul și valoarea operațiunilor declarate. Polițiștii de investigare a fraudelor au efectuat cercetări față că Alexandru S., în vârstă…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile