Home / Tag Archives: minora

Tag Archives: minora

Reținut după ce a făcut sex cu o fată de 13 ani

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Banca anchetează un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din comuna Zorleni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de act sexual cu o fetiță de 13 ani, în formă continuată.

Minora este beneficiară a unei măsuri de protecție fiind internată la un Centru de protecție din municipiul Bârlad.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului și l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează să să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive. (G.P)

Doi tineri din Valea Grecului au fost arestați după ce au vrut să violeze o minoră de 14 ani. Un al treilea este cercetat în stare de libertate

Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 20 de ani, din satul Valea Grecului, comuna Duda – Epureni, au fost arestați preventiv, iar unul, în vârstă de 16 ani, este cercetat în stare de libertate, urmând să fie evaluat din punct de vedere psihiatric, după ce ar fi sechestrat și ar fi încercat să violeze o fată de 14 ani.

“La numărul de urgență 112 a fost primit un apel cu privire la faptul că o fată în vârstă de 14 ani ar fi fost agresată și închisă într-o încăpere de trei tineri care ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței ei. Fiind vorba despre o minoră, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși”, a declarat, ieri, Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Pe numele celor trei tineri au fost întocmite dosare penale pentru tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. (G.P)

Minoră dată dispărută de aproape o lună, găsită de jandarmi la o spălătorie

Jandarmii bârlădeni au găsit, joi, la o spălătorie auto din Bârlad, o minoră dată dispărută pe 22 iunie. Jandarmii au fost direcționați de către ofițerul de serviciu a Poliției municipiului Bârlad, ca urmare a unui apel la 112. Un bărbat a sesizat astfel că fata, în vârstă de 12 ani, se află la spălătoria de pe strada Comuna din Paris.

După verificarea și stabilirea identității fetei aceasta a fost condusă la Centrul de primire în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat (CPRU-CANE) din Bârlad. Acolo a fost predată coordonatorului de serviciu din cadrul centrului. (G.P)

Unchiul care și-a violat și lăsat însărcinată nepoata de 12 ani a fost arestat

Cătălin B., bărbatul de 37 de ani, din satul Sârbi, comuna Banca, despre care ziarul nostru a scris în luna februarie că și-a abuzat nepoata de 12 ani în repetate rânduri, a fost arestat preventiv sub acuzația de viol. Anchetatorii au solicitat arestarea bărbatului abia după ce fata a născut și s-a demonstrat, în baza probelor ADN, că este tatăl copilului nou născut al fetei.

Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă a unchiului violator, cel care și-a forțat propria nepoată, o fată de 12 ani cu retard mintal, să întrețină raporturi sexuale cu el. Primele reclamații împotriva bărbatului au fost făcute de către părinții victimei încă din vara anului 2015, însă procurorii au clasat cauza motivat de lipse de probe. În vara anului trecut, mama copilei a constatat că fiica sa este însărcinată, fata susținând că unchiul său a obligat-o să întrețină relații sexuale atunci când era singură acasă. În consecință, părinții au făcut din nou plângere la Parchet, astfel încât s-a redeschis dosarul penal pentru viol. După ce fata a născut în urmă cu câteva luni la Spitalul de Urgență Bârlad, anchetatorii au dispus prelevarea de probe ADN, iar după sosirea rezultatelor, s-a solicitat arestarea preventivă a bărbatului de 37 de ani.

Polițiștii Secției 7 Banca au reținut pentru 24 de ore un bărbat din comuna Banca bănuit de tentativă de viol și viol, fapte comise asupra unei minore de 12 ani în perioada august 2015 și februarie – aprilie 2016. Împotriva autorului s-a dispus măsura controlului judiciar de către Judecătoria Bârlad însă, în urma contestației făcută de către procurori, Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 37 de ani”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Iulian Petre.

Unchiul fetei obișnuia să-și viziteze sora deseori, astfel că întreaga familie era obișnuită cu prezența periodică a acestuia. Nimeni nu bănuia că individul ar fi fost capabil de asemenea grozăvii. La un moment dat, undeva prin primăvara anului trecut (așa după cum a mărturisit chiar copila în fața anchetatorilor), Cătălin B. și-a dat arama pe față și a tăbărât pe biata copilă, obligând-o să întrețină relații sexuale cu el. De fapt, individul a profitat din plin de imposibilitatea minorei de a se apăra, de handicapul de care fata suferă și care o transformă într-un soi de victimă perfectă pentru orice prădător sexual. La rândul ei, fata nu a îndrăznit să spună părinților sau altcuiva din familie ce anume a pățit. Acest lucru nu a făcut decât să-i dea și mai mult curaj unchiului cu pofte incestuoase, care, încet, încet, a început să-și facă un obicei din a o silui pe biata copilă.

Pe la mijlocul anului trecut, grozăvia a ieșit la iveală pentru că biata copilă și-a făcut curaj și i-a povestit mamei sale chinurile la care o supune chiar unchiul ei. Șocată, femeia a alertat imediat autoritățile, făcând plângere la poliție. Oamenii legii au reacționat imediat și au deschis un dosar de cercetare penală pentru viol. Însă, lucrurile aveau să ia o turnură cel puțin ciudată. În timp anchetei, Cătălin B. a negat cu vehemență toate acuzațiile care i s-au adus și a susținut sus și tare că totul este o minciună, iar el este nevinovat. Nu știm cum se face, dar la un moment dat, procurorii au decis clasarea acestui dosar pe motiv că nu sunt probe. Deși minora a fost supusă unei examinări medico-legale care a dovedit actul sexual, totuși s-a decis neînceperea urmării penale împotriva acestui individ.

Ulterior, procurorii bârlădeni aveau să revină asupra acestei decizii și în decembrie 2016 au dispus redeschiderea urmăririi penale pe numele acestui individ. Se pare că totul a fost decis în urma insistențelor mamei fetei, care, într-un final, a observat că fata ei este însărcinată. Cum exact în decembrie anul trecut minora a adus pe lume un băiețel, ancheta în acest dosar a fost reluată.

În momentul de față, minora locuiește tot cu familia sa, dar este monitorizată de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Bebelușul rezultat în urma acestei relații incestuoase a fost introdus în sistemul județean de protecție a copilului și dat în grija unui asistent maternal profesionist. (G.P., I.P.)

 

Dezmăț la bustul gol! Minoră dintr-un centru de plasament bârlădean filmată în timp ce dansează dezbrăcată și drogată

de Răzvan CĂLIN

Caz incredibil petrecut la Bârlad, chiar în timpul sărbătorilor pascale. O minoră în vârstă de 17 ani, instituționalizată într-un centru de plasament din Bârlad, a fost deliciul unei petreceri deocheate în care a dansat lasciv pe ritmuri de manele, dezbrăcată până la jumătate. Fata era beată și drogată, iar întreaga scenă a fost filmată, înregistrarea video fiind apoi postată pe youtube și distribuită pe rețelele de socializare.

Dezmățul s-a consumat chiar în a treia zi de Paște (marți, 18 aprilie), când minora a luat parte la un chef organizat de un grup de tineri într-un apartament din Bârlad. Ea a părăsit centrul fără a spune cuiva și fără a avea încuviințarea personalului. În apartamentul cu pricina s-a întâlnit cu iubitul ei și cu mai mulți amici și au încins un chef pe cinste din care nu au lipsit băuturile alcoolice și etnobotanicele. Fata nu s-a sfiit în a consuma din ambele din belșug. Tânăra e cunoscută ca fiind mare amatoare de etnobotanice.

Amețită de substanțele ingerate, adolescenta a trecut la nivelul următor al distracției. S-a dezbrăcat complet de haine de la brâu în sus și a dansat cu foc pe ritm de manele, spre amuzamentul grupului de tineri, care nu au ratat ocazia de a imortaliza momentul cu telefoanele mobile. Imaginile foto și video au fost postate pe rețelele de socializare.

Cum era de așteptat, comunitatea online a reacționat rapid, cei mai mulți dezaprobând gestul frivol al tinerilor. Speriați de reacția publicului, ”postacii” au retras în scurt timp fotografiile și filmulețul, însa acesta din urmă există si acum pe youtube.

Tărășenia a ajuns și în atenția celor de la Complexul de Servicii Comunitare din Bârlad, care au reacționat rapid și au depus o sesizare la Poliția Bârlad. De altfel, polițiștii bârlădeni au fost alertați de cei de la Protecția Copilului încă din seara de 18 martie, la scurt timp după ce minora a fugit din centrul de la Bârlad.

Fata este consumatoare de etnobotanice!

Fata a revenit în centru abia a doua zi dimineață. Ea a povestit franc toate cele întâmplate. Nu părea prea afectată de faptul că amicii ei au profitat de ea într-o asemenea manieră josnică. De altfel, este cunoscută ca fiind un copil dificil, cu tulburări de comportament și tendințe delicvenționale. Așa s-ar putea explica faptul că în cei 17 ani de viață, copila a ”schimbat” mai mulți asistenți maternali profesioniști (patru familii!), tocmai din cauza temperamentului său dificil. Ultima oară a fost în grija unei familii de oameni gospodari din comuna Ivești de la care a fugit în cursul anului trecut. Motivul: oamenii respectivi ar fi fost ”prea severi”.

Culmea este că fata a recunoscut că este consumatoare de etnobotanice. De altfel, anturajul pe care îl frecventează este destul de dubios, inclusiv gașca de tineri cu care a chefuit marți seara. Cu o nonșalanță ieșită din comun, minora le-a povestit anchetatorilor că obișnuiește aproape zilnic, împreună cu prietenii ei, să consume substanțe etnobotanice. Ba chiar a și menționat locurile din oraș preferate de consumatorii (și implicit dealer-ii!) de ”legale”: parcul de la Teatrul ”Victor Ion Popa”, în apropierea liceelor din oraș, în Grădina Publică (zona din imediata apropiere a crucii amplasată sus, la capătul scărilor) etc. Sunt exact acele locuri identificate anterior și de jurnaliștii de la Est News și care au fost nominalizate în campania de presă legată de consumul și traficul de etnobotanice, fenomen ce în ultimii ani a cunoscut o recrudescență fără precedent în Bârlad. Sperăm să fie încă un semnal de alarmă pentru autoritățile locale și, mai ales, pentru oamenii legii, cei îndrituiți să anihileze astfel de fenomene infracționale.

Protecția Copilului a declanșat o anchetă

În cazul de față, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a dispus, pe lângă sesizarea făcută la Poliția Bârlad, declanșarea unei anchete interne care să elucideze toate aspectele.

Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al instituției, a declarat pentru jurnaliștii de la Est News: ”Într-adevăr, minora a părăsit centrul în seara de 18 aprilie, fără a avea încuviințarea personalului. La scurt timp a fost sesizată Poliția Bârlad. Fata a revenit abia a doua zi în centru, dar s-a dispus efectuarea unei anchete în teren și la nivelul instituției noastre. Vrem să stabilim inclusiv dacă personalul de serviciu din ziua respectivă și-a respectat atribuțiile prevăzute în fișa postului. Trebuie spus că vorbim despre o adolescentă cu tulburări de comportament. În consecință, a fost formată o echipă mixtă, formată din psiholog și asistent social, care îi acordă fetei servicii de specialitate conform unui plan specific de intervenție”.

La rândul celor, cei de la Poliția Bârlad au declanșat cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest caz.

 

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul minorei obligată să se prostitueze într-o discotecă din comuna Tutova!

de Răzvan CĂLIN

Cazul minorei care a fost obligată să se prostitueze într-o discotecă din comuna Tutova a suscitat și interesul Avocatului Poporului. În urma mediatizării cazului în mass-media locală, instituția s-a autosesizat din oficiu și prin intermediul unui comunicat de presă a anunțat că va efectua o anchetă proprie în acest caz.

”Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituția României privind protecția copiilor și a tinerilor”, se arată în comunicatul emis de Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.

Cazul a intrat în atenția autorităților în urmă cu mai bine de o săptămână, când polițiștii au declanșat o anchetă în cazul unei fete de 13 ani care, după ce a fugit dintr-un centru de plasament din municipiul Bârlad, a întreținut relații sexuale cu un bărbat în vecinătatea unei discoteci din satul Bădeana, comuna Tutova. Copila a întreținut relații sexuale cu bărbatul respectiv după ce, anterior, fusese dată dispărută, prin numărul de urgență 112, de către angajații centrului în îngrijirea căruia se află. Fata a plecat în seara zilei de 4 martie, însoțită de alte trei colege, însă toate au revenit voluntar în centru în cursul aceleiași nopți.

A doua zi dimineață minora a mărturisit lucrătorului social și psihologului centrului că a întreținut relații sexuale cu un adult. Având în vedere vârsta și aspectele semnalate, psihologul instituției a mers împreună cu fata la Poliția Municipiului Bârlad pentru a depune plângere.

Minora a reclamat faptul că, după ce a fugit din centrul în care beneficiază de măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență, a mers într-o discotecă din localitatea Bădeana. La un moment dat, un bărbat i-a propus să întrețină un raport sexual, iar minora a consimțit. În consecință, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonică.

Copila a întreținut relații sexuale în curtea unui imobil din vecinătatea discotecii din Bădeana.

Șase pietoni accidentați miercuri în judetul Vaslui

Șase persoane au suferit vătămări corporale urmare a implicării lor în accidente de circulație petrecute miercuri, pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad, Huși și comunei Iana. Polițiștii rutieri efectuează cercetări în cazul acestor accidente pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs, în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe 17 august pe raza municipiului Vaslui a avut loc eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, care se deplasa pe drumurile publice în calitate de pieton. În timp ce Aurel B. , de 71 de ani, din municipiul Huși se deplasa cu autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui l-a accidentat pe R. Florin, de 49 de ani, din municipiul Vaslui, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. După accident, Aurel B. și-a continuat deplasarea, însă a fost identificat la scurt timp de polițiști și condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui pentru audieri. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticată cu o „contuzie gleznă”, nefiind necesară internarea.

Un alt accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton s-a petrecut ieri, tot pe strada Ștefan Cel Mare. Cosmin I. , de 22 de ani, din comuna Muntenii de Sus, conducea autoturismul și l-a accidentat pe Alexandru I. , de 18 ani. Din primele cercetări a reieșit faptul că tânărul s-a angajat în traversarea străzii la culoarea roșie a semaforului electric. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticat cu „fractură peroneu”.

Pe raza comunei Iana a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui minor. Gelu B. , de 41 de ani, din comuna Iana conducea autoturismul pe DJ 245A pe raza localității de domiciliu, din direcția Iana către Pogana. La un moment dat, acesta a accidentat o minoră, de 14 ani, din comuna Muntenii de Jos. Fetița s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului județean. A fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticată cu o „contuzie toracică” fără a rămâne internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În aceeași zi, pe raza municipiului Bârlad a avut loc un alt accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Viorel U. , de 36 de ani, din comuna Gherghești, conducea autoturismul pe strada Tecuciului din municipiul Bârlad, din direcția Tecuci către Vaslui. La un moment dat, acesta a efectuat manevra de viraj la stânga, iar din cauza faptului că nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de dreapta, a intrat în coliziune cu autoturismul, condus din direcția Vaslui către Tecuci, de Ivan T. , de 29 de ani, din Republica Moldova. Din accident a rezultat vătămarea corporală a două persoane, o femeie de 31 de ani și o fetiță, în vârstă de un an, ambele din Republica Moldova, pasagere în autoturismul condus de T. Ivan. La spital, femeia a fost diagnosticată cu o „contuzie toracică”, iar fetița a fost diagnosticată cu „excoriație frontală”.

Pe raza municipiului Husi a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Vicol S., de 45 de ani, din municipiul Huși se deplasa cu autoturismul pe strada Calea Basarabiei din direcția Stația Meteo către centrul municipiului Huși, iar la un moment dat a accidentat o femeie de 45 de ani, din aceeași localitate. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că femeia s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nemarcat. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Huși unde a fost diagnosticată cu „traumatism facial prin accident rutier și contuzie genunchi”. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Huși unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (G.P)

O sâmbătă cu accidente rutiere la Bârlad

de Răzvan CĂLIN

O fetiță de 13 ani a fost rănită grav de un șofer neatent, iar un alt conducător auto beat a avariat două mașini parcate.

Sâmbătă, 13 august, agenții Biroului Poliției Rutiere (BPR) Bârlad s-au confruntat cu două accidente rutiere soldate atât cu victime, cât și cu pagube materiale.

Primul a fost sesizat în jurul orei 6, pe strada General Vasile Milea, în apropiere de Stația CFR din localitate. Cei câțiva trecători care se aflau în zonă la acea oră au observat cum un autoturism ce părea scăpat de sub control a lovit și avariat alte două mașini ce erau parcate în zonă. Ulterior, polițiștii aveau să descopere și de ce șoferul cu pricina a provocat acest accident: individul era atât de beat încât la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Testarea cu aparatul alcooltest a evidențiat că șoferul – Daniel R., în vârstă de 29 de ani, din Bârlad – avea o alcoolemie de 1,08 mg/l în aerul expirat. Altfel spus, omul era atât de beat, încât polițiștii s-au mirat cum de nu a provocat un accident cu urmări mult mai grave. Bineînțeles, individul nu a scăpat fără dosar de cercetare penală, plus că va trebui să achite și contravaloarea reparațiilor la cele două mașini.

Cel de al doilea accident petrecut tot sâmbătă la Bârlad a fost sesizat la ora 20, la o trecere de pietoni din apropierea Grădinii Publice, pe Bulevardul Republicii. Bârlădeanul Doru D., în vârstă de 20 de ani, conducea un autoturism din direcția Centru Civic către Grădina Publică. În momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni din zonă, din cauza neatenției șoferul a surprins și accidentat o minoră în vârstă de 13 ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Fata a fost transportată cu ambulanța la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din localitate, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial, fracturi dentare și policontuzii. Ea a rămas internată pentru investigații medicale mai amănunțite.Cît privește șoferul, acesta s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(Video) Brătianu, judecat în libertate! Cum a ajuns cel mai renumit psiholog din Bârlad, să fie acuzat că a favorizat niște violatori!

de Răzvan CĂLIN

Judecătoria Bârlad a decis că nu se impune ca șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad să fie anchetat în stare de arest.

bratianu-arest3După câteva ore bune de audieri și deliberări, magistrații bârlădeni au decis în cele din urmă ca psihologul Ionel Brătianu să fie cercetat în stare de libertate. După cum am mai scris, el este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad de comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului.

Însă, în cazul celorlalți doi indivizi reținuți odată cu psihologul bârlădean, Judecătoria Bârlad a dispus cu totul altceva: Cristian Butnaru (24 de ani) a primit un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar Marian Ghintuială (48 de ani), arest la domiciliu. Cei doi sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate, tentativă la infracțiunea de viol și complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit anchetatorilor, implicarea lui Brătianu în acest dosar a echivalat cu săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Este o acuzație extrem de șocantă la adresa lui Brătianu, unul dintre cei mai apreciați psihologi și experți judiciari din județul Vaslui. De-a lungul vremii, Brătianu s-a remarcat ca un vehement și îndârjit luptător contra abuzurilor sexuale. Deseori, expertizele sale judiciare au ajutat oamenii legii să-i bage la răcoare pe cei ce comiteau violuri.

De astă dată, tocmai Brătianu este acuzat de procurorii bârlădeni că i-ar fi favorizat, prin expertizele sale de specialitate,bratianu-arest2 pe cei doi indivizi – Butnaru și Ghintuială. Aceștia sunt acuzați că în urmă cu un an au sechestrat și violat o minoră în vârstă de 17 ani din comuna Gherghești.

Anchetatorii susțin că între familia lui Butnaru (respectiv părinții acestuia) și psihologul Brătianu ar exista o strânsă relație de prietenie. Șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad este acuzat că la solicitarea părinților lui Butnaru, ar fi realizat anumite expertize de specialitate care să îi ajute pe cei doi și, astfel, să poată scăpa de urmărirea penală. Se pare că Brătianu a vrut să convingă organele judiciare ce anchetau acest caz că, în realitate, minora nu a fost violată și că la mijloc ar fi vorba de un act sexual consimțit de fată. Ba chiar că ar fi luat și bani de la cei doi bărbați pentru a întreține relații sexuale cu ei.

Din aceste motive, procurorii au decis să extindă urmărirea penală și în cazul lui psihologului Brătianu. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore pe 23 iunie, fiind acuzat de favorizarea făptuitorului. Astăzi (24 iunie), a fost prezentat (alături de Butnaru și Ghintuială) în fața judecătorului, care a decis că Brătianu poate fi cercetat în stare de libertate.

Filmul violului comis în 2015

bratianu-arest1Potrivit procurorilor, pe la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut, Butnaru a început să o sune insistent pe minora din Gherghești, pentru care făcuse un soi de pasiune. Tânărul tot încerca să o convingă să se întâlnească cu el, deși între ei nu existase niciodată nici un fel de relație. Fata a refuzat și, la un moment dat, l-a amenințat că dacă nu încetează cu presiunile asupra sa va depune o plângere împotriva sa. Pe moment, individul a încetat să o mai sune, însă câteva zile mai târziu a aflat că pe 3 mai 2015 minora va ajunge în Bârlad, la orele amiezei. Butnaru a reușit să afle exact unde anume va coborî din microbuz adolescenta, adică în zona Podul Verde. Așa că împreună cu prietenul său, Ghintuială, au luat un taxi și au mers în zona respectivă. Cum au zărit-o pe minoră că a coborât din microbuz, cei doi au tăbărât pe fată și au constrâns-o să urce cu ei în taxi. Victima a fost dusă în apartamentul lui Ghintuială, unde într-o primă fază a rămas doar Butnaru. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri și a început să o lovească pe fată și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el. Ulterior, și-a făcut apariția și Ghintuială, care  a dorit să-și ia și el partea. Însă, minora a refuzat, așa că bărbatul a agresat-o și el. Numai că, ulterior, a renunțat să mai întrețină relații sexuale cu fata.

Colegii lui Brătianu sunt consternați. Directorul Armeanu a aflat din Est News incredibila veste a arestării!

bratianu11Încătușarea psihologului Brătianu a șocat întreg personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. El era socotit unul dintre cei mai buni specialiști ai DGASPC Vaslui. De etnie rromă, nepotul de soră al lui Radian Brătianu, bulibașa din Bârlad, abandonat de mic copil de către părinți și crescut de la o vârstă fragedă în sistemul instituțional de protecție al statului român, Brătianu s-a remarcat printr-o ambiție ieșită din comun care l-a ajutat să absolve inclusiv Facultatea de Psihologie. Încadrat în sistemul de protecție socială din județul Vaslui, Brătianu a ajuns ca în momentul de față să ocupe funcția de coordonator-specialist al Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) din Bârlad. Este cunoscut ca un fervent militant și apărător al drepturilor copilului.ionel armeanu stefanica

Arestarea sa este cu atât mai șocantă, inclusiv pentru colegii din sistemul de protecție socială. Contactat telefonic, directorul executiv al DGASPC Vaslui – Ionel Ștefănică Armeanu – s-a arătat consternat de cele întâmplate: ”Chiar ieri (23 iunie, n.r.) am vorbit cu el și, cel puțin la acea oră, nu părea a se fi întâmplat nimic. Tot ce știm și noi este de la dumneavoastră din ziar pentru că ați fost primii care ați dat publicității informația. Nu știu ce să spun. Niciodată nu ne-a creat nici un fel de probleme. Când am auzit, am rămas surprins total. Mai ales că este și expert în psihologie judiciară”.

Contactat telefonic de reporterii Est News, Brătianu a spus că va oferi o declarație publică imediat ce ancheta va fi finalizată.

 

Familia violatorului din Vutcani sare în apărarea acestuia!

de Răzvan CĂLIN. Daniel MICU

Constantin Andronic, bunicul adolescentului acuzat că ar fi comis două violuri, susține că băiatul ar fi nevinovat și că totul este o cacealma.

Familia lui Ciprian Andronic, adolescentul în vârstă de 17 ani din comuna Vutcani, asupra căruia planează două acuzații de viol, a sărit în apărarea acestuia, creionând un scenariu din care băiatul ar ieși complet nevinovat. Unul dintre cel mai înverșunați apărători ai lui Ciprian este chiar bunicul său, Constantin Andronic, în vârstă de 70 de ani.

Bătrânul bagă mâna în foc pentru băiat și nu crede o iotă din ceea ce s-a auzit. El a povestit reporterilor Est News că Ciprian Andronic nu este capabil de asemenea grozăvii: ”Ciprian e cuminte, harnic, nu mi-a făcut probleme cât a stat aici. Vă poate spune tot satul. Nu ar fi fost capabil de asemenea grozăvii. S-au spus multe prostii și nimic nu este adevărat”.

Omul susține că Ciprian este un băiat cuminte și muncitor care până acum nu i-a creat nici un fel de probleme. Mai mult, în cazul violului din ianuarie, când adolescentul a fost acuzat că ar fi violat-o pe mama prietenului său, bătrânul a avansat o controversată teorie. El susține că, în realitate, femeia ar fi dorit, de bună voie, să întrețină relații sexuale cu nepotul său.

”Băiatul a stat vreo trei ani la stână la oamenii aceia. Era vrednic, curat, își vedea de treaba lui. De aia l-au ținut pe lângă ei. Eu am înțeles că femeia aceia consuma alcool și că…a vrut, a tras de el. Nu am de unde să știu, dar vă asigur că Ciprian s-a schimbat în ultimii ani, cât a stat la stână. Dacă nu se ducea acolo, nu se întâmpla nimic.  Cât a fost cercetat în stare de libertate pentru așa zisul viol din ianuarie, a stat la mine. Am discutat cu el. Mi-a spus că nimic nu e adevărat și că femeia aceea a fost nevoită să depună reclamație împotriva lui, deși nu a fost forțată. A stat cu mine în casă, credeți-mă, aveam bani peste tot puși, ca un pensionar. Știa de asta și nu a pus mâna vreodată pe vreun leu. Puteam avea bază în el. Muncea cât doi și nu mi-a făcut probleme”, a mai spus bunicul lui Ciprian.

”Fata să spună adevărul pentru că nu a fost violată de nepotul meu”!

Și cel de al doilea cap de acuzare este demontat de bătrân, care susține cu tărie că, în realitate, nepotul său nu a batjocorit-o deloc pe fetița de 12 ani. Ba, mai mult, cică ea ar fi fost cea care îl hărțuia pe băiat, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare ori de câte ori îl întâlnea: ”Acum, cu fetișoara asta, am aflat înainte de Paști. «Nu i-am făcut nimic, tataie! Mă lua mereu la mișto și mă făcea prost, handicapat. Când m-am întâlnit cu ea pe drum, am luat-o de gură și am întrebat-o pe cine face ea handicapat. Dar nu am abuzat-o, dă-o boalei!», asta mi-a spus băiatul și eu îl cred. Fata asta a dat chiar un mesaj pe telefonul surorii lui Ciprian, care a întrebat-o dacă a fost violată de nepotul meu și ea a răspuns: «A încercat!». Să fie dusă la medic, să o dea de față cu el, să spună adevărul pentru că nu a fost violată de nepotul meu. Lucrurile nu pot rămâne așa!”.

“Uneori, are așa un nerv! I se tulbură privirea, are ochii roșii”!

Constantin Andronic, bunicul patern al lui Ciprian, merge mai departe cu dizertația sa privind nevinovăția fiului său și susține că băiatul ar fi bolnav. Bătrânul vorbește de un soi de afecțiune neurologică care îi provoacă adolescentului amețeli, tulburări de memorie și că în timpul crizelor ar intra într-un soi de stare catatonică.

”Am observat că i se tulbură privirea. Are un nerv, așa. I se înroșesc ochii, se tulbură. L-am întrebat odată: «Ai dormit astă-noapte?». El a spus că da. «Dar ai ochii tulburi!». El mi-a zis: «Am amețeli!». Are o tulburarea de memorie. Nu înjură, nu trântește, dar e fix, gândește el ceva în momentul acela. Mama lui a fost în vizită joi și l-a întrebat ce s-a întâmplat, de fapt. Și el i-a spus: «Nu știu nimic!». Dar vă spun, a fost arestat degeaba!”, susține cu tărie bătrânul.

Cât privește ultimele informații, potrivit cărora Ciprian ar fi mărturisit în fața procurorului de caz că a mai abuzat sexual două fetițe, de 9 și 10 ani (verișoare cu el), Constantin Andronic este la fel de vehement și ferm convins de nevinovăția nepotului său: ”De nevoie a spus așa ceva, deși eu nu cred! Eu nu am nepoate așa mici. Am nepoate de 17 – 18 ani, măritate. S-a auzit că ar fi fost și un copil de 4 ani. Doamne ferește! Există vreo reclamație împotriva lui de la mamele acestor copii? Nu se poate! Nu e adevărat! Până la urmă se va dovedi nevinovăția lui Ciprian, eu sunt convins de asta!”.

Între timp, se pare că Ciprian Andronic se adaptează cu dificultate la regimul de după gratii. Aflat în stare de arest preventiv, el i-a cerut mamei sale cărți, caiete și câteva pixuri, probabil pentru a-și umple timpul. Adolescentul este acuzat că pe 28 aprilie, chiar în Joia Mare, ar fi acostat, pe un drum din sat, o minoră în vârstă de 12 ani. A dus cu forța victima într-o curte părăsită, unde a violat-o. În ianuarie 2016, același adolescent este acuzat că ar fi batjocorit de aceeași manieră pe mama unuia dintre prietenii săi, o femeie în vârstă de 40 de ani.

Clemență arătată de judecătorii bârlădeni față de Andrei Spiridon, designerul de modă bârlădean acuzat că a violat o minoră!

de Marian MOCANU

Judecătoria Bârlad a dispus iarăși anularea măsurii arestului la domiciliu și înlocuirea cu cea de control judiciar. Noroc de Tribunalul Vaslui care a admis contestația procurorilor bârlădeni, astfel că Silvian Andrei Spiridon mai rămâne cel puțin o lună în arest la domiciliu.

La sfârșitul săptămânii trecute s-a mai consumat un episod din controversatul caz al tânărului creator de modă bârlădean – Silvian Andrei Spiridon (29 de ani) – care este acuzat că ar fi violat o minoră de 17 ani. Am putea spune că este o nouă dovadă a inexplicabilei clemențe de care dau dovadă judecătorii bârlădeni în acest caz. Pentru a doua oară în acest dosar, avocații lui Spiridon au solicitat și, culmea, ba chiar au și obținut maximum de clemență din partea instanței bârlădene: Andrei Spiridon a scăpat de arest la domiciliu. Însă, bucuria tânărului a fost de scurtă durată pentru că, imediat, procurorii bârlădeni au contestat la Tribunalul Vaslui decizia luată de instanța bârlădeană. Așa că, vineri, 8 aprilie, magistrații vasluieni au admis contestația procurorilor bârlădeni și, în consecință, Spiridon va rămâne în arest la domiciliu. Măsura este valabilă pentru 30 de zile, mai exact până pe 10 mai 2016.

În chiar prima noapte de Crăciun a anului trecut, Spiridon a convins o minoră în vârstă de 17 ani, elevă la un liceu din Bârlad, să iasă la o plimbare cu mașina prin oraș. La un moment dat, a demarat în trombă și s-a oprit abia la marginea unei păduri din apropierea orașului, unde a obligat fata să întrețină cu el relații sexuale. După ce i-a povestit bunicii prin ce a trecut, minora a făcut plângere la poliție a doua zi. După audieri procurorii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a violatorului, însă magistrații Judecătoriei Bârlad nu au fost de acord și au dispus cercetarea în libertate a acestuia. Ulterior, în urma contestației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, Tribunalul Vaslui a dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Spiridon. După doar câteva zile, acesta a făcut o cerere prin care solicita permisiunea instanței de a părăsi domiciliul, pentru a se prezenta la serviciu, respectiv chiar la societatea unde era administrator, situată în centrul Bârladului. Aproape că nu a fost o surpriză faptul că judecătorii bârlădeni i-au aprobat, pe 21 ianuarie, cererea ca zilnic, de luni până joi, între orele 12 și 16.30, Spiridon să fie liber! Ulterior, judecătorii Tribunalului Vaslui au admis contestația procurorilor și rejudecând cauza au respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat.

Spiridon era considerat de revistele de specialitate un tânăr designer promițător. El a studiat la o școală de top din Milano, Italia, unde a învățat și lucrat cu nume mari din industria modei. Dacă va fi condamnat pentru viol, el va avea timp să lucreze după gratii noi creații vestimentare sub marcă proprie timp de 3 – 10 ani, cât este pedeapsa pentru această infracțiune.

O minoră dată în plasament va deveni mamă!

de Răzvan CĂLIN

Adolescenta va împlini luna aceasta 16 ani și este însărcinată în 10 săptămâni. Tânărul care a lăsat-o grea a promis că o va lua soție.

Caz atipic pentru specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. O minoră din Bârlad care încă nu a împlinit 16 ani, urmează să aducă pe lume un copil. Adolescenta este de mai mulți ani în grija unei familii de asistenți maternali profesioniști și, la prima vedere, pare un caz clasic de minoră sedusă de un individ matur.
Minora, căreia îi vom spune Roxana pentru a-i proteja identitatea, a fost abandonată de cea care i-a dat naștere. După primii trei ani din viață petrecuți prin centrele de plasament din județ fetița a fost plasată în cele din urmă unui asistent maternal profesionist, care locuiește în Bârlad. Copila s-a integrat bine în familia – surogat, ani au trecut și nimeni nu bănuia ce avea să se întâmple mai târziu. La un moment dat, în cursul săptămânii trecute, medicii bârlădeni au fost solicitați să-i dea fetei o mână de ajutor pentru că se simțea din ce în ce mai rău. Minora a venit la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad, unde, atât ea, cât și asistentul maternal profesionist au avut parte de un șoc în toată regula: medicii specialiști de aici a descoperit că ea este însărcinată în 10 săptămâni. Toți cei din jurul ei s-au alertat imediat și luând-o la întrebări au aflat că aceasta trăiește o povestea de dragoste, cu un tânăr, tot din Bârlad, în vârstă de 25 de ani. Acesta nu riscă să fie incriminat de legea penală (chiar dacă așa ar părea la prima vedere) pentru că întreținerea de relații sexuale cu o minoră de peste 15 ani nu mai este incriminată.
”Poate fi pedepsit pentru că a întreținut relații sexuale cu o minoră de peste 15 ani doar în niște cazuri speciale. De exemplu, dacă individul își impune autoritatea asupra ei, ceea ce nu este cazul în situația dată. Din ancheta efectuată de colegii care se ocupă de acest caz, raporturile sexuale au fost consimțite de fată. Iar Codul Penal spune că este considerată infracțiune doar dacă fata avea până în 15 ani. Cum ea va împlini 16 ani în cursul acestei luni (martie, n.r.), atunci este exclus ca tânărul să fie incriminat de lege. Oricum, am înțeles că există la dosar o declarație a tânărului respectiv prin care își ia angajamentul de a se căsători cât mai curând cu minora și că va recunoaște inclusiv copilul ce urmează a veni pe lume”, a declarat pentru Est News, Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.
Noile reglementări în domeniu permit căsătoria cu un minor (fată sau băiat), însă acest lucru trebui consfințit de o instanță de judecată.

Avocatul Poporului anchetează cazul elevei agresate de la Școala nr. 5 Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Instituția și-a trimis un reprezentant la Bârlad care a efectuat o primă serie de investigații. Cei de la Avocatul Poporului acuză conducerea școlii și a CJRAE Vaslui că nu au sesizat instituțiile statului despre acest caz și că au încercat să mușamalizeze totul.

Cazul elevei în vârstă de 15 ani de a Școala gimnazială ”Principesa Elena Bibescu” (fosta Școală generală nr. 5) din Bârlad tinde să ia o nouă turnură. Sau, mai bine zis, are toate șansele să devină un caz exemplificativ pentru o mai veche meteahnă de care se fac vinovate mai toate instituțiile statului român: tendința de a mușamaliza, de a ascunde sub preș tot ceea ce este rău, chiar dacă asta nu rezolvă mai deloc problemle, ci dimpotrivă le acutizează.

După cum am mai scris în paginile cotidianului nostru, în urmă cu circa două săptămâni, eleva de la Școala nr. 5 a depus o plângere la Poliția Bârlad în care îl acuza pe tatăl ei vitreg că o abuzează sexual de aproape un an. Cum era și normal, polițiștii au declanșat o anchetă, pe fir au intrat și cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care au decis instituționalizarea fetei într-un centru de specialitate din Bârlad – Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE). Ancheta încă nu este finalizată, însă, dincolo de întâmplările petrecute, cazul în sine a readus în atenție o mai veche problemă a unora dintre instituțiile statului: dorința de a ascunde toată mizeria sub preș, cu orice preț. Este unul din aspectele care a atras atenția Instituției Avocatului Poporului, care a declanșat la rândul său o anchetă proprie în acest caz. Mai mult, cei de la Avocatul Poporului s-au dovedit a fi cât se poate de tranșanți cu acest caz și nu s-au sfiit să lanseze acuzații destul de dure, însă cât se poate de fundamentate grație verificărilor și informațiilor obținute din teren. Trebuie spus că pe 20 ianuarie, la Bârlad a descins însăși avocata Carla Cozma, consilier –coordonator al Biroului Teritorial Iași al Avocatului Poporului.

carla_cozma”Am avut o discuție inclusiv cu domnul coordonator al CPRUCANE Bârlad și printre altele, mi-au fost puse la dispoziție o serie de documente. Ceea ce este în neregulă în acest caz este că deși minora a povestit consilierului școlar despre problemele care le are, iar acesta la rândul său a înștiințat directorul școlii (Ionel Dumitrașc, n.r.), nimeni nu a sesizat mai departe instituțiile statului abilitate să intervină! Inclusiv cei de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vaslui au procedat la fel. Aceasta este o încălcare a prevederilor articolului nr. 89 din Legea nr. 272/2004 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Acolo spune foarte clar că orice persoană are obligația să anunțe de îndată orice suspiciune cu privire la un posibil caz de abuz sau agresiune asupra unui minor. Din păcate, partea proastă este că legea nu prevede și o sancțiune împotriva celor care nu își fac datoria”, ne-a declarat Carla Cozma.

Eleva, anchetată în fața clasei!

Într-adevăr, atât directorul școlii din Bârlad, cât și șefa CJRAE Vaslui, Daniela Laic, au considerat că nu merită osteneală să mai ”deranjeze” instituțiile statului (gen Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui sau Poliția) pe motiv că minora nu ar fi de încredere și că ceea ce spune nu este adevărat. În octombrie anul trecut, după ce fata s-a plâns prima dată consilierului școlar, conducerea școlii a decis să facă o anchetă proprie în acest caz. Lucru care iarăși, susțin cei de la Avocatul Poporului, nu este normal și nici legal. Și asta pentru că, minora a fost confruntată cu părinții săi chiar în fața clasei, de față cu toți colegii săi.

avocatul_poporului”Sincer, nu mi-aș fi imaginat că în aceste vremuri și la nivelul de educație pe care pretindem că-l avem, ne putem comporta de o manieră demnă de Evul Mediu. Nu se face așa ceva în condițiile în care peste tot se vorbește că este interzisă expunerea de o asemenea factură a unui copil. Există riscul, în primul rând, de a atrage oprobiul public asupra acelui copil. Am citit și eu toate acestea în raportul consilierului școlar care a relatat totul pas cu pas. Intuiesc că s-a încercat mușamalizarea acestui caz și nu s-a acordat credibilitate acestui copil”, ne-a mai precizat Carla Cozma.

Cei de la Avocatul Poporului susțin că minora nu trebuia anchetată de o asemenea manieră publică și că totul trebuia lăsat pe seama instituțiilor statului abilitate să intervină în astfel de cazuri. E lesne de înțeles de ce la vremea respectivă eleva a retractat totul.

”Vom solicita Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Vaslui să ne spună dacă a demarat o anchetă în acest caz și dacă a aflat care au fost motivele pentru care acest caz nu a fost sesizat poliției și celor de la DGASPC încă de la prima mărturisire a copilei. În același timp, vom face o recomandare Ministerului Educației și Cercetării să transmită o adresă tuturor inspectoratelor școlare prin care să se consemneze în fișa postului obligația de a sesiza instituțiile statului în cazuri similare. În momentul în care un cadru didactic sau un consilier școlar află sau are suspiciuni cu privire la un posibil abuz asupra unui copil, să fie obligat să anunțe imediat organele statului!”, ne-a mai spus Carla Cozma.

Șefa ISJ Vaslui a dispus o anchetă!

La rândul său, Ionel Dumitrașc, directorul Școlii ”Principesa Elena Bibescu” Bârlad, ne-a declarat că, totuși, s-a procedat legal și că nu s-a urmărit decât interesul copilului: ”Vă mărturisesc că grija noastră principală a fost să securizăm această elevă. Am discutat cu ea în repetate rânduri, am vrut să vedem dacă putem să o ajutăm cu ceva, dacă ISJ_placintașcoala poate face ceva pentru ea. Am stat de vorbă chiar și cu părinții ei. Dar, acum nu putem face altceva decât să lăsăm instituțiile statului să-și facă datoria”.

Ne-am fi dorit și un punct de vedere din partea Danielei Laic, directorul CJRAE Vaslui, însă aceasta nu a fost de găsit. În schimb, Gabriela Plăcintă, șefa ISJ Vaslui, ne-a declarat că a dispus o anchetă în acest caz și că a trimis la fața locului două echipe de investigatori: ”O echipă este formată din doi psihologi și un asistent social de la CJRAE Vaslui, iar din cealaltă fac parte inspectori școlari. Vrem la rândul nostru să vedem exact ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu mai contează dacă minora este credibilă sau nu, pentru că oricum ar fi e clar că sunt niște probleme, altfel n-ar fi procedat copila așa, de o asemenea manieră. Dacă e adevărat sau nu ce spune ea, asta organele statului vor stabili. Dar, ceva se întâmplă cu ea, chiar dacă a inventat niște scenarii fictive. Oricum, este un caz destul de delicat pe care îl vom monitoriza cu mare atenție”.

Cât privește ancheta celor de la Poliție și DGASPC Vaslui, s-ar părea că ipoteza abuzului sexual nu stă în picioare. Însă, ar exista destule dovezi despre un abuz fizic la care minora a fost supusă chiar de propria sa mamă. Toate aceste aspecte vor fi elucidate pe parcursul anchetei.

Andrei Spiridon rămâne în arest la domiciliu!

de Răzvan CĂLIN

Ieri, Judecătoria Bârlad a respins cererea depusă de avocații acestuia.

spiridon violatorulAndrei Spiridon, tânărul bârlădean în vârstă de 29 de ani care este acuzat că a violat o minoră de 17 ani (elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”), va rămâne, în continuare, în arest preventiv la domiciliu, așa cum au hotărât în urmă cu câteva zile judecătorii de la Tribunalul Județean Vaslui. Ieri, Judecătoria Bârlad a analizat cererea depusă de avocații lui Spiridon, prin care solicita anularea măsurii de arest la domiciliu și a decis să mențină hotărârea instanței superioare vasluiene.

”Respinge cererea formulată de inculpatul SPIRIDON SILVIAN ANDREI, având ca obiect revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă prin Încheierea nr.2/DLC din data de 13.01.2016, pronunțată de Tribunalului Vaslui. În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 18 ianuarie 2016”, se spune în decizia instanței bârlădene.

În consecință, Spiridon nu va putea părăsi domiciliul său din Bârlad, pentru 30 de zile, așa cum sună hotărârea judecătorească inițială dispusă de Tribunalul Vaslui.

Cererea de revocare a măsurii preventive a fost depusă de avocații lui Spiridon pe 14 ianuarie, la o zi după ce instanța vasluiană luase această decizie. Pe lângă faptul că nu poate părăsi domiciliul (decât cu aprobarea judecătorilor), Spiridon este obligat să nu comunice sub nici o formă cu victima sau cu martorii din dosar. De asemenea, trebuie să se prezinte la poliție sau în fața judecătorilor ori de câte ori este chemat.

Acordul de mediere este nul pentru că DGASPC deține tutela fetei!

Tot în încercarea de a dovedi că este nevinovat, Spiridon insistă că acordul de mediere încheiat cu victima în seara zilei de 7 ianuarie este perfect legal, deși magistrații au anulat documentul. Tânărul a cerut instanței să valideze acordul de mediere însă, deocamdată, nu a fost fixată un termen pentru acest dosar. Recunoașterea înțelegerii cu victima sa i-ar fi putut oferi lui Spiridon o portiță legală de a scăpa basma curată din tot acest scandal. Documentul respectiv a fost semnat la data respectivă de mama victimei și în baza acestuia fata urma să-și retragă acuzațiile la adresa lui contra sumei de 50.000 de lei. Numai că magistrații au anulat imediat acordul de mediere pentru că nu îndeplinea condițiile legale: pe scurt, mama victimei nu mai avea nici un drept să-și reprezinte fiica deoarece copila era sub tutela statului, fiind instituționalizată în regim de urgență de către Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

”Începând cu data de 7 ianuarie 2016, minora a fost plasată în regim de urgență. Asta înseamnă că pe toată perioada plasamentului în regim de urgență, părinții sunt suspendați din exercițiul drepturilor părintești. Asta spune legea, iar noi am acționat întocmai”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Altfel spus, acordul de mediere este nul, atât timp cât mama fetei nu mai avea nici un drept de reprezentare a fiicei sale, copila fiind sub tutela statului român, de jure și de facto. De altfel, aceasta a și fost opinia magistraților vasluieni, care au anulat documentul, arătând că acțiunea penală împotriva lui Spiridon nu poate fi oprită de acest acord de mediere.

Minora îl acuză pe Andrei Spiridon că în seara zilei de 26 decembrie, după ce au petrecut într-un club din oraș, a dus-o cu mașina la marginea Bârladului, pe un câmp, și a violat-o. Expertiza medico-legală a reliefat că victima prezenta leziuni atât în zona anală, cât și genitală. Mai mult, medicii au mai descoperit pe trupul fetei mai multe escoriații și echimoze, semn că fata a încercat să se opună agresorului.

Arest la domiciliu pentru Andrei Spiridon!

de Răzvan CĂLIN

Ieri, judecătorii vasluieni au decis plasarea la domiciliu a tânărului bârlădean acuzat că a violat cu bestialitate o minoră olimpică de la Colegiul ”Codreanu”.

Din nou, judecătorii Tribunalului Vaslui au luat o decizie controversată într-un caz extrem de sensibil: violul comis asupra unei eleve de 17 ani din Bârlad de către Andrei Spiridon, fiul în vârstă de 29 de ani al unui afacerist local. Inițial, Judecătoria Bârlad a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, dar ieri Tribunalul Vaslui a hotărât să-l plaseze în arest la domiciliu. Lucru ce a atras nemulțumirea procurorilor care au arătat din nou că agresorul a comis fapta cu violență. Dovadă stau cele consemnate în expertiza medico-legală: fata prezenta leziuni atât în zona anală, cât și genitală, precum și alte urme de violență (escoriații și echimoze), semn clar că a încercat să se apere.

În ceea ce o privește pe victimă, aceasta a fost internată în regim de urgență într-o instituție specializată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Aici ea a fost inclusă într-un program de consiliere și reabilitare.

Conform spuselor fetei, violul s-a consumat în seara zilei de 26 noiembrie, când după ce cei doi s-au întâlnit în club, Spiridon s-a oferit să o conducă pe minoră acasă cu mașina sa. Însă, individul a dus-o în afara orașului, la circa un un kilometru depărtare și a violat-o. A doua zi dimineață, fata a mers împreună cu mama sa la Poliția Bârlad și a povestit chinurile prin care a trecut. Imediat, oamenii legii au deschis un dosare de cercetare penală pe numele lui Spiridon pentru comiterea infracțiunii de viol. În momentul în care procurorii au solicitat instanței bârlădene arestarea suspectului, acesta a solicitat medierea. Într-o primă fază, biata copilă a fost convinsă să accepte să-l ierte pe individ contra sumei de 50.000 de lei. Mai ales că însuși avocatul său numit din oficiu i-a lăsat de înțeles că asta ar fi varianta cea mai convenabilă. Ulterior, însă, anchetatorii au reușit să-i arate copilei că cel mai indicat ar fi să nu bată în retragere și să nu facă nici un compromis cu agresorul dacă vrea cu adevărat să fie tras la răspundere conform legislației în vigoare. În consecință, fata a revenit asupra deciziei și a anunțat că își menține plângerea împotriva lui Spiridon. Judecătoria Bârlad a anulat actul de mediere, mai ales că documentul era lovit de nulitate pentru că la ora semnării acestuia, tutorele legal al minorei era DGASPC Vaslui și nu mama acesteia. Copila intrase deja sub protecția statului român și doar DGASPC Vaslui ar fi putut semna un asemenea document în numele ei. Modul în care s-a încercat, cumva, ”mușamalizarea” acestui caz reprobabil, mai ales de către tabăra celui acuzat de viol, vine să arate încă o dată cam cât de puțin îi trebuie unui agresor să iasă basma curată. Asta în timp ce victimele rămân ostracizate pe viață, cu sechele extrem de dureroase și adânc înfipte în sufletul lor.

Minoră din comuna Pungești, dispărută

Teodora Ciubotaru , în vârstă de 16 ani, din comuna Pungești, a plecat de acasă pe 17 decembrie 2015, fără a mai reveni. Polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării acesteia. La momentul dispariției, minora purta un hanorac de culoare crem, pantaloni tip blue-jeans de culoare neagră, iar în picioare purta ghete de culoare crem. Semnalmente: înălțime – 1,60 m, greutate aproximativ 50 kg, păr blond lung, ochi albaștri. Dacă ați văzut această minoră sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați gratuit 112! (G.P)

Andrei Spiridon nu scapă de brațul legii!

de Răzvan CĂLIN

Minora care l-a acuzat pe Andrei Spiridon că a violat-o a renunțat la medierea făcută inițial cu agresorul și și-a menținut plângerea împotriva acestuia. Judecătorii bârlădeni au anulat acordul de mediere, dar au decis ca Spiridon să fie cercetat în stare de libertate.

Un scandal de proporții face valuri în lumea “bună” din Bârlad: Andrei Spiridon, fiul în vârstă de 29 de ani al lui Mircea Spiridon, patronul Școlii de șoferi ”RAY”, este acuzat de o minoră (elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”) că ar fi violat-o la sfârșitul anului trecut. Ulterior, evenimentele din acest caz s-au succedat într-un ritm și de o manieră demne de o telenovelă.

Fapta, așa după cum reclamă minora, s-ar fi petrecut în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, când cei doi și-au dat întâlnire într-un club din Bârlad. După ce s-au distrat în club, Andrei Spiridon s-a oferit să o conducă pe fată acasă cu mașina sa. Numai că, susține minora, în loc să se țină de cuvânt, individul a dus-o în afara orașului, pe un câmp și a violat-o. A doua zi, fata a mers la Poliția Bârlad și a povestit tot oamenilor legii, depunând plângere împotriva lui Andrei Spiridon. Polițiștii bârlădeni au declanșat imediat cercetări în acest caz, fiind dispusă inclusiv efectuarea unei expertize medico-legale.

andrei-spiridonPe 7 ianuarie, polițiștii l-au prezentat pe Andrei Spiridon la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad unde a fost audiat. La rândul lor procurorii l-au dus, în cursul aceleiași zile, în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de viol. Numai că tânărul a recurs la un tertip, legal de altfel: medierea. Așa se face că în seara zilei de 7 ianuarie, după câteva ore de negocieri, cele două tabere au ajuns la un consens: minora a fost de acord să-și retragă plângerea și să renunțe la orice acuzație la adresa lui Spiridon, iar acesta și-a ”plătit” iertarea cu 50.000 de lei.

Însă, vineri, 8 decembrie, judecătorii au decis să repună cauza pe rol, ședința fiind programată pentru ora 16. În cazul în care victima și-ar fi retras plângerea împotriva lui Andrei Spiridon, conform înțelegerii făcute în fața mediatorului, instanța ar fi trebuit să ia act de această situație și, automat, individul ar scăpa basma curată. Numai că, minora s-a răzgândit și a declarat în fața instanței că nu mai este de acord cu medierea și că își menține plângerea împotriva lui Andrei Spiridon. În consecință, Judecătoria Bârlad a anulat acordul de mediere dintre cele două părți, însă a respins și cererea procurorilor de a-l reține pe Spiridon pentru 29 de zile, acesta urmând a fi cercetat în stare de libertate.

”O fată extrem de cuminte”!

Victima, elevă în clasa a XI-a la Colegiul ”Codreanu”, este o elevă eminentă, cu rezultate foarte bune la învățătură. Ea este singurul elev de la colegiul bârlădean care anul trecut a obținut un premiu internațional. Fata este cunoscută ca fiind una dintre cele mai studioase eleve din liceu, cu un comportament decent, atât la școală, cât și în afara orelor de curs.

”Este una dintre elevele noastre cele mai bune. O elevă muncitoare, o fată inteligentă și cuminte. Chiar am fost împreună la București când și-a ridicat premiul pentru rezultatul excepțional de la Olimpiada Internațională de Neogreacă. Este un copil care a adus un plus de prestigiu colegiului nostru. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat și sper să se facă dreptate. Din ceea ce am observat, ea este o fată extrem de cuminte, cu mult bun simț, decentă. La școală a venit în permanență numai în uniformă, iar în timpul liber avea o ținută vestimentară decentă și un comportament pe măsură. Nimic din ceea ce făcea ea nu era ostentativ”, ne-a declarat Mihaela Cîrjonțu, directorul adjunct al Colegiului ”Codreanu”.

Fiul patronului Școlii de șoferi ”RAY” acuzat că a violat o minoră!

de Răzvan CĂLIN

Andrei Silvian Spiridon a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă.

Protipendada bârlădeană este zguduită de un nou scandal: Andrei Silvian Spiridon, fiul în vârstă de 29 de ani al patronului Școlii de Șoferi ”Ray” din Bârlad, Mircea Spiridon, este pe punctul de a petrece câțiva ani după gratii din cauză că ar fi violat o minoră.

Fapta s-ar fi petrecut la sfârșitul anului anului trecut, când, de altfel, s-a și înregistrat plângerea la Poliția Bârlad. Imediat au fost declanșate cercetări în acest caz și s-a dispus inclusiv efectuarea unei expertize medico-legale.

”În cursul zilei de astăzi (ieri, 7 ianuarie), polițiștii bârlădeni l-au prezentat pe suspect Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă. Rămâne de văzut dacă procurorii își vor însuși soluția propusă de colegii de la Bârlad. Dacă se va întâmpla acest lucru, Judecătoria Bârlad va trebui să decidă dacă emite sau nu un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Ieri, până la închiderea ediției, Andrei Spiridon încă mai era audiat la Parchetul Bârlad și nu se luase nici o decizie în privința sa. Andrei Spiridon este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai promițători creatori de modă români din noul val. El a studiat modă la una dintre cele mai prestigioase școli de modă din Milano, lucrând cu nume notorii din industrie, dar a a ales să revină în orașul natal pentru a-și deschide un atelier de modă și, astfel, să pună bazele unei mărci proprii. Vom reveni cu amănunte.

Tânăr acuzat de viol de o minoră de 13 ani

de Marian MOCANU

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Tăcuta, este acuzat că ar fi avut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de doar 13 ani. Totul a ieșit la iveală la circa două săptămâni de la comiterea faptei, când minora a povestit întâmplarea unei prietene, care la rându-i a anunțat părinții fetei. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale desfășoară cercetări la fața locului pentru a verifica sesizarea depusă de tatăl minorei.

Tatăl unei minore în vârstă de 13 ani, din comuna Tăcuta, s-a prezentat, ieri dimineață, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui pentru a sesiza faptul că fiica sa ar fi avut raporturi sexuale cu un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, la îndemnul acestuia.

Totul a ieșit la iveală după mai bine de două săptămâni, atunci când minora a povestit totul unei prietene, care, la rându-i a anunțat părinții fetei.

Minora cu care tânărul din Tăcuta ar fi întreținut relații sexuale.

Minora cu care tânărul din Tăcuta ar fi întreținut relații sexuale.

Conform declarației minorei, aceasta a fost acostată în luna iunie de un tânăr Florin Vizitiu, în vârstă de 20 de ani, care lucrează ca cioban, care i-a propus s-o ducă acasă cu mașina proprie. Pe drum, tânărul a oprit la marginea unei păduri, unde i-a propus minorei să întrețină relații sexuale, lucru pe care fata, de frică, l-a acceptat.

Ulterior, miercuri seara, minora s-a destăinuit unei prietene.

În urma unui control ginecologic efectuat de medicii legiști, aceștia au constatat existența unui act sexual, posibil cu deflorarea victimei.

După depunerea sesizării la poliție, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la Tăcuta pentru a-l audia pe ciobanul corupător de minore. Aceștia vor să afle circumstanțele în care a avut loc actul sexual, în funcție de aceasta urmând a fi evaluată gravitatea faptei.

În cazul în care nu a fost vorba de consimțământ din partea victimei, se poate vorbi de infracțiunea de act sexual cu un minor. Dacă se constată că victima a fost constrânsă fie prin violență, fie prin amenințări, să întrețină raporturi sexuale, infracțiunea este mult mai gravă, putând fi catalogată ca viol. Indiferent de catalogarea infracțiunii, în cazul în care se confirmă povestea fetei, tânărul de 20 de ani poate primi o condamnare la închisoare.

Din păcate, nu sunt puține cazurile de acest gen, când tinere care sunt de acord să fie conduse acasă de cunoscuți se sfârșesc tragic. Cel mai relevant exemplu în acest sens este cazul de anul trecut, de la Văleni, când o elevă în vârstă de 18 ani a fost violată de nu mai puțin de șapte indivizi, după ce a acceptat propunerea unor cunoscuți de a se urca în mașina acestora.

Taximetristul proxenet a făcut recurs

de Marian MOCANU

Taximetristul proxenet Mădălin Bogdan Vultur a contestat, la Curtea de Apel Iași, sentința primită în luna noiembrie anul trecut. Acesta este nemulțumit de suma mare, 15.000 lei, pe care judecătorii au decis că ar trebuie s-o plătească drept daune morale fetei pe care o exploatase sexual.

Mădălin Bogdan Vultur a obligat o adolescentă de doar 16 ani, elevă la un liceu din Vaslui, să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați, contra unor sume cuprinse între 100 și 200 lei, bani din care-și oprea cea mai mare parte, el fiind cel care intermedia întâlnirile amoroase.

De multe ori, fata era sunată de taximetristul proxenet chiar când era la cursuri, plecând de la școală pentru a satisface clienții găsiți Mădălin Bogdan Vultur.

Toată povestea s-a derulat în vara anului 2013, până când tatăl fetei, aflând de acest lucru, a anuntat poliția

În luna februarie a anului trecut, taximetristul proxenet a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de minori, iar după aproape 10 luni, în luna noiembrie 2014, magistrații vasluieni au dat verdictul. Mădălin Bogdan Vultur a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și șase luni, cu suspendare, fiind obligat să plătească minorei 15.000 lei drept daune morale. Nemulțumit de cuantumul acestor sume, taximetristul a făcut contestație împotriva deciziei judecătorilor vasluieni, contestație care s-a judecat la Curtea de Apel Iași.

Pronunțarea sentinței în acest caz ar fi trebuit să se facă ieri, dar a fost amânată pentru data de 5 mai.

Minoră din Bârlad, dispărută

de Roxana NĂSTASĂ

Mădălina Popa, în vârstă de 16 ani, din municipiul Bârlad, a plecat de acasă fără a mai reveni până în prezent. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării acesteia.

Pe 10 martie, Mădălina Popa, de 16 ani, din municipiul Bârlad, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până astăzi. Tatăl său a căutat-o câteva zile, și, vâzând ulterior că nu o găsește, s-a adresat poliției.
La momentul dispariției, minora purta geacă de culoare neagră din fâș, pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră, iar în picioare purta cizme de culoare neagră. Semnalmente: înălțime – 1,65 m, greutate aproximativ 50 kg, păr blond lung, ochi căprui.
În prezent, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vaslui desfășoară activități specifice în vederea depistării persoanei dispărute.
Dacă ați văzut această minoră sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați gratuit 112!

Copilă accidentată după ce a vrut să traverseze fără să se asigure

de Roxana NĂSTASĂ

O copliă de 12 ani a fost acroșată, joi, de o mașină, pe raza localității Puiești, după ce a pătruns pe carosabil fără să se asigure.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad deplasați la locul producerii accidentului au stabilit că șoferul, Ianoș B., în vârstă de 44 ani, din comuna Voinești, conducea un autovehicul pe DJ 243, pe raza localității Puiești. La un moment dat, a acroșat o minoră în vârstă de 12 ani, din comuna Puiești, care a pătruns pe partea carosabilă fără să se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde a fost internată cu diagnosticul „fractură femur“.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, acestuia i-au fost prelevate și mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițist amator de sex cu minore

Un polițist din cadrul cabinetului șefului Poliției Județene Vaslui este cercetat disciplinar după ce procurorii de la Crimă Organizată au sesizat că agentul era printre clienții unui traficant de minore din Vaslui, una dintre fetele cu care ar fi întreținut relații sexuale având doar 13 ani.

Agentul de poliție Cătălin Florescu, din cadrul Serviciului Cabinet al Poliției Județene Vaslui, a intrat în atenția superiorilor săi o dată cu trimiterea în judecată la Tribunalul Vaslui a unui bărbat de 44 de ani pentru viol, pornografie infantilă, trafic de minori și lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit procurorilor vasluieni din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), proxenetul Adrian Filote i-ar fi plasat polițistului mai multe eleve cu care să întrețină contracost relații sexuale. De altfel, o fată a declarat anchetatorilor că a fost trimisă acasă la Florescu pentru a practica prostituția, în schimbul sumei de 70 de lei. În plus, una dintre clientele de care ar fi profitat agentul, susțin procurorii, ar fi avut vârsta de 13 ani.

“În acest caz, s-au demarat verificări pentru a se stabili abaterile disciplinare comise de polițist. În funcție de rezultatul acestora, se va declanșa sau nu procedura de cercetare prealabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela ștraub.

Procurorii DIICOT susțin că polițistul Cătălin Florescu, în calitate de martor în dosarul de trafic de minore, ar fi recunoscut că a întreținut relații sexuale cu clientele puse la dispoziție de Adrian Filote, însă a negat faptul că ar fi știut de activitatea infracțională a proxenetului.

Vasluianul de 44 de ani, aflat în arest preventiv, este acuzat de procurori că ar fi racolat și exploatat sexual cinci minore, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani. O parte dintre adolescente ar fi fost racolate din licee din Vaslui de un adolescent de 17 ani, cercetat în același dosar în stare de libertate. Anchetatorii mai arată în rechizitoriu că unele victime ar fi fost sechestrate de Adrian Filote și apoi violate.

Alex Sava

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: