Home » Justitie » Copil lovit de mașină după ce a traversat neregulamentar

Copil lovit de mașină după ce a traversat neregulamentar

de Roxana NĂSTASĂ

Pe raza localității Berezeni, ieri după- amiază a avut loc un accident de circulație, în urma căruia un copil, în vârstă de 11 ani a fost rănit, după ce a  traversat drumul în mod neregulamentar.

„Profirel S., în vârstă de 51 ani, din comuna Fălciu, a condus un autovehicul pe raza localității Berezeni, având direcția de deplasare Huși către Fălciu. La un moment dat, a acroșat cu oglinda un minor în vârstă de 11 ani, domiciliat în comuna Berezeni, care s-a angajat în traversarea drumului prin spatele unui autovehicul oprit în zona respectivă, fără însă a se asigura. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Huși, unde a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier”, a declarat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al Inspectoratulul de Poliție Județean Vaslui.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat faptul că nu consumase băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La nivelul județului Vaslui, de la începutul acestui an, 11 pietoni au fost accidentați ca urmare a traversării neregulamentare, cinci dintre aceștia suferind vătămări corporale grave. Alte 16 accidente de circulație produse în județul Vaslui au avut drept cauză neacordarea de prioritate pietonilor. Aceste evenimente au avut drept consecințe o persoană decedată, trei rănite grav și 14 rănite ușor.

de Roxana NĂSTASĂ Pe raza localității Berezeni, ieri după- amiază a avut loc un accident de circulație, în urma căruia un copil, în vârstă de 11 ani a fost rănit, după ce a  traversat drumul în mod neregulamentar. „Profirel S., în vârstă de 51 ani, din comuna Fălciu, a condus un autovehicul pe raza localității Berezeni, având direcția de deplasare Huși către Fălciu. La un moment dat, a acroșat cu oglinda un minor în vârstă de 11 ani, domiciliat în comuna Berezeni, care s-a angajat în traversarea drumului prin spatele unui autovehicul oprit în zona respectivă, fără însă a se…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile