Home / Tag Archives: sange

Tag Archives: sange

Primele echipamente medicale au ajuns la punctul de transfuzii Vaslui

Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU), a precizat că o parte din echipamentele medicale pentru dotarea punctului de transfuzii au ajuns la Vaslui.

„Avem echipamente medicale care au ajuns la punctul de transfuzii. Contestațiile la licitație au fost făcute doar pentru o parte din aceste echipamente. După soluționarea respectivelor contestații vor fi aduse toate echipamentele, pentru a putea inaugura acest centru”, a precizat Ana Rinder.

Suma de 200.000 lei pentru achiziționarea echipamentelor medicale a fost alocată de la bugetul consolidat al statului în luna mai 2019. Spațiul din cadrul Policlinicii Vaslui, unde va fi deschis puntul de transfuzii, a fost renovat de către Consiliul Județean conform regulilor impuse de Direcția de Sănătate Publică. Punctul de transfuzii va avea un hol, o sală de așteptare și două camere pentru transfuziile de sânge. Punctul va fi dotat cu două paturi speciale, va fi achiziționată o cameră frigorifică și alte echipamente necesare. La centru vor lucra asistente medicale din cadrul SJU Vaslui sub coordonarea specialiștilor de la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine de la Bârlad.

Donatorii de sânge primesc, la cerere, pentru fiecare donare, șapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării, decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care se face donarea de sânge, reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat, un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate. (Dănuț CIOBANU)

Peste o sută de preoți, jandarmi și pompieri au donat sânge la Protopopiatul Huși

Peste o sută de preoți, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, cadre didactice și persoane civile au donat sânge la Protopopiatul Huși, în cadrul unei campanii inițiată de episcopul Ignatie în scop umanitar. Aceasta este deja a doua astfel de acțiune organizată de biserica ortodoxă în județul nostru, cu sprijinul Fundației Culturale “Delta”. 

Campanie de donare de sânge desfășurată cu succes la Protopopiatul Huși. Dovadă sunt cei peste 100 de preoți, jandarmi, pompieri,  polițiști de frontieră, dar și multe alte persoane civile prezente la activitatea organizată în scop umanitar.

“Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea preasfințitului părinte Ignatie, episcopul Hușilor, având și sprijinul Fundației Culturale Delta. Activitatea a fost posibilă cu sprijinul Laboratorului mobil din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al municipiului Iași, sub supravegherea domnișoarei doctor Andreea Vatamanu”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat.

Activitatea de donare de sânge de la Protopopiatul Hușilor este a doua de acest gen organizată de biserica ortodoxă la noi în județ. (Ionuț PREDA)

Punctul de transfuzii sanguine Vaslui va avea un program săptămânal de două zile

Spitalul Județean de Urgență (SJU) a finalizat licitația privind adjudecarea contractului de achiziționare a echipamentelor medicale pentru punctul de transfuzii sanguine Vaslui.

După încheierea perioadei de depunere a contestațiilor, urmează să fie anunțată firma care a câștigat licitația.

Au participat la licitație mai multe firme și rămâne să vedem cine va câștiga. Într-o primă fază, la punctul de transfuzii sanguine Vaslui va fi un program de două zile pe săptămână. În funcție de cererile privind donarea de sânge, programul va mai fi prelungit. Ne confruntăm cu o criză de sânge în toată țara, dar la Vaslui este o situație aparte. Centrul de transfuzii este în municipiul Bârlad și de aceea am luat decizia de a deschide și un punct la Vaslui”, a spus Eduard Popica, prefectul județului Vaslui.

Suma de 200.000 lei pentru aceste achiziția de echipamente medicale a fost alocată de la bugetul consolidat al statului în luna mai 2019. Spațiul din cadrul Policlinicii Vaslui, unde va fi deschis puntul de transfuzii, a fost renovat de Consiliul Județean, conform regulilor impuse de Direcția de Sănătate Publică.

La punctul de transfuzii vor lucra asistente medicale din cadrul Spitalului Județean sub coordonarea specialiștilor de la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine de la Bârlad. În luna octombrie, se va începe activitatea de la punctul Vaslui, a mai spus Eduard Popica.

Donatorii de sânge primesc, la cerere, pentru fiecare donare șapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care se face donarea de sânge. (Dănuț CIOBANU)

Jandarmii vasluieni au donat sânge

Săptămâna trecută, jandarmii din județ au donat sânge, având în vedere nevoia crescută înregistrată la nivelul județului Vaslui și ca urmare a solicitării Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad, precum și a altor autorități publice.

“Activitatea s-a desfășurat în zilele de 26-27 septembrie iar de această dată cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au direcționat cantitatea de sânge recoltată unei fetițe de numai doi ani internată într-un spital din municipiul Iași.”, a declarat plt. adj Niță Sorin, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

Jandarmii vasluieni, conștienți de nevoile semenilor, îndeamnă populația să se alăture în număr cât mai mare acestei campanii umanitară. (A.P.)

Donatori mulți la Centrul de Transfuzii Bârlad, imediat după sărbători

Donatori mulți la Centrul de Transfuzii Bârlad, imediat după sărbători. Ieri, 2 mai, s-au prezentat la centru 30 de persoane dornice sa doneze, majoritatea pentru rude aflate în spital.

Donatori mulți la Centrul de Transfuzii Bârlad (CTS). In Joia Mare, la CTS au venit sa doneze 35 de persoane din Vaslui, Husi și Barlad. O parte era pentru rudele care necesita transfuzie, iar cei mai mulți pentru bonurile valorice pe care sa le folosească pentru masa de Paste.

„Am început luna cu un număr foarte bun de donatori și speram sa o continuam la fel. În Săptămâna Mare am reușit sa onoram toate comenzile de sânge venite din partea spitalelor. Fiecare spital a solicitat câte doua comenzi. Deocamdată avem o rezerva suficienta de sânge, mai mare, e adevărat, pentru grupele pozitive”, ne-a declarat Violeta Nistor, directoarea Centrului CTS Barlad.

Aceasta a mai precizat că, în ultima perioada, se observa o adresabilitate crescuta a donatorilor din Husi și Vaslui. (Mihaela NICULESCU)

Tinerii de la „Rotaract” Vaslui au donat sânge la Centrul de Transfuzii din Bârlad

Săptămâna a început bine pentru Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) Bârlad. Ieri dimineață, au venit cu microbuzul de la Vaslui 22 de persoane care au dorit să doneze, pur și simplu, din solidaritate cu pacienții care au nevoie acută de sânge.

Inițiativa mobilizării donatorilor din Vaslui aparține grupului „Rotaract” Vaslui, ai cărui membri au dorit să facă un gest nobil înainte de Paște. Transportul grupului de tineri cu vârste între 18 și 30 de ani a fost asigurat de Clubul Rotary Vaslui.
„Este impresionant când ne întâlnim cu astfel de surprize, când tinerii se mobilizează pentru un scop nobil. Grupul de la Vaslui a venit pur și simplu din omenie, nu pentru un pacient anume care necesită transfuzii. Este lăudabilă inițiativa tinerilor din Vaslui și sper ca și alții să le urmeze exemplul”, a declarat, pentru Est News, dr. Violeta Nistor, directoarea CJTS din Bârlad. (M.N.)

Încă un pas către normalitate: CJTS Bârlad a beneficiat de o nouă sponsorizare

de Mihaela NICULESCU

Un dar frumos de primăvară, primit de Centrul Județean de Transfuzii Sanguine din Bârlad, din partea unei organizații neguvernamentale.

După ce acum două săptămâni Asociația „React”, în parteneriat cu o firmă privată de telefonie, a executat lucrări de renovare și modernizare a spațiilor destinate donatorilor, în urmă cu două zile au făcut o nouă surpriză centrului. Acesta a fost dotat cu scaune pentru așteptare (ceea ce n-a mai avut de zeci de ani), cu canapele, cu jaluzele verticale, dar și cu alte obiecte de mobilier: mese, birouri și cuiere.

În sfârșit, unitatea sanitară are un aspect civilizat, condiții optime atât pentru donatori, cât și pentru personalul medical.

„Mulțumim celor care s-au gândit și la centrele de recoltare a sângelui. Campania celor de la Vodafone și REACT ne-a ajutat enorm, pe noi ca instituție și implicit și pacienții. Donatorii au acum un confort crescut, sunt scaune pentru așteptare, atât în hol, cât și în antecamera cabinetului de consultații. Au culoarea roșie, la fel ca cea a sângelui de care atâția oameni au nevoie în țară, dar și în orașul nostru. Antecamera are acum o masă, la care se poate bea un pahar cu apă sau se poate scrie ceva. Are cuiere unde donatorii să își pună hainele. Este un progres pentru noi și nu putem fi decât profund recunoscători celor care ne-au întins o mână de ajutor în acest an, dar și celor de la Rotary Bârlad, care anul trecut au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei centrale termice pe gaz, cu care este încălzit sediul nostru acum”, a declarat pentru Est News Violeta Nistor, directoarea CJTS din Bârlad.

Asociația „React” va acorda sprijin Centrului de Transfuzii din Bârlad până la sfârșitul anului

În doar câteva zile, aspectul interior și exterior al clădirii Centrului Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) din Bârlad s-a schimbat radical. Ușile vechi, din lemn, au dispărut, la fel și linoleumul uzat și impropriu pentru o unitate sanitară, iar fațada corpului de clădire în care se donează sânge a beneficiat de lucrări de izolație.

Acum, atât personalul medical, dar mai ales donatorii au condiții optime, acestea fiind doar o parte din investițiile pe care le va realiza aici Asociația „React” împreună cu o companie de telecomunicații, în cadrul campaniei „O șansă pentru viață”.

„Avem acum, realmente, condiții deosebite în partea de clădire în care se află cabinetul de consultații, cel de donare, fișierul și holul de așteptare. Asociația «React» ne-a ajutat și este doar o parte a proiectului de modernizare pe care ni l-a promis pentru acest an ONG-ul. Avem uși și ferestre termopan, linoleum antibacterian, au fost reparate scările de la intrare, iar fațada a fost refăcută după ce au fost fost executate lucrări de izolație. Urmează a fi zugrăvită și finisată de îndată ce temperatura va permite, sperăm până la sfârșitul lunii”, a declarat, pentru Est News, dr. Violeta Nistor, directoarea CJTS.

În privința celuilalt corp de clădire, lucrurile nu stau tocmai bine. Construcția este avariată, iar sprjinul solicitat Ministerului Sănătății, în administrarea căruia se află, nu vine. Directoarea CJTS a făcut în repetate rânduri adrese către Minister, însă ajutorul se lasă așteptat mult și bine. (Mihaela NICULESCU)

Elev bătut și tăiat cu cuțitul în fața liceului din Puiești de către doi frați. Victima a ajuns la spital

Un elev de la Liceul Puiești a fost înjunghiat și bătut în fața unității de învățământ, suspecți în acest caz fiind doi frați. Incidentul este acum anchetat atât de poliție cât și de conducerea școlii.

Altercație cu cuțite în plină zi la Liceul Puiești, în care victimă a căzut chiar un elev. Acesta, într-una din pauze, a fost tăiat cu cuțitul la un genunchi și lovit cu pumnii în față. Suspecți în acest caz, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, ar fi doi frați, care nu sunt școlarizați la respectiva unitate de învățământ. Mai mulți elevi care au văzut altercația au alertat profesorii, victima fiind lăsată într-o baltă de sânge. Luat de către cadrele didactice, elevul a fost dus la dispensarul medical din sat, fiind solicitată și intervenția unei ambulanțe.

Victima avea o plagă tăiată la nivelul genunchiului și echimoze în regiunea feței, fiind preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul de Urgență Bârlad”, ne-a declarat managerul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Aurora Popa.

Conducerea liceului a început o anchetă internă. De asemenea, și Poliția face cercetări în acest caz pentru a lămuri circumstanțele în care s-a petrecut acesta. (Ionuț PREDA)

Campanie de donare de sânge, inițiată de un tânăr vasluian costumat în Moș Crăciun

Un tânăr din Vaslui care, de mai mulți ani, este implicat în campanii sociale și se costumează în Moș Crăciun, mergând la copii cu daruri, a donat, miercuri dimineață, sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Bârlad, în cadrul campaniei inițiate de el, “Eroi pentru o VIAȚĂ”.

Costumat în Moș Crăciun, tânărul a mers la centrul bârlădean însoțit de mai mulți cunoscuți care s-au alăturat campaniei, aceștia urmând să doneze tichetele pe care le vor primi unor familii nevoiașe.

“De câțiva ani, împreună cu persoanele apropiate, am încercat să le facem mici bucurii de Crăciun copiilor care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Anul acesta ne-am gândit să facem această campanie de donare de sânge, deoarece așa ajutăm de două ori: o dată pe cei care au nevoie de sânge și apoi pe cei care vor beneficia de bonurile valorice pe care le vom primi”, a declarat tânărul.

În perioada următoare, el va mai organiza o serie de campanii de ajutorare a copiilor defavorizați. (George PROCA)

Virusul West Nile adâncește criza sângelui

de Mihaela NICULESCU

Cantitatea de sânge pe care Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) Vaslui o trimite în această lună spitalelor din județ este ceva mai mică. Asta, din cauza faptului că sângele donat de bârlădeni, începând de joia trecută, când a fost depistat primul caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile la Bârlad, trebuie trimis spre verificare la Institutul Național de Hematologie din București.

Pentru acest lucru se consumă timp cu transportul și prelucrarea probelor, circa o săptămână și, evident, cantitatea de sânge distribuită spitalelor va fi mai mică, după cum declară dr. Violeta Nistor, directoarea CJTS Vaslui. Verificarea suplimentară a sângelui donat de bârlădeni se va face până spre sfârșitul lunii octombrie.

Sângele trebuie verificat suplimentar în cazul donatorilor din Bârlad. Până în această dimineață aveam 20 de donatori din localitate, care au donat de joi, când a fost confirmat un caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile la un pacient de la Spitalul «Beldiman». Noi putem păstra sângele puțin peste o lună, dar pentru că e nevoie mare de sânge în spitale, îl trimitem mai devreme la București, unde va fi testat pentru a se ști exact dacă este bun pentru transfuzii. Testarea va fi făcută la București doar pentru evidențierea virusului West Nile”, a declarat ieri, pentru Est News, dr. Violeta Nistor.

Începutul săptămânii a fost unul promițător. Fiind și sărbătoare (Acoperământul Maicii Domnului), mulți locuitori din mediul rural au venit la Bârlad, ocazie cu care s-au prezentat și la CJTS pentru donare. Alături de ei s-au prezentat și câțiva bârlădeni, unii doar pentru a se asigura că nu au contractat virusul West Nile.

Centrală termică modernă, la Centrul de Transfuzii Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Din această toamnă, Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS), cu sediul în Bârlad, va fi încălzit cu o centrală termică modernă, achiziționată în urma unei subscripții publice, inițiată de Clubul „Rotary” Bârlad.

După zeci de ani în care unicul centru de transfuzii din județ a fost încălzit cu sobe cu lemne, locul acestora va fi luat de calorifere. Lucrările de montare a centralei și a caloriferelor au început de câteva zile, după obținerea cotei de gaz. Normele de mediu drastice nu mai permit încălzirea instituțiilor de acest tip cu ajutorul sobelor cu lemne, dar Ministerului Sănătății nu i-a păsat prea mult de acest aspect, neconsiderând ca fiind o prioritate alocarea de bani pentru dotarea CJTS Vaslui cu o centrală modernă, pe gaz metan.

Directoarea CJTS, dr. Violeta Nistor, recunoaște că dacă nu ar fi apelat la Clubul „Rotary” Centrul ar fi fost încălzit și în această iarnă cu lemne. Deocamdată, sobele vor rămâne în încăperi până la anul, când vor fi dărâmate, lucrările urmând a fi suportate, cel mai probabil, de Ministerul Sănătății.

Sperăm ca la 1 octombrie, când, de regulă, vremea impune încălzirea imobilului, toate lucrările de montare a instalației de încălzire să se fi încheiat. Atât donatorii cât și personalul medical vor avea parte de un confort termic adecvat, așa cum trebuie să existe în orice unitate sanitară”, ne-a declarat Violeta Nistor.

Valeriu Popa, președintele clubului, a declarat pentru Est News că lucrările vor fi finalizate în două-trei săptămâni, fără nicio problemă. Centrala ar fi fost funcțională acum, dar lucrările au fost întârziate din cauza faptului că firma care s-a ocupat de realizarea branșamentului s-a mișcat prea lent. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 60.000 de lei.

Mai trebuie doar echipamentele necesare Punctului de recoltare sanguină din Vaslui

de Mihaela NICULESCU

Punctul de recoltare sanguină din Vaslui ar putea fi dat în funcțiune în următoarele luni. Demersurile pentru înființarea acestui punct subordonat Centrului Județean de Transfuzii Sanguine Bârlad au fost în mare parte finalizate, singura problemă care va trebui rezolvată este dotarea spațiului cu echipamente.

„Am identificat un spațiu în cadrul policlinicii Spitalului Județean, care a fost igienizat, compartimentat și care a primit toate avizele necesare funcționării ca punct de recoltare a sângelui. În urmă cu câteva zile am avut o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean, ai Spitalului Județean, dar și cu directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine din Bârlad. Am discutat toate problemele pe care le implică buna funcționare a punctului de recoltare, inclusiv a personalului care va lucra acolo. Singura problemă rămasă nerezolvată este dotarea spațiului cu echipamente. Este nevoie de două scaune speciale pentru donare, cu toate accesoriile aferente și de două spații frigorifice pentru depozitarea sângelui până la transportul acestuia la Centrul din Bârlad, unde acesta va fi prelucrat. Voi merge, săptămâna viitoare, la Ministerul Sănătății pentru a solicita repartizarea acestor echipamente către Vaslui”, ne-a declarat Eduard Popica, prefectul județului Vaslui.

Demersurile privind dotarea punctului de recoltare din Vaslui trebuie urgentate astfel încât acesta să devină funcțional cât mai repede posibil. Prefectul speră ca această investiție să fie dată în funcțiune până la sfârșitul toamnei. Acest lucru ar fi de dorit întrucât criza de sânge este din ce în ce mai acută în județ, iar spitalul din Vaslui este cel mai mare consumator de sânge dintre toate unitățile sanitare din județ.

Clubul Rotary a strâns banii pentru achiziționarea unei centrale termice la Centrul Județean de Transfuzii

de Mihaela NICULESCU

Centrul Județean de Transfuzii Sanguine, cu sediul la Bârlad, va avea de anul acesta centrală termică proprie. În urma balului caritabil organizat de Clubul Rotary, pe 25 mai, a fost strânsă o sumă de bani care ar putea acoperi cheltuielile cu achiziționarea și montarea centralei termice.

Încă nu am calculat sumele donate, pentru că o parte dintre cei care au anunțat că vor dona nu ne-au virat încă banii. Sunt sigur că s-au adunat câteva mii de lei. Noi ne-am propus să ajutăm centrul cu jumătate din suma necesară, dar credem că vom acoperi întreaga investiție. Zilele acestea, vom ști exact care este suma obținută în urma actului caritabil”, ne-a declarat Vali Popa, președintele Clubului Rotary Bârlad.

Acesta spune că unii oameni de bine vor dona și echipamente necesare realizării investiției. Printre cei care și-au manifestat dorința de a ajuta comunitatea prin achiziționarea unei centrale pe gaz metan pentru Centrul de Transfuzii din Bârlad se numără atât membri cât și nemembri ai clubului, oameni de afaceri mai mici sau mai mari, care au în comun același lucru: simțul civic.

Centrul de Transfuzii din Bârlad a fost înființat în 1968 și de atunci funcționează în aceeași clădire de pe strada Mihail Kogălniceanu. În 50 de ani de existență centrul a fost încălzit cu sobe cu lemne. A venit timpul, cam târziu ce-i drept, ca această instituție, de o importanță vitală pentru sănătatea locuitorilor județului, să beneficieze de avantajele gazului metan.

Jandarmii din Vaslui, mobilizați pentru a dona sânge

de Mihaela NICULESCU

Criza de sânge, fără precedent la nivel național, a determinat autoritățile să se mobilizeze. Recent, a fost încheiat un protocol între Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Institutul Național de Hematologie Transfuzională, în vederea conștientizării personalului privind importanța donării de sânge.

Conducerea Inspectoratul Județean de Jandarmi Vaslui a fost înștiințată cu privire la acest protocol și a făcut cunoscut acest lucru jandarmilor din județ, urmând ca în cel mai scurt timp cei care doresc să doneze și întrunesc condițiile pentru donare să meargă personal la Centrul de Transfuzii Sanguine din Bârlad.

Oamenii nu pot fi obligați, donarea fiind un act benevol, care în cazul acestora se face în afara programului, jandarmii neputând participa în aceeași zi la o donare colectivă întrucât numeric au rămas foarte puțini și trebuie să-și îndeplinească în primul rând misiunile încredințate.

Cerințele Spitalului Județean, dar și a clinicilor universitare din Iași, unde sunt internați pacienți domiciliați în județul Vaslui, sunt multe și nu toate pot fi onorate din cauza lipsei din ce în ce mai acute a donatorilor. În ultimii ani, numărul donatorilor a scăzut dramatic, cei fidelizați împuținându-se ca urmare a plecării la muncă în străinătate. Ieri, de exemplu, până la ora 10.00 se prezentaseră pentru donare la Centrul de Transfuzii Sanguine din Bârlad doar patru persoane. Stimulentele oferite donatorilor nu mai sunt deloc atractive, valoarea tichetelor de masă, 69 lei, oferite celor care donează a rămas aceeași de ani de zile. Cel mai mare consumator de sânge din județ este Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dar în oraș nu există încă niciun punct de donare. Consiliul Județean pare că se implică pentru deschiderea acestuia, în acest moment gândindu-se recompartimentarea spațiului din policlinica spitalului.

Am înțeles că la Vaslui va fi înființat în curând un punct de recoltare și nu de transfuzie cum s-a vehiculat în unele ziare. Centrul Județean de Transfuzii, cu sediul la Bârlad, este cel care se ocupă atât de recoltarea sângelui, cât și de procesarea acestuia, transformarea sângelui în masă eritrocitară și în plasmă. Deocamdată, avem cantitatea de sânge care să acopere urgențele medicale și să temporizeze evoluția anumitor afecțiuni cronice. E nevoie însă de cantități mult mai mari de sânge pentru a asigura transfuzia de sânge necesară pacienților cu afecțiuni cronice, care au indicație pentru transfuzii. Populația ar trebui să se mobilizeze și să-și ajute semenii, aflați la limita supraviețuirii în spitale”, ne-a declarat Violeta Nistor, directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Bârlad.

Alături de înființarea unui punct de recoltare la Vaslui este nevoie de o stimulare mai consistentă a donatorilor, care, pentru a fi încurajați, ar trebui să aibă asigurat transport intrajudețean dus – întors în mod gratuit. Comunitățile locale din satele și orașele județului ar putea suporta aceste cheltuieli, dacă ar conștientiza criza de sânge fără precedent existentă în județul Vaslui.

Cadavrul unui bărbat cu fața plină de sânge, descoperit într-o stație de autobuz din Știoborăni

Cadavrul unui bărbat de 42 de ani, cu fața plină de sânge, a fost descoperit, astăzi, într-o stație de autobuz din localitatea Știoborăni (Solești). Polițiștii au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili dacă a fost vorba de o crimă sau de un accident.

Descoperire șocantă într-o stație de autobuz din județ. Cadavrul unui bărbat zăcea într-o baltă de sânge, cu leziuni la nivelul feței. Cei care au găsit cadavrul au sunat la numărul de urgență 112 și au alertat autoritățile. Polițiștii criminaliști s-au deplasat imediat în satul Știoborăni, situat la aproximativ 25 de kilometri de Vaslui.

În urma primelor verificări, s-a constatat că bărbatul găsit decedat este un localnic în vârstă de 42 de ani, divorțat. Nu se cunosc condițiile și cauzele care au condus la moartea victimei. Din primele verificări, s-a constatat că prezintă leziuni la nivelul feței. Se vor face cercetări pentru a stabili dacă acele traumatisme au survenit în urma unei lovituri sau a unei căzături”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Serviciul de Medicină Legală Vaslui a ridicat cadavrul bărbatului în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului. (Ionuț PREDA)

Crimă la Muntenii de Jos. Victima a murit sufocată cu propriul sânge

Un tânăr de 27 de ani din Muntenii de Jos a ajuns în spatele gratiilor după ce și-a ucis un consătean, fără a putea explica procurorilor de la ce anume a pornit conflictul. Medicii legiști au constat, după efectuarea necropsiei, că bărbatul de 37 de ani a suferit o fractură de piramidă nazală, ceea ce i-a provocat o hemoragie puternică astfel încât a murit sufocat cu propriul sânge.

Crimă comisă cu sânge rece în curtea unei locuințe din Muntenii de Jos. Un bărbat de 37 de ani a murit sufocat cu propriul sânge, după ce a fost bătut cu cruzime de către un consătean cu zece ani mai tânăr. Totul s-a întâmplat pe un drum din sat, în urma unui conflict izbucnit între cei doi fără ca procurorii să stabilească și motivul. Cel care a provocat altercația a fost victima, care s-a luat de tânărul de 27 de ani în timp ce acesta trecea pe un drum comunal.

Cei doi bărbați s-au lovit reciproc până când, l-a un moment dat, s-au prăbușit peste gardul unei locuințe. Ulterior, autorul l-a lovit pe tânărul de 37 de ani cu piciorul în cap, iar apoi cu o scândură din gard”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.

După ce și-a lăsat victima într-o baltă de sânge, bărbatul de 27 de ani le-a spus unor prieteni aflați la barul de unde plecase să cheme o ambulanță. Echipajul medical sosit la fața locului a constat decesul tânărului de 37 de ani. La necropsie, medicii legiști au stabilit că moartea a survenit în urma sufocării victimei cu propriul sânge, după ce a suferit o fractură nazală cu hemoragie puternică.

În cursul zilei de joi, autorul omorului a fost reținut de procurori, fără însă că acesta să poată explica ce anume a condus la conflictul cu victima. (Ionuț PREDA)

Lobby pentru dotarea Centrului Județean de Transfuzii Sanguine Bârlad cu o centrală termică pe gaz metan

de Mihaela NICULESCU

De 13 ani, de când Centrul de Transfuzii Sanguine din Bârlad s-a aflat în litigiu cu persoana care revendica imobilul, nu s-a mai putut face nicio investiție în cadrul acestui centru. Clădirea, care adăpostește singurul centru de transfuzii sanguine din județul Vaslui, este încălzită ca în anii 80′, cu lemne. Regulile europene de mediu devin tot mai draconice și e posibil ca acest sistem de încălzire poluant să fie interzis instituțiilor publice. În afară de acest aspect, luat în calcul de conducerea centrului, nu trebuie uitat faptul că un asemenea centru trebuie să creeze atât personalului medical cât și donatorilor un confort demn de secolul XXI, în speță o temperatură constantă propice desfășurării activității în condiții normale.

Am început deja demersurile necesare montării instalației de încălzire pe gaz metan, bazându-ne pe promisiunile ferme ale Clubului «Rotary» de a ne ajuta cu o bună parte din bani. Este nevoie totuși și de sprijinul Ministerului Sănătății, pentru că este vorba de o sumă destul de mare, care ar putea depăși 70.000 lei, cât am estima că face toată această investiție”, ne-a declarat dr. Violeta Nistor, directoarea Centrului Județean de Transfuzii Sanguine.

Contactat de reporterul Est News, prefectul Eduard Popica, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a declarat că nu cunoștea această situație, nu știe dacă centrul din Bârlad a făcut vreun demers către instituția căreia i se subordonează, dar că nu poate lăsa lucrurile așa.

Mă voi interesa în legătură cu acest aspect pe care l-ați semnalat în ziarul dumneavoastră și voi încerca să iau legătura cu Institutul Național de Hematologie pentru a putea vedea cum să acționăm pentru a atrage bani către Centrului de Transfuzii Sanguine din Bârlad, care are nevoie de o centrală termică pe gaz. Dacă va fi nevoie, vom apela și la Ministerul Sănătății. Acest centru este de un mare folos atât județului, cât și spitalelor din Moldova. Este, deocamdată, singurul centru de transfuzii sanguine din județ, dar sperăm ca în câteva luni să deschidem un punct de lucru și la Vaslui”, a declarat pentru Est News Eduard Popica.

Până când prefectul va reuși să discute cu reprezentanții Institutului de Hematologie și ai Ministerului Sănătății, bârlădenii pot da curs lansat de Clubul „Rotary” Bârlad, în vederea strângerii fondurilor necesare.

În două luni, la Vaslui va fi deschis un punct de recoltare sub coordonarea Centrului Județean de Transfuzii Sanguine Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Autoritățile județene s-au trezit din somn după ce în ultimul an s-a constatat adâncirea crizei de sânge din Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Bârlad și au început să caute soluții care să ducă la creșterea numărului de donatori.

La această oră, Prefectura, în colaborare cu Consiliul Județean, Primăria Vaslui, Direcția de Sănătate Publică și Spitalul Județean de Urgență au început demersurile pentru amenajarea unui punct de recoltare în Vaslui, care să funcționeze sub coordonarea Centrului Județean de Transfuzii Sanguine, cu sediul la Bârlad.

Din datele statistice pe care le-am obținut, rezultă că 40% din donatorii Centrului Județean de Transfuzii sunt locuitori ai orașului Vaslui și ai zonelor limitrofe. Pentru a veni în sprijinul acestor donatori, pentru a reduce cheltuielile pe care le fac cu deplasarea la Bârlad, dar și pentru a crește numărul de donatori, am hotărât să realizăm acest obiectiv, pe care sperăm să îl finalizăm în două luni. Va trebui să așteptăm până când spațiul respectiv (care nu a fost definitiv stabilit până la această oră) să treacă din proprietatea Consiliului Local Vaslui sau a Consiliului Județean în administrarea Spitalului Județean de Urgență. Avem în vedere amenajarea unui spațiu fie în incinta fostului sediu al CJAS, dar luăm în calcul și altă locație”, ne-a declarat Eduard Andrei Popica, prefectul județului.

Acesta a mai menționat că, în curând, se va întâlni cu Vasile Pavăl, primarul Vasluiului și cu Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, pentru a discuta în detaliu pe marginea acestei investiții și mai ales asupra sursei de finanțare cu care să se achiziționeze aparatură și să fie plătit personalul care va deservi punctul de recoltare. Din cele declarate de prefectul județului, personalul punctului de recoltare va fi selectat din rândul cadrelor medicale de la Policlinica spitalului județean, care vor lucra sub directa coordonare a medicului Violeta Nistor, directorul Centrului Județean de Transfuzii Sanguine.

Amenajarea unui asemenea punct de recoltare se impunea de foarte multă vreme, dar întotdeauna cea mai grea problemă invocată de autorități a fost cea a spațiului. Reprezentanții Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad cât și directorii spitalelor din județ speră ca odată cu înființarea acestui punct de recoltare să crească numărul donatorilor și implicit a cantității de sânge, care, la ora aceasta, este insuficientă în secțiile de terapie intensivă ale spitalelor din județ.

Criză de sânge fără precedent la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Criză fără precedent! Centrul de Transfuzie Sanguină din Bârlad este total depășit de situație, nemaiputând face față cererilor spitalelor din județ din cauza scăderii dramatice a numărului donatorilor, în special a celor cu grupe de sânge cu Rh negativ. În acest moment, sănătatea și chiar viața unor pacienți internați în spitalele din Bârlad și Vaslui este în pericol din cauza lipsei de sânge.

Avem nevoie urgent de sânge din grupele B negativ și A negativ. Rudele pacienților internați, a căror viață depinde de transfuzia de sânge, nu au găsit grupele necesare în rândul membrilor familiilor și cunoștințelor, de aceea singura lor speranță vine din partea oamenilor necunoscuți, a cetățenilor județului. Îi așteptăm la sediul nostru din Bârlad pentru a dona onorific sânge, pentru a putea fi salvați semenii noștri”, ne-a declarat dr. Violeta Nistor, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Bârlad.

Aceasta a menționat că o asemenea lipsă de sânge, cum s-a înregistrat în această vară, nu a întâlnit niciodată în cei 18 ani de când se află la conducerea centrului. Violeta Nistor crede că principala cauză care a dus la scăderea drastică a numărului donatorilor ar fi exodul vasluienilor în străinătate.

Donatorii s-au rărit foarte mult, astfel încât s-a ajuns ca nici de sărbători numărul lor să nu fie unul satisfăcător, în condițiile în care acum 5 – 6 ani numărul donatorilor era foarte mare. Poate că nici valoarea tichetelor oferite după donare nu mai reprezintă o tentație pentru populația județului. Am încercat să atragem donatori prin intermediul rețelelor sociale, prin postările pe care centrul nostru le-a făcut pe Facebook. Din păcate apelul nostru nu a avut aproape nici un ecou. Mulțumim totuși celor câțiva salariați de la Safir care au donat zilele trecute, dar din păcate niciunul nu a avut grupa negativă”, a mai spus Violeta ‘Nistor.

Directoarea centrului este decisă să ia legătura cu primarul orașului, în vederea găsirii unei soluții care să aducă oamenii la donare. O formă de stimulare materială a donatorilor ar fi o șansă pentru creșterea stocului de sânge necesar celor care au nevoie de transfuzii sanguine. Cantitatea de sânge recoltată în ultimii ani este atât de mică încât centrul este în imposibilitatea de a avea o rezervă de sânge. În caz de accidente colective, cutremure sau alte fenomene naturale care pot fac victime omenești, centrul nu poate să facă față. Trist, dar adevărat.

Scădere drastica a numărului de donatori de sânge

Având în vedere scăderea numărului de donatori de sânge, DSP Vaslui atrage atenția asupra contribuției esențiale a donatorilor benevoli și face apel la populația din județul Vaslui pentru a dona sânge la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad, de luni până vineri, în intervalul orar 8 – 11.

Este nevoie de o donare regulată de sânge deoarece acesta poate fi stocat doar pentru o perioadă de timp limitată. Datorită faptului că sângele este perisabil, este nevoie de donări constante pentru a dispune de sânge oricând și oriunde este nevoie. Recoltarea de sânge se face în condiții stricte de siguranță, de către personal medical calificat, materialul de recoltare fiind steril și de unică folosință, deci nu prezintă risc de îmbolnăvire.

Se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 – 62 ani, cu greutatea corporală minimă de 60 de kg. Donarea de sânge se face la un interval de minimum două luni, fără a depăși cinci donări pe an pentru bărbați și patru donări pe an pentru femei.

Cine are nevoie de transfuzii de sânge?

De transfuziile de sânge vor beneficia femeile cu complicații ale sarcinii: avort, sarcină extrauterină, hemoragii declanșate înainte, pe parcursul sau după naștere; copiii cu anemie severă, adesea determinată de malnutriție; persoanele cu traumatisme severe datorate unor accidente; bolnavii de cancer; persoanele care sunt supuse unor intervenții chirurgicale; bolnavii suferinzi de talasemie (boală hematologică cu transmitere genetică în care organismul produce prea puțină hemoglobină) și hemofilie (boală hematologică cu transmitere genetică care apare prin moștenirea unor factori de coagulare anormali).

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a dona sânge

Pentru a putea dona sânge trebuie să ai vârsta cuprinsă între 18-62 de ani și greutatea corporală minimă de 60 de kg. Tensiunea arterială să fie peste 110 / 60 mmHg. Dacă ești hipertensiv, chiar se recomandă donarea (cu condiția ca valorile tensiunii arteriale să nu depășească 200 / 100 mmHg), ca mijloc de scădere a tensiunii arteriale și implicit scăderea riscului de apariție a complicațiilor. Trebuie să nu fi consumat alcool sau masă bogată în grăsimi cu 72 de ore înainte de a dona și să nu fi avut în ultimul timp intervenții chirurgicale sau pierderi de sânge. E nevoie să treacă minim 60 de zile de la ultima donare și să nu fi avut boli ca: hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de piele, boli de inimă sau nu ai afecțiuni acute care să necesite tratament cu antibiotic. Nu pot dona gravidele sau lehuzele (nu poți dona sânge timp de 18 luni după naștere) sau dacă ești în perioada menstruală. Nici dacă ai o profesie ce te expune potențial la anumite afecțiuni specifice (mulgători, îngrijitori de animale, măturători etc.) sau o profesie ce presupune un consum nervos intens (șoferi, piloți, operatori utilaje grele etc.). Donarea de sânge nu e permisă nici dacă ai stări emoționale exagerate, teamă persistentă față de actul donării sau stare de oboseală (toate acestea determină o tulburare a circulației sângelui după donare cu posibilitatea apariției leșinului).

Care sunt beneficiile donării voluntare și regulate de sânge?

Donatorii vor putea beneficia de îmbunătățirea stării de sănătate și încurajarea unui stil de viață sănătos, și creșterea stimei de sine. De asemenea devine un model pentru ceilalți putându-i motiva și pe alții să doneze, se bucură de o verificare periodică a stării de sănătate (examen medical și analize de laborator) și beneficiază de recunoaștere din partea societății.

În urma donării pot fi salvate vieți sau îmbunătățită considerabil starea de sănătate a unor pacienți. Pacienții pot avea acces echitabil la sânge sigur inclusiv în situațiile de urgență și dezastre. Se reduce riscul complicațiilor imunologice. Scade presiunea asupra familiei pacientului de a găsi donator și se susține spiritul de generozitate putând deveni la rândul său un viitor potențial donator.

Servicii medicale, cu ajutorul donațiilor de sânge, devin capabile să asigure cantitatea și accesibilitatea la sânge și produse de sânge, facând astfel față tuturor cererilor. Donarea de sânge creează încredere în ceea ce privește siguranța sângelui și a produselor de sânge (sângele este testat neputându-se transmite HIV sau alte boli infecțioase, utilizarea instrumentarului steril și de unică folosință pentru fiecare donare, rezultatele testelor sunt confidențiale, presupune un atent control al calității sângelui privind – testările, procesarea, etichetarea și stocarea). Se elimină astfel riscul apariției șocului posttransfuzional, transfuziile de sânge realizându-se respectând cu strictețe anumite reguli privind compatibilitatea dintre sângele donatorului și cel al primitorului.

Întreaga comunitate beneficiază de pe urma donării de sânge pentru că se asigură necesarul de sânge, inclusiv în situații de urgență și dezastre. Se promovează un stil de viață sănătos, se menține viu spiritul de întrajutorare la nivelul comunității respective. Se încurajează voluntarismul și implicare activă a comunității și se încurajează dezvoltarea parteneriatelor la nivelul comunității. Crește calitatea vieții și îmbunătățește calitatea imaginii comunității.

Menționăm faptul că donatorii de sânge primesc pentru fiecare donare tichete de masă, zi liberă de la locul de muncă și reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau în care donatorul este angajat. (G. P)

Centrul de Transfuzii din Bârlad va fi renovat printr-un program sponsorizat de două ONG-uri

de Mihaela NICULESCU

Centrul de Transfuzie Sanguină Județean (CTSJ) va fi renovat până în primăvară, prin programul „O șansă pentru viață”, derulat de un ONG în parteneriat cu Asociația REACT. Centrul de Transfuzie din Bârlad va beneficia de aceste lucrări alături de centrele din Pitești, Câmpulung, Ploiești, Zalău, Satu Mare, Sibiu și Focșani. Această informație a apărut la nivel central, în urma unei conferințe de presă susținută de președinta ONG-ului care s-a implicat în acest demers.

Reprezentanții Centrului de Transfuzii din Bârlad nu au aflat nimic pentru că cele două organizații non guvernamentale nu au transmis încă nimic oficial centrelor din teritoriu. Cei de la Centrul de Transfuzii Bârlad recunosc, însă, că în urmă cu două luni au primit vizita unei echipe de la Institutul Național de Hematologie din București, căruia i se subordonează, și care a cerut detalii și documente în legătură cu starea imobilului.

Reprezentanții Asociației REACT au declarat reporterului Est News că va fi renovată doar partea imobilului pe care se află circuitul donatorului. La Bârlad, Centrul de Transfuzii a mai fost renovat într-o oarecare măsură, dar va beneficia și de acest ajutor venit prin programul „O șansă pentru viață”.

Tot prin intermediul acestui program vor beneficia de echipamente medicale moderne și 16 centre din țară, Bârladul neregăsindu-se printre acestea întrucât acesta are o dotare destul de bună, achiziționată în timp. Scopul programului este creșterea numărului de donatori în centrele de transfuzii din țară. Să sperăm că îmbunătățirile aduse confortului donatorilor vor atrage tot mai mulți doritori din Bârlad și județ să doneze onorific sânge. Vom reveni cu detalii.

 

Poliția de Frontieră va participa la campania de donare de sânge inițiată de Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad

Din cauza crizei de sânge tot mai persistente, Centrul de Transfuzie Sanguină, cu sediul în Bârlad, a făcut mai multe solicitări Prefecturii  Vaslui pentru a-i determina pe angajații din unitățile subordonate acesteia să doneze.

Recent, s-a făcut apel către angajații de la ISU, Poliție și Poliția de Frontieră, în vederea donării în grup a reprezentanților acestor unități. Cantitatea de sânge recoltată de la populație la Centrul din Bârlad este insuficientă pentru onorarea cererilor din spitale, de aceea voluntariatul în rândul cadrelor din cele trei instituții, a căror stare de sănătate este evaluată anual, ar fi o gură de oxigen. Până la această oră, reporterul Est News nu a primit decât o singură confirmare de participare la donare colectivă, venită din partea reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Acțiunea de voluntariat pentru donare de sânge este în plină desfășurare. Avem timp câteva zile să obținem acordul angajaților care vor opta să facă acest gest umanitar. Centrul de Transfuzie Sanguină de la Bârlad ne-a programat pentru zilele de 11 și 12 iulie. Și anul trecut, în cadrul unei acțiuni organizate de Episcopia Hușilor, Poliția de Frontieră a răspuns prompt donând sânge pentru cei aflați în nevoie”, ne-a declarat Bogdan Cristea, comisar în cadrul Secretariatului Poliției de Frontieră Huși.

Până la încheierea ediției nu am reușit să aflăm dacă vor participa la acțiune și reprezentanții ISU. În schimb, purtătorul de cuvânt al IPJ a declarat că polițiștii nu vor participa la o activitate de donare colectivă. Aceștia au mai donat individual în momentele în care colegi de-ai lor sau copii aflați în suferință au avut nevoie de sânge rapid și dintr-o anumită grupă. (Mihaela NICULESCU)

Spitalul bârlădean, incapabil să gestioneze un accident colectiv. Stocul de sânge este foarte mic

Deși în ultima perioadă de timp numărul donatorilor a crescut se constată o scădere a cantității de sânge disponibilă pentru transfuzii din cauză ca mulți dintre donatori sunt bolnavi și sângele lor nu este bun pentru transfuzii.

Stocul de rezervă al secției Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad este foarte redus, astfel încât, uneori, în caz de urgență, devine insuficient. În situația în care s-ar produce un accident colectiv, spitalul ar fi, din start, incapabil să gestioneze situația. Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Bârlad trimite periodic sânge, dar, în ultimii ani, din cauza numărului de urgențe din ce în ce mai mare, cantitatea de sânge este insuficientă pentru toți pacienții care necesită transfuzii. Medicii sunt puși în situații ingrate, fiind nevoiți să decidă căror pacienți să le administrează sângele disponibil. Trebuie să aibă întâietate urgențele, deși toți pacienții trebuie să beneficieze de tratament nediscriminatoriu. La ATI Bârlad, de exemplu, pacienților cu ulcere digestive li se administrează sânge, dar în limita stocului existent. În schimb, în cazul pacienților cu anemii cronice, transfuzia devine un moft din cauza stocului de sânge insuficient, chiar dacă indicația terapeutică prevede acest tratament.

Reprezentanții CJTS, cu sediul la Bârlad, spun că se observă o creștere anuală relativă a cantității de sânge recoltat de la donatori, dar aceasta devine insuficientă pe măsură ce numărul cazurilor grave crește în ritm amețitor. Cum de este posibil ca numărul donatorilor să fie destul de mare și totuși cantitățile de sânge să fie insuficiente? CJTS se confruntă cu o situație specială de câțiva ani.

Numărul donatorilor este în creștere, dar, pe lângă creșterea incredibilă a patologiilor care necesită transfuzii de sânge, o altă cauză a insuficienței sângelui o reprezintă starea de sănătate a donatorilor. Sunt zile când jumătate din cei care vin să doneze nu întrunesc condițiile de donare. Nu greutatea corporală este problema, ci bolile cronice de care suferă, starea precară de sănătate fiind incompatibilă cu calitatea de donator de sânge”, a declarat pentru Est News dr. Violeta Nistor, șefa CJTS Bârlad.

Din păcate, CJTS a devenit un fel de laborator pentru analize gratuite pentru o parte dintre cei care vin să doneze sânge tocmai pentru a-și verifica starea de sănătate. Așa descoperă unii dintre donatori că suferă de boli cronice grave, despre care nu știau nimic până la momentul donării. Donatorii trebuie să se prezinte cu rezultatele investigațiilor cardiologice, mulți nu se conformează și, în urma controlului efectuat de medicul Centrului, află că suferă și de afecțiuni cardiologice, motiv pentru care li se recomandă un consult la medicul specialist.

În această conjunctură, CJTS se lovește de o calitate necorespunzătoare a donatorilor și, în consecință, cantitatea de sânge recoltată nu este proporțională cu numărul donatorilor care vin să doneze sânge. Așa se face că stocul de rezervă este uneori foarte mic sau inexistent la CJTS.

După ce distribuim pungile către spitalele din Bârlad, Vaslui și Iași nu mai rămânem cu nicio pungă de sânge. Este o realitate care ar trebui să dea de gândit comunității, societății civile. Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, mai ales din cele cu Rh negativ”, a mai spus dr. Violeta Nistor.

CJTS Bârlad a trimis primăriilor din județ adrese prin care solicită mobilizarea angajaților pentru donare, dar nu a primit niciun răspuns până acum. (Mihaela NICULESCU)

Unitatea de transfuzie sanguină din cadrul Spitalului „Beldiman” a fost autorizată de către DSP

La doar o zi după publicarea în cotidianul Est News a știrii conform căreia Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad nu avea autorizație de funcționare, întâmplător sau nu, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a emis această autorizație.

UTS din cadrul spitalului bârlădean nu mai trebuie să îndeplinească un plan de conformare întrucât respectă toate prevederile impuse de Ministerul Sănătății. Se pare că singurul lucru care a determinat DSP să nu emită autorizația, deși spitalul înaintase documentele încă din luna mai, ar fi fost lipsa din dotare a unei seroteci. Spitalul a achiziționat pentru UTS un congelator pentru plasmă, care a rezolvat această problemă.

La UTS din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” nu s-au înregistrat niciodată probleme, cadrele medicale de acolo făcându-și în mod profesionist treaba. În toamna anului trecut, toate cadrele UTS de la spitalul bârlădean au urmat cursuri de perfecționare organizate de Institutul Național de Hematologie. (Mihaela NICULESCU)

Unitatea de Transfuzie de la „Beldiman” funcționează fără autorizație

UTS 3De aproape trei ani Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS) din cadrul spitalului bârlădean nu are autorizație de funcționare. „Spitalul nostru a făcut toate demersurile necesare pentru a intra în legalitate, dar din luna mai, de când a fost depusă documentația la Direcția de Sănătate Publică (DSP), nu am primit nici un răspuns”, a declarat pentru Est News dr. Gabriela Daniș, directorul medical al Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad. Conducerea DSP Vaslui nu a putut fi contactată pentru a ne oferi informații în acest sens.

Unitatea de transfuzie a spitalului bârlădean a funcționat legal în baza vechii legislații, dar trebuia autorizată conform Ordinului din 2013, ordin care pune accent pe competențele personalului angajat dar și pe îmbunătățirea dotărilor.

Angajații UTS de la Spitalul ”Beldiman” au făcut prin rotație cursuri de pregătire organizate de Institutul Național de Hematologie București și a fost achiziționată aparatură suficientă pentru dotarea acestei unități. Actualmente, există un congelator pentru plasmă, un frigider pentru pungile de sânge, un aparat de dezghețare a plasmei, un termostat pentru încălzirea sângelui, un frigider pentru depozitarea timp de 72 de ore a pungilor transfuzate, dar și câteva lăzi frigorifice speciale pentru transportul sângelui de la Centrul de Transfuzii din oraș, la spital. Anul acesta, spitalul va achiziționa cu bani de la Ministerul Sănătății un congelator pentru plasmă, dar unitatea ar mai avea nevoie și de o serotecă. Rămâne de văzut dacă DSP Vaslui va acorda autorizație de funcționare, cu sau fără plan de conformare.

UTS din cadrul spitalului bârlădean nu s-a confruntat cu niciun caz similar celor înregistrate în ultimele săptămâni laUTS 1 București, care au avut drept cauze erori umane și nicidecum a lipsei de dotare. Personalul specializat al UTS din cadrul Spitalului „Beldiman” verifică întotdeauna când este nevoie de o transfuzie grupele de sânge din pungile primite de la Centrul de Transfuzii Sanguine. Este o măsură suplimentară de siguranță. De asemenea, grupele de sânge ale persoanelor ce urmează a beneficia de transfuzii sunt stabilite indiferent dacă ele sunt declarate verbal sau sunt menționate scriptic pe anumite documente. Există o strânsă colaborare între UTS și Centrul de Transfuzii atunci când apar incompatibilități la pacienții care primesc sânge din propria grupă.

Până pe 12 august, Departamentul de Supraveghere din cadrul DSP Vaslui va trebui să verifice toate unitățile de UTS 2transfuzii neautorizate din județ. Vor fi investigate motivele pentru care acestea nu au autorizație și DSP va stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni. Termenul nenegociabil este 1 noiembrie 2016. Dacă vor exista unități de transfuzii care nu îndeplinesc planul de conformare, atunci Ministerul va cere Institutului Național de Hematologie să nu mai livreze sânge și produse sanguine acestor unități.

Până la conformare, unitățile neautorizate se vor supune unui plan de tranziție care va stabili cum se vor desfășura transfuziile până la îndeplinirea normelor în vigoare. Va fi luată în considerare asigurarea serviciilor de către un alt spital cu UTS autorizată, sau de către Centrul de Transfuzie Sanguină județean, redirecționarea pacienților cu intervenții chirurgicale care nu reprezintă urgențe către alte unități sanitare. Sperăm ca acest lucru să nu se întâmple la Bârlad, iar UTS a Spitalului „Beldiman” să primească în curând autorizație de funcționare.

Pe 25 iulie în România funcționau 108 unități sanitare publice și 34 unități private, fără unități de transfuzie sanguină autorizate. Între timp, este posibil ca unele să fi obținut autorizație. (Mihaela NICULESCU)

Eficientizare prin informatizare la Centrul Județean de Transfuzii din Bârlad

Programul de informatizare a centrelor de transfuzii a fost implementat și la Bârlad. Centrul Județean de Transfuzii Sanguine, cu sediul la Bârlad, s-a racordat la sistemul informatic coordonat de Institutul Național de Hematologie, implementat sau în curs de implementare în toate centrele de transfuzie din țară.

Lucrăm mult mai eficient având acces la datele persoanelor care vor să doneze. Introducem în program CNP-ul și aflăm date despre donările anterioare, data ultimei donări sau date despre analizele medicale recoltate în centrele de transfuzii la care a apelat donatorul. Aflăm inclusiv dacă donatorul a fost în penitenciar sau nu, și dacă da, putem să ne informăm despre starea de sănătate a acestuia din penitență”, ne-a declarat dr. Violeta Nistor, directoarea Centrului de Transfuzii Bârlad.

Deși sistemul informatic prevedea inițial conexiunea centrelor de transfuzii cu baza de date a CJAS-urilor, până acum nu s-a realizat acest lucru.

Este foarte important să știm cât mai multe lucruri despre starea de sănătate a donatorilor, despre bolile cronice de care suferă, date pe care nu le putem afla decât de la CJAS, pacientul, de multe ori, mințind sau evitând să ne spună astfel de lucruri”, a mai spus dr. Violeta Nistor.

Conform protocolului, donatorul trebuie să prezinte la donare o adeverință de la medicul de familie, dar, în unele cazuri, nici medicii de familie nu sunt informați de către pacienți în legătură cu bolile de care suferă. Există o serie de afecțiuni care fac inutilizabil sângele donat.

Donatorii donează sânge pe propria răspundere. Întâi are loc donarea și apoi setul de teste de analize pentru sângele donat. Indiferent de rezultatul analizelor, care uneori nu sunt compatibile cu transfuziile de sânge, donatorul primește drepturile care i se cuvin, inclusiv bonurile valorice. Conform statisticilor, aceste drepturi sunt principalul motiv al donării în România”, a adăugat dr. Violeta Nistor.

La Centrul de Transfuzii Bârlad, donările se mențin în mod obișnuit la o medie de 20 de donări pe zi. Donatorii nu dau năvală, iar donările în grup, cu angajați ai instituțiilor, au devenit foarte rare. Momentan, Spitalul «Beldiman» are un stoc satisfăcător de sânge pentru transfuzii, cu un ușor deficit pentru grupa de sânge A II negativ. (Mihaela NICULESCU)

Strigat de ajutor! – Criză de sânge din grupa A II pozitiv, la Spitalul „Elena Beldiman”, dar și la Centrul de Transfuzie Sanguina!

De aproximativ o săptămână, Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad și-a epuizat stocul de sânge din grupa A II pozitiv. Secția Terapie intensivă s-a confruntat zilele trecute cu patru cazuri de hemoragie digestivă ceea ce a dus la consumarea întregii cantități de sânge din grupa A II pozitiv de care dispunea.

„Pacienții, toți cu grupa sanguină A II pozitiv, au fost stabilizați și transferați la alte secții, dar dacă vor apărea hemoragii neprevăzute situația va deveni destul de gravă tocmai din cauza lipsei sângelui din această grupă. În stocul de rezervă al secției mai avem doar două pungi de sânge A II pozitiv, iar acestea nu pot fi folosite decât în cazul apariției unor urgențe”, ne-a declarat dr. Ion Chilinciuc, șeful secției Terapie Intensivă.

Spitalul „Elena Beldiman” a contactat Centrul de Transfuzii Bârlad, dar, din păcate, până astăzi, nu a primit nici o pungă de sânge din grupa A II pozitiv, deoarece în această perioadă se constată o lipsă de donatori cu această grupă de sânge. Reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine Bârlad speră ca mâine situația să se rezolve.

Atât Spitalul „Beldiman” cât și Centrul de Transfuzii Bârlad fac apel la populație pentru a veni să doneze sânge. Se face apel atât la donatorii fideli, dar și la toți bârlădenii care vor să ajute oamenii aflați în suferință. (Mihaela NICULESCU)

După 20 de ani, Centrul de Transfuzie Sanguină are aparatură nouă pentru determinarea grupelor de sânge

Centrul Județean de Transfuzie Sanguină, cu sediul la Bârlad, a fost dotat recent cu o linie BioVue necesară determinării grupelor de sânge și a RH-ului. Aparatul reprezintă, de fapt, o sponsorizare a unei firme de specialitate care va asigura gratuit și service-ul.

Noi, până acum câteva zile, foloseam pentru determinarea grupelor de sânge o linie veche de 20 de ani, dar funcțională. Noua linie este nouă și evident că este și mai bună. Noi nu ne-am fi permis să o achiziționăm, fondurile Centrului nefiind suficiente pentru a face asemenea dotări. Micrometoda determinării grupelor de sânge cu o astfel de linie este foarte fidelă și are o importanță deosebită pentru pacienții din spital care vor primi sânge. În aceste condiții de determinare a grupei de sânge și a RH-ului, se poate alege mai bine sângele pentru pacientul căruia i se face transfuzie. De asemenea, prin această metodă se reduc foarte mult riscurile post-trasfuzii”, ne-a declarat doctor Violeta Nistor, directoarea Centrului Județean de Transfuzii din Bârlad.

Centrul de Transfuzii a fost dotat la sfârșitul anului trecut și cu congelatoare și frigidere tip bancă de sânge, printr-un program PHARE. (Mihaela NICULESCU)

Cursuri pentru personalul UTS

De luni, 19 octombrie, asistenții medicali de la Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS), din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, participă la cursuri de specializare. Cei cinci asistenți medicali ai UTS vor participa la cursuri de perfecționare la Centrul de Transfuzie din Iași.

Compartimentul de transfuzie sanguină există de când este spitalul, dar din 2010, de când a apărut cadrul legislativ, a fost inclus ca unitate de sine stătătoare în structura spitalului.

„Atribuțiile personalului medical mediu de la UTS sunt clare. Acesta trebuie să se asigure de compatibilitatea grupelor de sânge ale pacienților cu cele ale donatorilor și să efectueze transfuziile de sânge pacienților de la Terapie Intensivă, care au această indicație medicală. Cursurile de perfecționare, care au ca scop și punerea în temă cu noutățile din domeniu, nu vor fi plătite de spital. Spitalul va deconta doar drumul celor cinci asistenți medicali ce se vor pregăti prin rotație, în grupuri de doi – trei”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, director medical al Spitalului „Elena Beldiman”.

Deși această unitate de transfuzie sanguină există în noua formă de cinci ani, nu au fost organizate nici un fel de cursuri de competențe. Cursurile la care vor participa cei cinci asistenți medicali nu sunt organizate de Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România ci de Institutul Regional de Transfuzii Sanguine Iași. Cursurile sunt obligatorii, în vederea unei viitoare acreditări a UTS. (Mihaela NICULESCU)

Se caută donatori de sânge cu Rh negativ

Centrul Județean de Transfuzie Sanguină, cu sediul la Bârlad, încearcă să facă față cerințelor spitalelor din județ dar și celor din Iași. La această dată, există cantitățile necesare pentru spitalele din județ, cererile din Iași fiind onorate parțial.
Centrul Județean de Transfuzii a înregistrat în luna ianuarie 450 de donatori, cu 140 mai puțini decât în luna decembrie, când vin cei mai mulți donatori, motivația fiind una singură – obținerea tichetelor de masă. Cu cantitatea de sânge recoltată anul acesta, centrul reușește să asigure secțiilor de Anestezie și Terapie Intensiva (ATI) din județ cantitatea de sânge cerută. În general există cantități de sânge din toate grupele, mai mult din grupa 0 pozitiv. Din păcate, se înregistrează constant un număr scăzut de donatori cu Rh negativ, din cauza faptului că și procentul indivizilor cu astfel de grupe este mic în cadrul populației, respectiv 15%.
„Cel mai mare consumator de sânge este Spitalul Județean Vaslui, dar avem resurse și pentru Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, și doar grupa 0 pozitiv pentru spitalele din Iași”, a declarat dr. Violeta Nistor, directorul Centrului Județean de Transfuzii Sanguine din Bârlad.
Deși Spitalul Județean este beneficiarul unor cantități mari de sânge, vasluienii nu se înghesuie să doneze sânge la Bârlad. Baza o reprezintă populația Bârladului și a comunelor limitrofe.
„În urma analizelor de sânge obligatorii pentru testarea calității sângelui ce urmează a fi perfuzat bolnavilor, sunt și cazuri în care donatorii sunt depistați cu boli precum hepatită, sifilis sau alte afecțiuni, iar sângele nu poate fi folosit. Și în cazul acestor donatori sunt oferite drepturile prevăzute de lege”, a mai spus dr. Violeta Nistor.
Drepturile donatorilor de sânge înseamnă tichete în valoare de 64,5 lei, o zi liberă și reducere de 50% timp de o lună costului călătoriei cu mijloacele de transport în comun. Reprezentanții Centrului roagă populația care vine să doneze, să consume o cafea sau un ceai, o felie de pâine și chiar dulceață înainte de donare pentru a evita stările de leșin care nu sunt deloc puține în rândul donatorilor. Medicii atrag atenția asupra faptului că înainte de donare nu se fumează, nu se consumă alcool nici grăsimi, și trebuie ca donatorul să doarmă opt ore. (Mihaela NICULESCU)

Donează sânge pentru masa de Crăciun

Ca în fiecare an, în apropierea sărbătorilor de iarnă, Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Bârlad se aglomerează. În schimbul unei pungi cu sânge care va salva viața cuiva, donatorii au parte de anumite avantaje, însă cele care prezintă interes major sunt tichetele de masă, care îi vor ajuta să pună pe masa de Crăciun niște bucate mai acătării.

Marian PETREA

După ce toată vara spitalele din județ s-au confruntat cu o criză acută de sânge, apropierea sărbătorilor de iarnă schimbă radical situația. Astfel, conform datelor furnizate de Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Bârlad, luna trecută cererile de sânge au fost onorate grație bunăvoinței a doar 400 de oameni. Apropierea sărbătorilor îmbunătățește, însă, situația.

“Numărul persoanelor care donează, într-o zi normală, este de 20, dar crește considerabil de la o zi la alta. Astăzi (vineri, 5 decembrie – n.r.) am avut 43 de donatori”, ne-a spus medicul Violeta Nistor, șeful CTS Bârlad.

Vestea este cu atât mai bună pentru cei care au mai mare nevoie de sânge, atunci când viața le poate fi salvată în urma donărilor.

Cei care donează beneficiază, în primul rând, de analizele gratuite. În situația în care li se descoperă anumite afecțiuni li se oferă îndrumare pentru investigații și medicul de familie. O atenție sporită în laboratprul de analize se acordă detectării virusurilor hepatitei B, C, bolilor cu transmitere sexuală, precum HIV.

Donatorii mai beneficiază de șapte tichete de masă (în valoare totală de 63 de lei), o zi liberă la locul de muncă pentru data donării și un abonament de transport în comun pe o lună la jumătate de preț. Din păcate, pentru oamenii ce vin din zonele rurale nu se decontează călătoria.

La CTS Bârlad unii sunt donatori fideli, alții vin pentru că vor să ajute pe cei care au mare nevoie de sânge, dar sunt și mulți care donează împinși de nevoia materială.

Medicul Violeta Nistor face un apel la oameni către oameni: “Cererile sunt foarte mari, până în 15 Decembrie. Îi rugăm pe donatori să nu lase pe ultima zi donarea”.

Înainte cu 24 de ore înaintea recoltării, donatorii pot consuma un ceai, o cafea, pâine, un mic dejun consistent, dar sărac în grăsimi (lapte, unt, carne). Obligatoriu, nu se va consuma alcool.

CTS Bârlad aprovizionează cu sânge nu doar cele trei spitale din județ, ci asigură, la cerere, sânge pentru bolnavii din Vaslui, internați în Iași. Cele mai frecvente grupe de sânge din urma donațiilor, sunt 0 și A.

A riscat totul pentru al treilea copil

Cazul unei bârlădence de 20 de ani a pus pe jar zilele trecute medicii Maternitatea “Cuza Vodă” din Iași. Datorită complicațiilor medicii au fost nevoiți să-i scoată uterul.

Lăcrămioara Prisăcariu în vârstă de 20 de ani a fost transferată zilele trecute, de la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad la Maternitatea “Cuza Vodă” din Iași, în stare critică. Tânăra prezenta mai multe complicații datorate unei sarcini cu risc.

“Gravida se afla la a treia sarcină cu risc, având deja două nașteri prin operație cezariană. În cazul ei era vorba despre placenta previa și invazia vezicii urinare”, ne-a declarat medicul Gabriela Daniș, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad.

În urma eforturilor depuse de medicii ieșeni, femeia a născut un băiețel cu o greutate de 1.800 de grame și scor APGAR 4.

Deși fusese avertizată că o a treia sarcină ar fi pus-o în pericol atât pe ea cât și pe copil, tânara a ignorat recomandările medicilor, astfel a ajungând pe masa de operație în stare gravă.

Conform declarației Prof. univ. dr. Mircea Onofriescu managerul Spitalului Clinic de Obstretică-Ginecologie “Cuza Vodă” din Iași, acest caz a necesitat intervenția unor echipe multidisciplinare care au luptat să-i salveze viața. Tot acesta a mai declarat și faptul că în timpul intervenției a fost consumată întreaga rezervă de sânge a unității.

“S-a practicat operația de cezariană pentru că nașterea era declanșată, dar era placenta care practic invada vezica urinară. S-au produs niște complicații hemoragice importante, s-a scos uterul după operația de cezariană și am avut nevoie de un urolog pentru refacerea vezicii urinare și refacerea ureterului stâng care a fost afectat. A fost foarte greu la ora 2.30 noaptea să găsim medici urologi care să vină. Cei de la Parhon care erau de gardă nu puteau să părăsească garda. După cinci telefoane a venit domnul doctor Dan Timofte de la Spitalul Sfântul Spiridon și cu ajutorul lui, cu echipa condusă de către dr. Irina Ciupilan, s-a refăcut vezica urinară, s-a suturat ureterul care era interesat, și pacienta în momentul de față este în Terapie Intensivă, stabilă“, a mai precizat prof. dr. Mircea Onofriescu în cadrul unei conferințe de presă.

În cadrul aceleiași conferințe, medicul a ținut să readucă la cunoștință tuturor femeilor care au deja două intervenții cezariene, faptul că o a treia sarcină presupune numeroase riscuri. Mămicile aflate în această situație trebuie să nască în maternități de gradul trei, așa cum este Maternitatea “Cuza Vodă”. (Roxana CUCU)

Bârladul susține județul cu sânge

Deși numărul donatorilor s-a mai redus față de cel din vară, Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Bârlad răspunde solicitărilor pentru transfuzii a numeroase secții din spitalele din județ și nu numai. În prezent, situația donărilor la CJTS este una bună astfel că sunt acoperite integral cererile din județ iar surplusul este trimis și unor spitale din Iași.

A existat situația când aproximativ 500 de donatori din tot județul au venit la Centrul de transfuzii într-o singură lună. Acest lucru a fost posibil datorită campaniei ce s-a derulat anul acesta la nivel național, dar și numărului mare al celor veniți din străinătate. Tot atunci și cererea de sânge a fost mai crescută. Nu toți donatorii care vin pot dona, asta pentru că nu toți corespund din punct de vedere medical. O situație aparte o constituie cererea de sânge pentru grupe sanguine cu RH negativ. Acestei cereri nu reușim să-i facem față, deoarece sunt foarte puțini cei care dețin aceste caracteristici și care donează”, ne-a declarat medicul Violeta Nistor, director al CTS Bârlad. (Roxana CUCU)

Angajații Penitenciarului Vaslui au donat sânge

Inspirați de Programul Național “O șansă pentru viață”, 30 de funcționari publici cu statut special din cadrul Penitenciarului Vaslui au donat sânge. Aceștia au mers la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Bârlad să doneze. Ba mai mult, nu vor să se oprească aici cu donarea, ci să continue această inițiativă.

“Suntem conștienți că doar astfel, sprijinindu-i pe cei aflați în nevoie, le oferim o șansă de a-și trăi mai departe viața. Sângele donat de oricare dintre noi poate salva un nou-născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră. Colegii noștri și-au exprimat deschis disponibilitatea de a permanentiza această acțiune la intervale regulate de timp”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Vaslui, Nicolae Toma. (Roxana NĂSTASĂ)

Cinste celor care au donat sânge!

Apelul făcut de medici privind criza de sânge din spitale a avut ecou printre vasluieni. Militari, politicieni, oameni cu suflet au umplut centrele de transfuzie din județ.

Militarii de la Garnizoana Bârlad, care nu au stat nici o clipă pe gânduri și au sărit să-și ajute semenii. Astfel, în urma apelului făcut de cadrele medicale privind deficitul de sânge, militarii, s-au mobilizat și s-au prezentat la CTS pentru a dona.

Ei au luat acestă decizie voluntar, iar din cei 80 de militari, au donat până acum 25. Restul vor dona eșalonat, în funcție de capacitatea de recoltare a centrului.

Prin gestul lor militarii bârlădeni au reușit să ofere un strop de speranță pentru cei afați în suferință și a căror viață depinde de o picătură de sânge.

Cei de la Garnizoana Bârlad au înțeles nevoia de a dona și consideră că această mobilizare a lor este un prim pas pentru o cauză nobilă – salvarea unei vieți.

Ei au demonstrat, prin gestul lor, că nu sunt doar un scut pentru a ne apăra în vreme de război, ci își pot aduce aportul și la salvarea unei vieți în vreme de pace.

Militarii au vrut să ofere totodată și un exemplu tuturor cetățenilor, care speră ei, că vor urma să doneze într-un număr cât mai mare. Toți cei care vor dona trebuie să se gândească că astăzi ei salvează o viață, iar mâine, o altă persoană o poate salva pe a lor.

Tinerii social-demorcați au donat sânge

La finele săptămânii trecute, în contextul lipsei acute de sânge din sistemul medical, Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Vaslui a demarat o campanie prin care îți propune conștientizarea populației asupra importanței transfuziilor. Iar pentru că exemplul personal este cel mai bun argument, o parte din membrii organizației s-au dus la Bârlad, la Centrul de Transfuzii Sangvine, pentru a dona sânge.

Vasluienii care doresc să participe la salvarea unei vieți contribuind cu o unitate de sânge, sunt rugați să se adreseze tinerilor social-democrați, care s-au angajat să se asigure și transportul la centrul de donare.

Este doar începutul unei campanii care se va derula pe durata următoarelor săptămâni. Echipa noastră încurajează toate persoanele care doresc să contribuie la rezolvarea carenței de sânge din sistemul medical și se angajează să le asigure transportul gratuit către și dinspre Centrul Județean de Transfuzie Sanguină din Bârlad.

Cei interesați sunt rugați să se înscrie pe lista deschisă la sediul județean al partidului nostru situat în Vaslui, strada Ștefan cel Mare, nr. 59”, a declarat Tudor Buzatu, președintele organizației. (Daniela PORUMB)

Criză fără precedent la Spitalul Județean de Urgență Vaslui – Vieți cate atârnă de o picătură de sânge

Oficialii celei mai mari unități sanitare cu paturi din județ spun că mai multe intervenții chirurgicale au fost am-nate din cauza crizei de sânge. Cele mai mari lipsuri se înregistrează la grupele cu RH negativ. De altfel, majoritatea spitalelor din zona Moldovei se confruntă cu o criză acută de sânge. Medicii fac apel la cetățeni să meargă să doneze pentru rudele bolnave.

Alex SAVA

Criza de sânge cu care se confruntă Spitalul Județean de Urgență Vaslui se adâncește de la zi o la alta. La cea mai mare unitate sanitară din județ are frecvent probleme în acest sens, însă de această dată se pare că s-a ajuns în situația în care intervenții vitale sunt amânate.

”În momentul de față nu mai avem nicio unitate pe stoc din grupa de sânge A negativ. Situația nu este mai bună nici pentru celelalte grupe cu RH negativ, din care avem câte una-două unități pe stoc. Până acum nu există intervenții chirurgicale pe urgențe amânate, însă în cazul bolnavilor cronici se fac amânări de la operațiile programate, tocmai pe fondul crizei de sânge. Chiar astăzi (ieri – n.r.) am solicitat unități de sânge de la Centrul de Transfuzii Sangvine de la Bârlad, din grupele unde suntem deficitari”, a declarat Nadia Ungureanu, directorul de îngrijiri al Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Medicii fac apel către vasluieni să meargă să doneze sânge pentru rudele bolnave.

“Înștiințăm și familiile pacienților să facă donații, însă apare problema că singurul centru de recoltare este la Bârlad, astfel încât aparținătorilor le vine destul de greu să meargă până acolo”, a mai spus Nadia Ungureanu.

Circuitul sângelui între spitale

În cazul în care un bolnav are nevoie de sânge iar unitatea medicală în care este internat nu dispune de unități pentru transfer, se aplează la Centrul de Transfuzii Sangvine (CTS) de care aparține spitalul. În cazul în care acesta nu poate onora cererea, se apelează la alte spitale apropiate. Dacă acestea au unitățile care pot salva viața pacientului, situația se complică…

“Sora mea a avut nevoie recent de șase unități de sânge pentru o intervenție mai complicată. Spitalul Județean nu a avut sânge, dar am găsit la spitalul din Huși. Numai că a trebuit ca cei de la Huși să-l trimită la Bârlad, la CTS, unde să fie înregistrat și nu mai știu ce alte proceduri trebuiau îndeplinite, urmând ca abia după asta să vină la Vaslui. Asta ar fi durat câteva ore, pe care nu știam dacă sora mea le are la dispoziție în secunda aceea. Așa că ne-am urcat în mașină și ne-am dus la Bârlad să donăm noi, iar sângele a fost trimis direct la Vaslui”, povestește Ioan Stavăr.

Așadar, protocolul de transfer intraspitalicesc al unităților de sânge impune ca punct de tranzit CTS, lucru care face ca durata de transfer să crească cu până la câteva ore.

Cine poate dona sânge

Pot dona sânge cei care au între 18 și 65 de ani. Cei cu vârsta peste 50 de ani trebuie să îndeplinească cumulativ și alte condiții. Potențialii donatori trebuie să aibă cel puțin 50 de kilograme și temperatura corpului mai mică de 37,5 grade Celsius. Starea generală trebuie să fie bună, cu discernamant prezent, fără semne de intoxicație cu etanol sau droguri, subnutriție, icter, cianoza, dispnee, anemie. Tensiunea arterială sistolică între 100 – 180mmHg și diastolică între 60 – 100mmHg, pulsul regulat, între 50 – 100/minut, hemoglobina peste 12g% la femei și peste 13.5g% la barbați.

Intervalul de timp între două donări succesive este de opt săptămâni pentru donatorii de sânge total, cu acceptare a maximum cinci donari pe an la barbați și patru la femei.

Donatorii primesc bonuri de masă, o zi liberă, decontarea transportului și un abonament pe transportul în comun la jumatate de preț.

Virusul West Nile impune trierea donatorilor de sânge

Persoanele care au călătorit într-o țară sau oraș afectat de virusul West Nile nu vor mai putea dona sânge timp de o lună. În luna iulie, aproape 500 de persoane au trecut pragul CTS-ului pentru a contribui la salvarea uneia sau a mai multor vieți.

Virusul răspândit de țânțari și care provoacă menigita și meningoencefalita, boli ce pot duce la deces, a generat o meticuloasă triere a donatorilor Centrului de Transfuzii din Bârlad.

Pentru a preveni răspândirea virusului West Nile, care apare în urma înțepăturii de țânțari, angajații centrului de recoltare a sângelui din municipiul Bârlad, refuză persoanele care sunt suspectate că au acest virus. Circulația virusului West Nile a fost dovedită în Italia, în orașele Udine, Vicenza, Bologna, Modena, Parma, Brescia și Lodi. Astfel, de la donare sunt refuzați cetățenii care au fost în vacanță în aceste orașe. Aceștia sunt excluși de la donare pentru 28 de zile, de la data întoarcerii în țară.

„Deoarece acest virus se transmite prin sânge și implicit transfuzii, preferăm să excludem de la donare toate persoanele care prezintă cele mai mici simptome de răceală. Înainte de recoltare facem și un examen medical sumar. Le punem tot felul de întrebări legate de starea de sănătate, le luam temperatura și îi verificăm dacă au stări de indispoziție sau cefalee. La cea mai mică suspiciune, se refuză recoltarea. Din fericire până acum nu am avut nici un donator suspectat că ar purta acest virus” ne-a declarat Violeta Nistor, directoarea CTS Bârlad.

 Bârlădenii donează pentru salvarea vieților

 Atât bârlădenii cât și cei din zonele limitrofe au devenit solidari și au început să conștientizeze că printr-o simplă prezentare la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS), pot contribui la salvarea uneia sau mai multor vieți. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, 460 de donatori au trecut pragul CTS-ului.

Pentru a putea dona, cetățenii trebuie sățină cont de recomandările medicilor. Una foarte importantă este ca înainte cu 48 de ore de donare să nu fi consumat grăsimi sau alcool.

Totodată, înainte de a se prezenta la CTS, aceștia nu trebuie să fumeze, iar dacă se prezintă la centru în zilele caniculare, donatorul trebuie să fie hidratat corespunzător. Persoanele care au lucrat schimbul trei, nu pot dona.

Ca o răsplătă pentru gestul lor, ei sunt remunerați, iar totodată donarea este beneficăși pentru propriul lor organism.

Donarea de sânge este benefică pentru sănătatea donatorului întrucât sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, iar riscul de paralizie și accident vascular se reduc cu 30%. De asemenea, în urma donării de sânge, rezistența organismului la șocuri crește. Spre exemplu, dacă donatorul va suferi un accedent, reacția organismului îi va ajuta pe medici, întrucât acesta este deja obișnuit cu pierderea de sânge și înlocuirea lui.

Donatorul poate primi, la cerere, un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate. Cei care donează periodic au dreptul să efectueze un examen radiologic și unul biologic gratuit, în fiecare an. Donatorii fideli primesc un tratament subtitutiv cu fier, gratuit, dacă se depistează un deficit de fier sau vreun simptom anemic datorat donărilor repetate.

Pentru gestul lor, donatorii sunt remunerați și material: ei primesc șapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncăși o reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun. (Daniela PORUMB)

Record de donatori la CTS Bârlad

Aproximativ 500 de persoane au donat sânge, în iunie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, cu aproape o treime mai mult față de alte luni.

Iunie a fost o lună destul de agitată pentru lucrătorii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Bârlad: circa 500 de persoane au donat sânge, cifra fiind peste așteptările reprezentanților centrului deoarece este cu o treime mai mare față de media altor luni. Explicația ar fi, pe de o parte, sentimentul de solidaritate al unor oameni care încep să coștientizeze că de ei depinde salvarea de vieți. Pe de altă parte, responsabile pentru această creștere a numărului de donatori sunt situațile de viață și de moarte în care ajung unii oameni.

Deși a crescut numărul de donatori, nevoia de sânge este una continuă, întrucât și solicitările sunt foarte mari. Chiar dacă sunt cerute toate grupele de sânge, cel mai dificil de procurat sunt grupele cu RH negativ, dat fiind faptul că este foarte rară. ñ aceste cazuri, de cele mai multe ori, este necesară mobilizarea familiei, a prietenilor.

În afară de sentimentul de neegalat pe care îl oferă gândul că au salvat o viață, donatorii au parte și de o remunerație pentru gestul lor: primesc șapte tichete de masă în valoare de 63 de lei, o zi liberă de la serviciu și 50% reducere la transportul în comun pentru o lună.

Totodată, ei beneficiază gratuit de analize medicale, cum ar fi cele pentru depistarea hepatitei, a virusului HIV, sifilis, li se determină glicemia, hemoglobina (să nu sufere de anemie).

În momentul prezentării la centru, donatorilor li se solicită doar cartea de identitate și adeverință de la medicul de familie. Aceștia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani. Pentru a putea dona, trebuie să țină cont de recomandările medicilor. Una foarte importantă este ca înainte cu 48 de ore de donare să nu fi consumat grăsimi sau alcool.

În schimb, înainte de donare le este permis să servească o cafea, sau un ceai, dulceață, miere, pâine sau covrigi. (Daniela PORUMB)

 

Sărăcia vasluienilor, la noi cote: Masa de Paște, plătită cu sânge

Pentru a putea sărbători în condiții decente Învierea Domnului, sute de persoane ajung să-și vândă sângele. Numai ieri, 40 de conjudețeni au donat sânge pentru a beneficia de tichete de masă în valoare de 63 de lei.

În fiecare an, în preajma celor două mari sărbători religioase (Paștele și Crăciunul), sute de persoane din Bârlad și comunele arondate se prezintă la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) pentru a dona sânge. Nimeni nu contestă faptul că gestul este făcut pentru a salva vieți, însă, în majoritatea cazurilor, are și o motivație secundară: tichetele de masă. Cu atât mai mult cu cât donatorii fideli sunt persoane sărace, iar acum, că mai sunt câteva zile până la Învierea Domnului, ajung să-și vândă efectiv sângele pentru a putea cumpăra un cozonac, o friptură și niște ouă.

Numai ieri, 39 de persoane au trecut pragul CJTS Bârlad și au donat sânge, motivate fiind și de beneficiile primite: o zi liberă de la serviciu, reducere de 50% la abonamentul lunar pentru transportul în comun și șapte tichete de masă, în valoare de 63 de lei.

„Media zilnică a donatorilor se ridică undeva la 20-25 de persoane,  însă înainte de cele două mari sărbători numărul crește considerabil, când avem și câte 40 sau chiar 50 de donatori. Mulți se prezintă expres în aceste zile ca să beneficieze de tichetele de masă cu care să se aprovizioneze de Paște. Ne așteptăm ca până vineri să avem la fel de mulți donatori”, ne-a declarat Violeta Nistor, directoarea CJTS Bârlad.

„Vineri avem program normal, dar de Paște vom avea închis și în cea de-a doua zi, adică luni, iar marți vom lucra normal. Chiar dacă vor veni donatori, nu vom recolta de la cei care au consumat preparate dintre cele interzise cu 24 de ore înainte de donare. Cât despre zilele de 1 și 2 mai, atunci nu vom lucra”, a completat Violeta Nistor.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: