Home / Author Archives: Mihaela Niculescu

Author Archives: Mihaela Niculescu

Bilanțul donărilor de sânge la CJTS Bârlad

Anul 2019 nu a fost unul rău pentru Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) de la Bârlad. Cu toate că numărul donatorilor a scăzut ușor, de la 5.200 în 2018, la 5080 în 2019, centrul s-a menținut pe linia de plutire, în condițiile în care în întreaga țară se înregistrează o scădere alarmantă a numărului de persoane care se înscriu la donare.

Numărul donatorilor fideli a scăzut la nivel național, așa cum s-a întâmplat și în cazul județului Vaslui. În schimb, la CJTS Bârlad, în anul 2019, s-a constatat o creștere a numărului de pacienți  noi sau ocazionali.

„Ne bucură faptul că aproape jumătate din numărul de donatori înregistrați anul trecut sunt persoane tinere, cu vârste până în 50 de ani și de asemenea că deși cei fidelizați sunt mai puțini, avem donatori noi. În mare, așa cum arată bilanțul anului 2019, am reușit să ne menținem cam la același nivel cu cel din anul anterior, în condițiile în care la nivelul țării se observă o scădere alarmantă a numărului de donatori.”, a precizat, pentru Est News, Violeta Nistor, directoarea CJTS.

Aceasta face un apel către cetățenii sănătoși și care conștientizează importanța donării,  să se adreseze centrului din Bârlad pentru a ajuta astfel semenii aflați în suferință. (Mihaela NICULESCU)

Ce au descoperit edilii bârlădeni la punctele gospodărești?! (Video)

Dezamăgire cruntă în rândul reprezentanților Primăriei Bârlad, după verificarea în teren pe care au făcut-o ieri împreună cu operatorul de salubritate Urbana SA, la solicitarea acestuia. Angajații Primăriei care au participat la activitatea de colectare a deșeurilor au rămas consternați văzând modul în care au înțeles cetățenii să respecte regulile de depozitare selectivă.

Printre cei care au verificat activitatea celor de la Urbana s-a aflat și Roxana Miron Feraru, viceprimarul municipiului, care, dis-de-dimineață, a făcut un tur prin asociații pentru a vedea care este situația reală în privința depozitării selective a gunoiului. Din păcate, a trebuit să dea dreptate operatorului de salubritate, în ciuda nemulțumirilor manifestate de cetățeni.

„Suntem dezamăgiți de cele constatate. Cetățenii aruncă gunoiul menajer amestecat cu deșeurile reciclabile. Din câte am observat, la Bârlad, în acest moment, nici 30 % din deșeuri nu sunt depozitate selectiv. Este clar că trebuie să demarăm o campanie intensă de informare și  mediatizare, atât în asociațiile de proprietari, în cartierele de case, cât și în școli, pentru a informa bârlădenii cu privire la modul în care trebuie selectate deșeurile înainte de a le depozita la punctele gospodărești. După o lună de informare, vom putea trece și la sancțiuni. Deocamdată, polițiștii locali au sancționat și amendat doar cetățenii care au fost surprinși depozitând gunoiul lângă containere, abuziv, fie că e vorba de gunoi menajer sau de deșeuri voluminoase sau inerte. Până când nu vom informa populația cu privire la normele de depozitare selectivă a deșeurilor, nu putem trece la sancțiuni.”, a declarat Roxana Miron Feraru, pentru Est News.

Aceasta a mai spus că vor fi informați și agenții economici cu privire la necesitatea  depozitării selective corecte. De cele mai multe ori, aceștia aruncă ambalajele din carton nepliate și din cauza volumului ocupă aproape complet un container, astfel încât cetățenii sunt nevoiți să arunce gunoiul lângă recipiente, neavând altă soluție.

Concluzia la care au ajuns reprezentanții municipalității este că e nevoie de o mai mare implicare a autorității locale în informarea bârlădenilor.

„Sperăm ca în cel mai scurt timp cetățenii să își schimbe atitudinea vis-a-vis de depozitarea gunoiului. Nu trebuie să mai fie aruncat gunoi menajer în pubelele pentru deșeuri reciclabile. Acum, în pubelele pentru deșeuri reciclabile se aruncă gunoi menajer în proporție de peste 70%. Este o pagubă pentru Primărie, pentru că deșeurile amestecate sunt asimilate gunoiului menajer și depozitarea acestuia este foarte costisitoare, până la urmă fiind plătită tot din banii cetățenilor.”, a adăugat viceprimarul Bârladului (Mihaela NICULESCU)

Unsprezece rable ridicate! Alte sute zac pe străzile Bârladului!

Promptitudine… la pont! „Magazia” roșie pe patru roți, încremenită de ani de zile pe strada Ioan Popescu din Bârlad, a fost, în sfârșit, reperată de polițiștii locali.

Asta, după ce ziarul Est News a sesizat pe 15 ianuarie prezența îndelungată a rablei cu design hippy, pe domeniul public. Deși agenții aveau cunoștință de această situație, Politia Locală a emis abia acum o somație, după articolul nostru. Înștiințarea fost întocmită pe 17 ianuarie, iar proprietarul are zece zile la dispoziție pentru a-și ridica rabla de pe spațiul public.

Dacă nu se va conforma, va fi amendat potrivit legii, iar mașina va fi dusă la Centrul de Afaceri, de către o firma angajată de DAPPC pentru ridicarea mașinilor abandonate. Proprietarul va trebui s-o revendice în cel mai scurt timp, pentru că tariful pentru găzduirea mașinii este unul cam piperat, 50 de lei pe zi.

La această oră, la Centrul de Afaceri sunt depozitate 11 mașini, găsite abandonate pe străzile Bârladului. Asta în condițiile în care zeci sau sute de mașini sunt eșuate pe spațiul public. Poliția Locală are o explicație pentru ritmul de melc al ridicării rablelor de pe domeniul public: birocrația complicată, care înghite mult timp. (M.N.)

Cine nu respectă depozitarea selectivă a deșeurilor la Bârlad? Cetățenii sau Urbana?

de Mihaela NICULESCU

 

Bârlădenii sunt, în continuare, nemulțumiți de felul în care noul operator de salubritate își face treaba. Cel mai mult, cetățenii reproșează acestuia că în unele puncte gospodărești se găsesc grămezi de gunoaie și că deșeurile sunt preluate de-a valma de mașinile societății.

În vreme ce unii cetățeni acuză de neglijență noul operator, conducerea societății Urbana S.A. invocă lipsa de conștiință a unor cetățeni care nu vor să înțeleagă că gunoiul menajer nu mai poate fi depozitat amestecat cu deșeurile reciclabile.

„O parte a populației orașului Bârlad nu înțelege că gunoiul trebuie depozitat selectiv, deșeul menajer deoparte, sticla, cartonul și plasticul, separat. Am dotat punctele gospodărești cu containere speciale și vom mai aduce dacă va fi cazul. Pot să înțeleg că uneori cantitatea de gunoi depășește capacitatea containerelor, dar nu pot să înțeleg de ce muncitorii noștri găsesc grămezi de gunoaie lângă containere aproape goale. Nu de puține ori, am surprins diferite persoane răscolind în containere, amestecând deșeurile reciclabile cu gunoiul menajer. Bârlădenii trebuie să înțeleagă că nu mai putem continua așa. Evident că dacă într-un container pentru hârtie găsim mai mult gunoi menajer decât carton, suntem nevoiți să răsturnăm întreg gunoiul în mașină ca și cum am încărca de fapt gunoi menajer. Când mergem la rampa de transfer, dacă mai mult de 25% din deșeuri îl reprezintă gunoiul menajer, acesta este preluat ca deșeu rezidual. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă costuri mai mari pentru Primărie. Depozitarea gunoiului menajer costă municipalitatea 180 lei / tonă. Dacă populația ar depozita selectiv deșeurile, atunci cu siguranță aceste costuri ar fi mai mici, deoarece cantitatea de deșeuri menajere care va fi depozitată la groapa de gunoi va fi mai mică.”, ne-a declarat Mircea Oprea, directorul tehnic al SC Urbana SA.

Acesta a mai precizat că în fiecare zi de marți, miercuri și sâmbătă, societatea ridică deșeurile reciclabile. Cu toate acestea, cantitățile colectate sunt departe de a se apropia de cele impuse de normele europene. Sâmbătă, 18 ianuarie, muncitorii de la Urbana SA au ridicat doar 1.400 de kilograme de deșeuri reciclabile de la punctele gospodărești din Bârlad.

Pe rețelele sociale au fost postate în ultimele zile multe fotografii și chiar filmulețe care prezentau unele puncte gospodărești ticsite de gunoaie, precum și preluarea neselectivă a deșeurilor de către mașinile societății.

Nemulțumirile cetățenilor au obligat Primăria să ceară explicații operatorului de salubritate, iar acesta a invitat un reprezentant al administrației locale să meargă astăzi pe teren, pentru a vedea la fața locului care este situația reală. Vom reveni.

Un bărbat din Bălțați și-a înjunghiat fratele după o ceartă la băutură

A trecut razant pe lângă moarte! Un bărbat de 45 de ani din satul Bălțați, comuna Tătărani, a ajuns de urgență la spital, duminică, 19 ianuarie, pentru că fratele său în vârstă de 53 de ani l-a înjunghiat  după o ceartă pe fondul consumului de alcool.

Echipajul de la Ambulanță sosit la fața locului a constatat că bărbatul a suferit răni în zona abdomenului și a transportat victima la spitalul din Huși, deși inițial fusese solicitat elicopterul SMURD pentru transferul pacientului  la Iași.

Urgența medicală de grad zero a necesitat intervenție chirurgicală imediată, așa că victima a fost operată și acum se reface pe patul de spital.

„Inculpatul, în speță bărbatul de 53 de ani, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Acesta i-a aplicat fratelui său în vârstă de 45 de ani mai multe lovituri de cuțit în zona abdominală și a capului, dar, din fericire, acestea nu i-au afectat organe vitale, deși i-au pus viața în pericol. Hainele groase pe care le purta victima au împiedicat lama cuțitului să pătrundă prea adânc. Inculpatul urmează a fi propus astăzi, 20 ianuarie, pentru arest preventiv, la Tribunalul Vaslui. Bărbatul are mai multe condamnări pentru violență și furt.”, a declarat, pentru Est News, prim-procurorul Sorin Armeanu, cel care instrumentează cazul.

Cei doi frați, ciobani, sunt cunoscuți drept mari consumatori de alcool și amândoi au dosare penale pentru infracțiuni de violență. (M.N.)

Ultima oră! Incendiu la Huși!

Pompierii secției din Huși intervin la această oră cu patru autospeciale și echipaje specializate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier auto din strada Tacu.

Ambulanța de tip B ajunsă la fața locului a transportat două victime la Spitalul din Huși, care au suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor superioare.

Acțiunea este în desfășurare. Vom reveni. (M. N.)

Patru experți internaționali vor verifica modul în care și-au făcut treaba autoritățile sanitare veterinare vasluiene în privința PPC

Probă de foc pentru autoritățile sanitare veterinare din județul nostru. Mâine, o echipă de experți ai Organizației Internaționale de Epizootie (OIE) se va afla în județul Vaslui într-o misiune de audit a Organizației Mondiale pentru Sănătate Animală, privind pesta porcină clasică (PPC).

Cei patru experți internaționali vor să vadă modul în care au fost implementate recomandările misiunii OIE, transmise în 2017, când au eliberat României un certificat internațional prin care se recunoaște că țara noastră este țară liberă de PPC. În 2018, însă, s-a constatat un existența unui risc crescut de pestă porcină la granița de est a României și a Europei.

În această conjunctură, experții internaționali vor evalua granița, urmărind modul în care se respectă prevederile codului terestru de sănătate animală, pentru menținerea statutului de țară liberă de PPC. Va fi evaluat sistemul de supraveghere existent pentru PPC, de la detectarea timpurie, până la măsuri de control aplicate pentru depistarea virusului și prevenția răspândirii acestuia, la felul în care se fac controale la graniță, dacă este confiscată și neutralizată carnea.

Conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a declarat că cei patru experți internaționali vor vizita un abator din zona Huși, dar și câteva gospodării ale populației, aceștia fiind însoțiți de reprezentanți ai ANSVSA.

„Suntem înaintea unei adevărate provocări. Evaluarea sistemului veterinar oficial din România va fi făcută de o echipă de patru experți mondiali ai OIE, veniți să monitorizeze felul în care serviciile veterinare își fac treaba la granița cu Republica Moldova. Suntem pregătiți să facem față acestei evaluări naționale care este programată pentru marți, 21 ianuarie.”, a declarat, pentru Est News, dr. Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui.

Experții internaționali de la OIE vor fi prezenți pe 22 și 23 ianuarie în județele Buzău și Tulcea, pentru verificarea autorităților sanitare veterinare din aceste două județe. (Mihaela NICULESCU)

Eveniment inedit, organizat de Asociația Culturală „Constantin Hamangiu” din Bârlad

Activitatea din acest an a Asociației Culturale „Constantin Hamangiu” Bârlad a început cu dreptul duminică, în sala de conferințe a Muzeului „Vasile Pârvan”. Organizatorii au ales pentru debutul anului o lansare de carte de colorat pentru copii și a unui calendar 2020 cu personalități bârlădene.

Proiectul, inițiat de Adrian Solomon, a fost implementat cu succes, având în vedere că realizatorul caricaturilor care ilustrează paginile calendarului este Viorel Baciu, un nume consacrat în domeniu.

„Colorez românește” este prima carte de colorat din România în care este prezentată povestea tricolorului, știută prea puțin și în rândul adulților. Caricaturistul Viorel Baciu a mărturisit pentru Est News că a fost încântat să lucreze la o asemenea carte unică, absolut necesară copiilor care, astfel, pot învăța de mici istoria și importanța simbolurilor naționale.

„Asociația <<Constantin Hamangiu>>, prezidată de prof. Andrei Huiban, își propune să promoveze ceea ce alte instituții îndreptățite nu o fac, să prezinte istoria românilor așa cum a fost și cum, din păcate, nu mai este consemnată în manuale. Noi ne încăpățânăm să prezentăm cât mai obiectiv aspecte ale istoriei naționale și să conservăm cât mai mult identitatea națională. Această cărticică de colorat este o modalitate prin care insuflăm copiilor noștri ideea de patriotism și identitate națională, într-o lume a globalizării, în care această identitate este din ce în ce mai estompată”, a precizat deputatul Adrian Solomon.

Parlamentarul bârlădean este cel care își invită concitadinii la o incursiune într-o galerie a personalităților și instituțiilor locale de referință, prin intermediul unui calendar intitulat „Adrian Solomon… camarad la pas prin Bârlad”.

Calendarul prezintă în funcție de luna nașterii personalități bârlădene marcante precum Grigore Gafencu, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Tonitza, Alexandru Philippide, Marcel Guguianu, Victor Ion Popa, Manolache Costache Epureanu, Vasile Pârvan, Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Hamangiu și Gheorghe Roșca Codreanu.

„A fost o plăcere pentru mine de a studia activitatea dar și fizionomia a 12 personalități născute la Bârlad, care și-au pus amprenta în dezvoltarea urbei dumneavoastră. Le-am redat în felul în care le-am perceput și înțeles, evident, folosind mijloacele specifice caricaturii. Este pentru prima oară când vin la Bârlad, când desenez chipurile acestor personalități. Personal, sunt îndrăgostit de spiritul lui Victor Ion Popa, care, printre altele, a fost și un foarte bun caricaturist, și sper ca proiectul a cărui bază o punem acum împreună cu Asociația <<Constantin Hamangiu>> să se finalizeze la anul cu un regal de caricatură la Bârlad”, ne-a declarat Viorel Baciu. (Mihaela NICULESCU)

Experiențele de război ale veteranilor vasluieni, prezentate într-o carte-document de scriitorul bârlădean Florin Raimond Petrescu

Dublă lansare de carte, la Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” din Bârlad. Sâmbătă, 18 ianuarie, scriitorul bârlădean Florin Raimond Petrescu a prezentat publicului din orașul natal cele mai noi cărți ale sale, cu care în luna octombrie, anul trecut, a participat la Târgul de Carte „Gaudeamus”.

„O mână de oameni” este o culegere de povestiri distincte, în care protagoniști sunt nouă militari români participanți la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pasionat de istorie, Raimond Petrescu, inginer la bază, a cules timp de ani de zile date de la veterani de război din zona noastră, pe care le-a folosit cu dibăcie în alcătuirea acestei culegeri de povestiri-document. Întâmplările relatate sunt reale, dar numele locurilor și persoanelor sunt fictive întrucât autorul nu le-a cerut în timpul vieții lor consimțământul pentru a fi citate.

Toți militarii de pe front ale căror povești sunt dezvăluite în volumul „O mână de oameni” au în comun același lucru: caracterul eroic, dorința de a-și face datoria și acceptarea cu seninătate a destinului implacabil în fața morții.

„Aș dori ca această carte să fie citită cu inima. Vă rog să vă implicați afectiv în lectura acestor povestiri pentru a le înțelege cât mai bine conținutul. Sunt povești adevărate despre cea mai cumplită experiență pe care o poate trăi omul – războiul”, a mărturisit Florin Raimond Petrescu.

Activitatea a fost moderată de Raluca Chiroșcă, bibliotecar în cadrul Bibliotecii „Stroe S. Belloescu”, iar prezentarea volumelor a fost făcută de Ion Dobrin, profesor de limba română la Școala din Măscurei (Pogana).

„Pe scurt, o mână de soldați români de diferite naționalități (armata română fiind una de recruți de pe întreg teritoriul țării) trăiește o experiență traumatizantă pe frontul de est, în perioada 1941 – 1943. Este o perioadă controversată, despre care s-a scris puțin, controversa privind oportunitatea înaintării trupelor române dincolo de Nistru, lăsând loc de interpretări și astăzi. Soldații supraviețuiesc în infern și povestesc ororile războiului, oferind astfel mărturii cutremurătoare despre experiența lor ca ostași români în cel de-Al Doilea Război Mondial. Este o carte care merită citită și un prilej de reflecție față de ororile războiului.”, a precizat prof. Ion Dobrin.

Cea de-a doua carte lansată sâmbătă, cu titlul „K-P-T”, scrisă de Raimond Petrescu împreună cu Marius Enea, este un volum destinat cititorilor avizați.

„Volumul dezvăluie ițele încurcate ale lumii în care trăim, autorul încercând să scoată la suprafață relații internaționale corecte sau dubioase, diverse politici studii economice, mai puțin sau mai mult adevărate, concluzionând cu faptul că la capetele acestor ițe încurcate, până la urmă, se află doar câteva persoane, bănci sau companii. Este o carte curajoasă, care, de asemenea, îndeamnă la meditație”, a mai adăugat prof. Ion Dobrin.

Cele două volume au apărut la Editura „Dacoromână”, iar grafica coperților aparține autorului Florin Raimond Petrescu. (Mihaela NICULESCU)

Ultima oră! Crimă la Pădureni!

O femeie de aproximativ 70 de ani a murit după ce concubinul a înjunghiat-o, la o stână din Pădureni, lângă Huși.

Criminalul, care era cioban, l-ar fi sunat pe proprietarul stânei pentru a-i spune despre fapta comisă, iar acesta a sesizat autoritățile prin două apeluri la 112, în jurul orei 16.

Echipajul de la Ambulanță ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul femeii, rănile suferite de aceasta fiind incompatibile cu viața. Cazul a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină legală. (M.N.)

Update! Alertă alimentară! Carnea de curcan din Ungaria a ajuns și în județul Vaslui!

Update:

Inspectorii sanitari veterinari au confiscat sâmbătă, 18 ianuarie, 204 kilograme de carne de curcan provenită de la ferme din Ungaria unde a fost depistat virusul gripei aviare AH5N8.

În urma notificării primite vineri seara de către DSVSA Vaslui, inspectorii sanitari veterinari au mers la cele trei măcelării Bârlad, Vaslui și Huși, unde a ajuns carnea de curcan. Conform prevederilor Directivei 94/2005, carnea a fost retrasă de la comercializare și transportată la incinerator.

În România, carnea de curcan din Ungaria a ajuns inițial în trei mari depozite din Bihor. Joi, 16 ianuarie, a fost semnalată prezența gripei aviare H5N8 la o fermă de găini din Maramureș, în localitatea Seini.

Având în vedere prezența virusului gripei aviare și în România, există riscul ca aceasta să se transmită în mai multe zone ale țării, fapt pentru care se impune luarea unor măsuri urgente. Primordială este supravegherea și monitorizarea păsărilor domestice, dar și a celor sălbatice, care reprezintă sursa naturală de transmitere.

Știre inițială:

Alertă de grad zero în județ! Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a fost notificată ieri seară cu privire la faptul că în județ au ajuns cantități de carne de curcan din Ungaria, unde a fost descoperit virusul gripei aviare H5N8.

Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui, a declarat că sunt vizate trei măcelării din Vaslui, Bârlad și Huși. Inspectorii sanitari veterinari, coordonați chiar de către directorul DSVSA, vor descinde în această dimineață la unitățile vizate, în vederea indisponibilizării și neutralizării întregii cantități de carne de curcan provenită din Ungaria.

Comisia Europeană a transmis ANSVSA o notificare prin care informează că din Ungaria au fost livrate și în România produse obținute din sacrificarea curcanilor proveniți din jurul focarului de gripă aviară din țara vecină. Vom reveni. (Mihaela NICULESCU)

Consilierul liberal Adrian Todireasa îi reproșează lui Dumitru Boroș că nu a știut să se impună la negocierile pentru împărțirea posturilor de conducere

Numărul deosebit de mic de posturi de conducere care au revenit liberalilor bârlădeni după câștigarea alegerilor prezidențiale și  căderea guvernului Dăncilă a inflamat nespus spiritele în rândul acestora, unii răbufnind de-a dreptul.

Nemulțumirea este cu atât mai mare, cu cât Bârladul a reușit să scoată un scor bun, câștigând în fața celor de la PSD. Cel arătat cu degetul este nimeni altul decât Dumitru Boroș, președintele organizației PNL, filiala Bârlad, care nu a știut cum să se impună la negocierile purtate pentru împărțirea posturilor de conducere.

Cel mai vocal pare a fi Adrian Todireasa, consilier local din partea PNL, intrat în dizgrația lui Boroș tocmai pentru că s-a arătat nemulțumit de felul în care funcționează organizația și de modul nedemocratic în care se iau deciziile, susține acesta.

„E vorba despre incapacitatea politică a unui lider de organizație în fața structurilor de conducere județene, în a-și impune oamenii valoroși și competenți pe funcțiile de administrație din județ. Președintele PNL Bârlad, domnul avocat Dumitru Boroș, a cedat în fața liderului de la Vaslui, domnul doctor Tătaru, asta în condițiile care singurul municipiu câștigat prin muncă de liberali este Bârlad. Am atras atenția în cadrul partidului, chiar de anul trecut, că gestionarea defectuoasă, vizând numai interese personale, va afecta activitatea organizațiilor din județ. Acum se observă foarte clar efectul excluderilor din anii trecuți a membrilor de partid, care deranjau aceste interese personale. Nu mai aduc în discuție toate excluderile din partid, lucru pe care l-am făcut într-o scrisoare deschisă în cadrul PNL Bârlad (din 9 februarie 2019), dar edificatoare este eliminarea din cursă a profesorului Budescu sau modul mârșav de a-l <<executa>> pe fostul senator Dan Marian împreună cu primarii de Șuletea sau Gherghești. Cetățenii și membrii PNL trebuie să știe că acest partid, filiala Vaslui, a fost confiscat de un grup restrâns de  oameni, care nu au alt interes decât cel personal și nu cel profesional pentru bunul mers al organizației sau administrativ.”, a declarat Adrian Todireasa. (Mihaela NICULESCU)

Cimitirele din Bârlad vor avea arhivă electronică și vor fi mai bine păzite

Cele două cimitire din Bârlad vor fi supravegheate 24 din 24 de ore, atât prin intermediul camelor video, cât și de către personal special angajat.

Direcția pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) va angaja în curând șase paznici, care, prin rotație, vor asigura supravegherea permanentă, inclusiv pe timpul nopții, lucru inexistent pana acum.

„Trebuie să ne organizăm în privința asigurării pazei în cimitire, pentru că Poliția Locală nu mai poate să ne pună la dispoziție agenți, aceștia fiind repartizați în diferite zone ale orașului pentru supravegherea punctelor gospodărești. Astfel, vom angaja  personal de pază, care va lucra și pe timpul nopții.”, ne-a declarat Mircea Iosipescu, directorul DAPPC Bârlad.

Acesta a mai spus că va fi reabilitată clădirea de la poarta cimitirului  „Eternitatea”,  unde vor sta paznicii atunci când nu patrulează și unde vor monitoriza imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

De asemenea, în curând, Direcția va contacta o firmă specializată, care să pună la punct o bază de date cu toate locurile de veci și numele celor care se odihnesc în cimitir, pentru că sunt probleme cu identificarea mormintelor.

„Arhiva s-a deteriorat, iar unele date, în special privind mormintele mai vechi, nu se mai știu. E nevoie de o arhivă electronică, pe care să o putem accesa rapid atunci când o rudă a decedatului, de exemplu, vrea să știe unde se află mormântul. Concret, la intrarea în cimitir vom face un centru de informare, folosindu-ne de o arhivă electronică. Încet, încet, vrem să ajungem la nivelul civilizației secolului XXI, oferind cetățenilor servicii cât mai bune în cimitirele bârlădene, pentru care plătesc taxa de cimitir”, a mai precizat Mircea Iosipescu. (Mihaela NICULESCU)

Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui, decis să reformeze instituția pe care o conduce

de Mihaela NICULESCU

 

Hotărât să facă treabă. Mihai Ponea, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, recent  numit interimar în această funcție, pentru o perioadă de șase luni, vrea ca în timpul  mandatului său să revigoreze activitatea instituției, asta incluzând și schimbarea mentalității celor mai mulți dintre angajați.

Cu alte cuvinte, noul director își propune introducerea unui spirit european de lucru, care, în final, să ducă la eficientizarea activității și la îndeplinirea tuturor obiectivelor. Cele mai importante aspecte pe care le-ar dori schimbate în comportamentul personalului angajat al DSVSA sunt, pe lângă reticența față de informatizarea unității, cele privind adoptarea unei atitudini transparente, în concordanță cu valorile europene.

Proaspăt numitul director vrea să se implice în informatizarea instituției pe care o conduce și integrarea acesteia în rândul instituțiilor care folosesc   mediul online în avantajul populației, scutind-o de drumuri inutile la sediul DSVSA.

„Trăim totuși în secolul XXI și ar fi timpul ca populația care are nevoie de eliberarea unor documente precum autorizațiile DSVSA, să poată să le primească de la noi online. Mă  gândesc sa implementăm un astfel de proiect informatic, așa cum cred că e bine să procedăm și pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor care solicită examinări în laborator și care trebuie să facă un drum pentru a prezenta probele și un altul pentru a-și lua buletinul de analize. Printr-un simplu click, vasluienii pot intra în posesia buletinului de analize, civilizat, cu un minim de efort.”, a mai adăugat dr. Mihai Ponea.

Un obiectiv important al mandatului său este sensibilizarea tuturor instituțiilor statului din județ, angrenate în monitorizarea pestei porcine africane, inclusiv cele de pe zona de graniță și prevenirea propagării PPA.

„Pentru stoparea răspândirii acestui virus, cu care România se luptă de multă vreme, la noi în județ este nevoie de decimarea mistreților din fondurile de vânătoare 35, 36 și 37, prin vânători pe graniță și neapărat de monitorizarea acestor animale cu mijloace de termoviziune. Este un obiectiv deosebit de important pentru mine și împreună cu autoritățile abilitate în acest sens, sper să reușesc”, a declarat pentru Est News, dr. Mihai Ponea, directorul DVSVA Vaslui.

Acesta a recunoscut că structura personalului  sanitar veterinar care se ocupă de controlul și monitorizarea animalelor este subdimensionată și ar fi nevoie de o regândire a acestei structuri, în vederea menținerii permanente sub control a stării de sănătate a animalelor din județ.

Mihai Ponea a precizat că, de altfel, ar fi de dorit reorganizarea întregii instituții și așezarea tuturor angajaților după competențe.

Un alt obiectiv este reabilitarea sediului DSVSA, lucrările începând de curând, după finalizarea pașilor birocratici, începuți chiar de el în 2016.

Dorința de a reforma instituția și a schimba mentalitatea celor care lucrează acolo se pare că a creat tensiuni în rândul unora dintre ei. Numirea lui Mihai Ponea în postul de director executiv nu pare a fi pe placul unor angajați, care susțin că acesta ar ocupa funcția în baza unor documente false. Întrebat dacă este adevărat ce spun unele voci din Direcție, Mihai Ponea a declarat pentru Est News că sunt simple „invenții”.

„Îmi asum această  declarație întru totul. Sunt pure invenții și oricând pot dovedi  că lucrurile nu stau așa cum poate și-ar dori unii. Este aberant ce aud.”, a adăugat dr. Mihai Ponea.

Funcții de conducere mai puține și mai multă mobilitate la DAPPC Bârlad

Măsuri de eficientizare a activității și de reducere a cheltuielilor suportate de bugetul Direcției pentru Administrarea Piețelor, Parcar și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad.

Mircea Iosipescu, directorul DAPPC a hotărât sa reducă numărul șefilor de servicii și să reorganizeze activitatea Direcției în așa fel încât să facă economie, dar și să crească eficiența printr-o mai mare mobilitate a personalului.

„Am hotărât să rămână pe viitor un singur șef de serviciu care să coordoneze activitatea Centrului de Revitalizare Corporală și Loisir, a bazei sportive de la FEPA și a Cinematografului <<Victoria>>. De asemenea, în loc de doi administratori la piață, voi menține unul singur, așa cum este și la cimitire. Noutatea este că vom înființa un compartiment nou, Biroul Tehnic de Construcții, care va avea, de asemenea, un șef. Vor fi, așadar, patru șefi de servicii în Direcție, care însă vor coordona pe rând serviciile respective. Ca să fiu mai explicit, de exemplu, prin rotație, șeful Piețelor va fi mutat pentru o perioadă la serviciul format prin unirea Cinematografului, Centrului de Loisir cu baza sportiva de la FEPA și invers. Mobilitatea personalului este foarte importantă pentru bunul mers al activității DAPPC. Astfel, șefii de servicii vor cunoaște toate problemele cu care se confruntă instituția în care lucrează și nu doar pe cele ale unui singur.”, a declarat, pentru Est News, Mircea Iosipescu, directorul DAPPC Bârlad.

Noul Birou Tehnic de Construcții se va ocupa de muncitori, în noua organigramă figurând și tâmplari sau zidari, posturi transformate din muncitori necalificați. Cu aceștia se vor putea realiza toate lucrările de întreținere necesare. Cu alte cuvinte, numărul de posturi din organigramă rămâne la fel, doar că numărul funcțiilor de conducere va fi redus.

Propunerea va fi prezentată Primăriei și Consiliului local, la ședința ordinară programată pentru 30 ianuarie. (Mihaela NICULESCU)

„Fotograful creativ”, concurs interjudețean găzduit de Școala „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad

Ziua Artei Fotografice din România, sărbătorită pe 11 ianuarie, a fost întâmpinată  la Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad, pe 7 ianuarie, prin concursul „Fotograful creativ”, aflat la a doua ediție.

Concursul interjudețean, inițiat și coordonat de învățătoarele Loredana Gălățeanu și Daniela Hreniuc, promovează și valorifică simțul artistic exprimat prin fotografie, în rândul elevilor și profesorilor. De asemenea, prin specificul său, concursul reprezintă o manifestare inedită a activităților extrașcolare și școlare în comunitatea educațională județeană și națională.

„În urma succesului înregistrat la prima ediție, a numărului mare de participanți și a ecourilor pozitive înregistrate, organizatoarele concursului au făcut demersurile necesare și au extins concursul la nivel interjudețean. În acest sens, au propus participanților o temă la fel de atractivă, care să suscite interesul mai multor elevi și profesori, copilăria, vârsta de aur a oricărui om, dominată de sinceritate și puritate sufletească, vârsta deplinei libertăți, a cunoașterii prin îndrăznire și curaj, a viselor fără limită. În fiecare dintre noi, se scrie o poveste în care sunt exprimate cele mai frumoase momente încărcate de bucurie și fericire. Fotografiile vin să surprindă o parte din aceste momente, imortalizându-le pentru eternitate, întru bucuria celor apropiați. Acest concurs i-a invitat pe participanți să dea frâu liber imaginației, creativității, prin utilizarea unor diverse tehnici de lucru, astfel că fotografiile au adus în prim-plan magia copilăriei, spre încântarea celor prezenți la expoziția concursului.”, a declarat prof. Niculina Cărăbăț, de la Școala „Manolache Costache Epureanu”.

În concurs, au fost înscrise lucrări fotografice de la activitățile școlare dedicate Zilei Internaționale a Copilului sau de la alte activități care au avut în centrul atenției copilul și copilăria.

La cele două secțiuni ale acestui concurs, au fost premiate activitățile prezentate în fotografii și fotografiile realizate, din punct de vedere artistic. La secțiunea „Cea mai frumoasă activitate” au participat cadrele didactice cu fotografii de la activități desfășurate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului sau de la alte activități. La secțiunea „Cea mai reușită fotografie” au participat elevi de la clasele V-VIII și cadre didactice care au surprins artistic momentul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului sau chipuri de copii în diferite ipostaze.

Tematica deosebit de atractivă a concursului a reunit un număr impresionant de participanți, peste 150 de elevi și cadre didactice, de la școlile și grădinițele din țară (Iași, Galați, Piatra Neamț, Maramureș, Oradea, Satu Mare, Suceava, Constanța), pasionați de fotografie și animați de dorința de a arăta că, în zilele noastre, emoția, bucuria și ineditul pot fi surprinse cu aparatul foto sau cu telefonul mobil, într-un instantaneu, pentru a le imortaliza apoi pe hârtie fotografică.

Fotografiile trimise în concurs au depășit așteptările organizatorilor, astfel, peste 300 de fotografii au fost analizate cu mare atenție de către juriul de specialitate format din: Mocanu Monica – inspector școlar la ISJ Vaslui, Mihaela Stoian – profesor de educație plastică, Rodica Gheciu – director la Grădinița nr. 2, Huțanu Claudiu Ciprian – student la arte vizuale, Crenguța-Georgiana Gîtin – artist vizual și Anda-Mădălina Roșca – artist vizual.

În urma jurizării, au fost acordate premii, cumulat pe cele două secțiuni, astfel: 36 premii I, 110 premii II și 20 premii III.

Pe lângă diplomele primite, câștigătorii premiilor I au fost răsplătiți de organizatoarele concursului cu albume și rame foto, pentru a-i încuraja să continue această frumoasă pasiune, pe care să o ducă la un nivel mai înalt, transformând-o într-o adevărată artă, avându-l model pe cel care a fost pionierul artei fotografice, Carol Popp de Szathmári, recunoscut ca primul artist fotograf al României și primul fotoreporter de război din lume, a cărui dată de naștere, 11 ianuarie 1812, a fost desemnată Ziua Artei Fotografice în România. (M.N.)

ULTIMA ORĂ! Pompierii bârlădeni au salvat o femeie de 80 de ani și au stins incendiul care cuprinsese un trailer

de Mihaela NICULESCU

Două intervenții simultane ale pompierilor bârlădeni în această seară! Detașamentul de Pompieri Bârlad intervine la această oră în zona Podului Pescăriei, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o cabină de macara transportată pe un trailer.

La locul incendiului se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipaje specializate. Șoferul trailerului a declarat pompierilor că astăzi a folosit flexul pentru a tăia o piesă metalică și este posibil ca din această cauză cabina macaralei de mare tonaj să se fi aprins. Cauza exactă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.

În urmă cu o oră, pompierii au fost solicitați să intervină și pe strada Siret, pentru a debloca și salva o femeie de 80 de ani, despre care se presupunea că ar fi căzut în locuință. În acest caz s-a intervenit cu trei autospeciale: o autospecială de stingere cu apă și modul pentru descarcerare și deblocare, o autospecială de lucru și salvare la înălțime, precum și o ambulanță tip B (EPA).

Pompierii militari au pătruns în apartamentul aflat la etajul III și au găsito pe femeia de 80 de ani căzută cu fața în jos. Cea care a sunat la 112 a fost o vecină a bătrânei, care a bătut de mai multe ori la ușa acesteia dat nu a primit nici un răspuns. Pentru că știa că bătrâna suferă de anumite afecțiuni medicale, s-a alarmat și a cerut ajutor. Gestul vecinei s-a dovedit salutar, pentru că bătrâna era în pericol de a se îneca cu propria vomă.

Victimei i s-a acordat primul ajutor de către un echipaj al SAJ Vaslui, după care a fost transportată la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad.

Update! Accident cu șase victime la Sărățeni

Update:

Accidentul produs în această dimineață în jurul orei 8.45 la Murgeni a avut loc pe fondul neadaptării vitezei  la condițiile de drum.

Coliziunea dintre cele două autoturisme înmatriculate în județul Vaslui a avut loc pe Drumul Comunal 65. Șoferul în vârstă de 48 de ani al autoturismului care se deplasa dinspre Murgeni spre Mălușteni nu a adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism, condus de un șofer de 52 de ani, care circula regulamentar.

Mașina care se deplasa din sens opus a fost acroșată de cea a conducătorului auto imprudent, din accident rezultând mai multe victime. Din cei șase pasageri care au suferit policontuzii,  doar patru au avut nevoie de îngrijiri medicale, una prezentând un traumatism toracic.

„Polițiștii fac cercetări cu privire la cauzele  și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier nedorit, în cauză intocmindu-se dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Polițiștii fac apel la conducătorii auto să circule prudent, mai ales în condiții de ceață și umiditate a carosabilului, vremea anunțând-se în continuare destul de nefavorabilă pentru participanții la trafic.

 

Știrea inițială:

Accident rutier cu victime, petrecut în urmă cu jumătate de oră pe raza localității Sărățeni (Murgeni).

În urma impactului dintre două autovehicule, au fost rănite șase persoane. La fața locului au ajuns trei ambulanțe, atât de la SAJ cât și de la SMURD. Echipajele au constatat că victimele sunt persoane adulte și din cele șase persoane rănite, patru necesită asistență medicală, una fiind mai grav accidentată, fiind diagnosticată cu traumatism toracic.

Absolut toate persoanele sunt conștiente și nu prezintă deocamdată probleme grave. Rămâne ca medicii de la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, unde au fost transportate victimele, să se pronunțe în privința stării de sănătate a pacienților. Vom reveni. (Mihaela NICULESCU)

Brambureala declarațiilor de impunere pentru taxa de salubritate, la Bârlad

de Mihaela NICULESCU

 

Presată de timpul nemilos, municipalitatea îi îndeamnă pe bârlădenii care nu au fost găsiți acasă de încasatori, sau care din alte motive nu au completat declarația de impunere necesară pentru stabilirea taxei de salubritate, să  vină la Primărie pentru a o semna și a prezenta documentele cerute, în copie.

Ieri, pe holurile Primăriei Bârlad era aglomerație. Într-un colț erau încasatori, în altul reprezentanți ai operatorului de salubritate și în mijloc o mare de oameni derutați, nevoiți să stea la coadă. Teoretic, așa cum scrie pe site-ul Primăriei, nu durează mai mult de zece minute să fii luat în evidență, numai că, practic, timpul de așteptare se triplează.

Oamenii invocă o proastă organizare a celor care se ocupă de gestionarea acestei probleme și în mod special acuză Primăria că nu a făcut o campanie de informare încă din ultimele două luni ale anului trecut, când știa că salubritatea orașului va fi preluată de noul operator.

Cu siguranță, în următoarele zile, cozile de pe holul Primăriei vor fi cel puțin la fel de mari, pentru că, pentru mulți bârlădeni, programul încasatorilor nu coincide cu cel al cetățenilor. Singura soluție este să vină la Primărie pentru a completa formularul și a prezenta documentele. Nu mai au mult timp la dispoziție, termenul limită este 29 ianuarie.

Rămâne de văzut dacă toți bârlădenii vor fi luați în evidență până atunci. Cert este că destui nu vor să prezinte actul casei și s-a ajuns la o înțelegere, se pare, aceea de a prezenta doar copiile cărților de identitate și, după caz, copiile certificatelor de naștere ale copiilor. Declarațiile de impunere vor trebui completate nu doar de către proprietari, ci și de către chiriașii din blocurile ANL și cei ai locuințelor sociale.

Întocmirea unei baze de date, necesară Primăriei Bârlad pentru încasarea taxei de salubritate, dă mari bătăi de cap municipalității dar și încasatorilor. Bârlădenii manifestă reticență în privința actelor cerute de Primărie, în special în privința actului de proprietate a locuinței.

Unii bârlădeni nu vor sub nicio forma să prezinte copia actului de proprietate a locuinței, de teamă ca nu cumva să fie folosit în alt scop, și să se trezească fără locuință.

„Eu nu pot să accept așa ceva. Nu dau actul casei nici la Primărie, nici la încasatori. La mine nu mai vine vechiul încasator, ci altă persoană. De unde știu eu că este încasator sau că nu mi folosește actul în scopuri ascunse? Există o lege privind protejarea datelor personale. Chiar și CNP-ul de pe cartea de identitate poate fi folosit de alții. Nu știu, Primăria trebuia să preia datele de la CUP, sau de la asociațiile de proprietari, nu să ne ceară acum astfel de date. Eu nu le dau.”, a precizat pentru Est News un locatar al blocului V8, din Bulevardul Epureanu.

Ca el sunt mulți bârlădeni, așa că rămâne de văzut cum va rezolva Primăria problema bazei de date, în vederea încasării taxei de salubritate. Deși încasatorii au mers atât în blocuri cât și în cartierele de case, un procent important dintre bârlădeni nu a completat nici până acum declarațiile de impunere, iar timpul trece în defavoarea Primăriei și a societății Urbana, noul operator de salubritate.

Arthur, roboțelul codrenist care s-a remarcat la „BRD First Tech Challenge România”

de Mihaela NICULESCU

 

Evoluție remarcabilă a membrilor clubului de robotică „Inorog” de la Colegiul Național „Gheorghe  Roșca Codreanu” din Bârlad. Echipa restrânsă care a participat pe 11 ianuarie la meciurile amicale din cadrul Concursului „BRD First Tech Challenge România”, organizat de Asociația „Nație pentru Educație”,  a obținut un onorant loc 5.

La concursul desfășurat la Brăila au participat 18 echipe din zona Moldovei, iar echipa de la „Codreanu” a făcut o impresie foarte bună, mai ales că este pentru prima oară când participă la acest concurs deosebit de ofertant pentru elevi. Competiția promovează un sistem educațional STEM și este, dincolo de un concurs dedicat roboticii, un concurs în care contează inventivitatea, creativitatea și care cultivă respectul față de celălalt.

Codreniștii au participat la meciurile amicale dinaintea etapei zonale de la Iași, programată pentru perioada 6-8 martie, cu robotul Arthur, construit de elevii coordonați de profesorii Cătălin Angheluță și Andrei Iosub, alături de Petrică Clement Chiriac, administratorul unei societăți din Bârlad. Felul în care au evoluat în competiție a atras atenția celei mai bune echipe, cea de la Brăila, care și-a ales drept aliat echipa bârlădenilor, „Inorog”.

„În  fiecare an, concursul <<BRD First Tech Challenge>> are o temă diferită, ce trebuie respectată. Anul acesta, roboțelul a trebuit să construiască pe o platformă turnuri din piese de Lego. Acesta a fost obiectivul principal ce trebuia îndeplinit de roboțel. Treizeci de secunde trebuie să funcționeze autonom și două minute, coordonat de operatori. Cred că ne-am descurcat destul de bine pentru că am lucrat exact ca o echipă.”, a declarat, pentru Est News, Tudor Micu, șeful echipei, pe partea de IT.

„Inorog” își desfășoară activitatea în laboratorul de fizică al liceului, în timpul zilelor de sâmbătă și duminică. Echipa completă a clubului de robotică este formată din 17 elevi, din clasele a VII-a – a IX-a, și din trei voluntari, elevi ai clasei a VI-a.

Pasionații elevi codreniști au putut crea robotul după ce în luna octombrie, anul trecut, au primit kit-ul pentru roboțel, piese mecanice, electronice și o imprimantă 3D, în valoare de 5000 de euro, de la <<BRD First Tech Challenge>>, unde au aplicat pentru acest proiect în iunie 2019. Ingeniosul proiect, inițiat de un grup de firme americane, este deosebit de potrivit pentru tânăra generație de elevi din România, insuflându-i, pe lângă dragoste pentru robotică, și anumite deprinderi și valori morale.

„Un astfel de proiect ar trebui să fie în fiecare școală, pentru că elevii au șansa doar așa să învețe lucruri importante, pe care în școală nu le pot învăța. Robotica, de exemplu, nu se studiază ca disciplină, nu există profesori de robotică. În cadrul acestor cluburi, elevii pasionați pot să se implice foarte mult, evident, sub coordonarea mentorilor. Participarea la competițiile de robotică, gen <<BRD First Tech Challenge>>, le dezvoltă mult perspectiva. Practic, această competiție înseamnă robotică 45%, restul înseamnă implicare și comunicare. Echipa trebuie să prezinte un caiet tehnic în care să se găsească documentele care să reflecte toată  istoria echipei pe un an de concurs. Trebuie să explici cum ai construit echipa, cum ai promovat-o, care a fost impactul, cum ai convins sponsorii să te finanțeze. Odată intrat în concurs, trebuie să participi, conform regulamentului, timp de zece ani la competiții, altfel returnezi banii primiți. Evident că suma nu este în măsură să  acopere toate cheltuielile necesare, de aceea trebuie atrași bani din comunitate. Membrii echipei trebuie să se ocupe și de acest lucru. Echipa, prin mentorii pe care îi are, funcționează pe trei paliere: unul de mecanică și proiectare, unul de IT și altul de PR și comunicare.”, a precizat, pentru Est News, prof. Cătălin Angheluță, coordonatorul clubului de robotică „Inorog”.

Chiar dacă se află la prima lor participare la un asemenea concurs de anvergură, membrii echipei  clubului „Inorog” își vor da toată silința să ajungă tot mai sus, chiar să se califice pentru  etapa națională a concursului și, de ce nu, să o câștige, așa cum a reușit echipa unui club de robotică din Alba Iulia. Conducerea școlii le-a asigurat toate condițiile de pregătire și s-a implicat și în dotarea clubului, achiziționând o a doua imprimantă 3D.

Bârladul sub lupă. Rablele de pe domeniul public, magazii pe patru roți

Ocupată până peste cap cu monitorizarea punctelor gospodărești, pentru a le baga mințile în cap bârlădenilor despre cum trebuie depozitat gunoiul, Poliția Locală a lăsat-o mai moale cu ridicarea mașinilor abandonate pe domeniu public.

Pe strada Ioan Popescu, într-o zonă oarecum centrală, zace de ani de zile o mașină roșie, căreia, între timp, i s-au alăturat alte rable abandonate. Cineva, probabil chiar proprietarul vechiturii, a atârnat pe portieră o cămașă bărbătească, pe post de geam.

Rabla care zace în acel loc de multă vreme nu a fost văzută încă de agenții Poliției Locale, deși teoretic, patrulează prin zonă. În schimb, trecătorii o observă zilnic în drumul lor, iar de când a apărut și cămașa, a devenit și mai vizibilă.

Imaginile de colecție, care surprind o zonă centrală a Bârladului mileniului III, ne-au fost trimise de un cetățean pasionat de fotografie și istoria orașului. A vrut astfel să vină în ajutorul celor plătiți din banul public pentru  a se ocupa de ridicarea rablelor, care urâțesc și mai mult fața bătrânului oraș. (M.N.)

La opt ani, a preferat să doarmă într-o casă părăsită decât să stea cu mama vitregă

de Mihaela NICULESCU

 

Detalii incredibile ies la iveală în legătură cu situația prin care a trecut fetița de opt ani, din Măscurei, care duminică a plecat de acasă, sătulă de bătăile și de reproșurile mamei vitrege.   

Nu era pentru prima oară când micuța pleca de acasă. Fetița a mai părăsit și în luna decembrie locuința unde stătea cu mama vitregă și cu frățiorii săi mai mici. Atunci a lipsit o noapte și a dormit într-o casă părăsită, preferând sa stea singură în frig, în întuneric și nemâncată, decât să mai meargă acasă. Văzând că nu se întoarce acasă, mama vitregă și-a sunat soțul la Bacău, unde lucra, ca să vină de urgență în sat.

Aflând că fetița a lipsit o noapte de acasă, învățătoarea a chemat-o pe mamă la școală pentru a discuta problema, mai ales că sosise și tatăl. Fetița, elevă în clasa a doua, a ales să plece și a doua zi tot la casa părăsită, refuzând să meargă la domiciliul părinților. Părinții, văzând că nu a ajuns acasă după-amiază, au căutat-o la casa părăsită, unde știau că dormise în noaptea precedentă. Au găsit-o acolo și au intrat cu greu pentru că ușa era baricadată cu scaune și mese.

Cadrele didactice spun că eleva nu lipsea de la școală și chiar după noaptea în care a dormit în casa părăsită, a venit la cursuri la ora 8, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

„Dacă a ales să petreacă o noapte departe de casă, flămândă, în frig și fără lumină, înseamnă că drama acestei copile era mult mai mare acasă.”, a declarat un cadru didactic din școala la care mergea fetița.

Fata s-ar fi confesat învățătoarei, căreia i-a spus că mama vitregă o bate și se comportă urât cu ea, dând de înțeles că nu primește niciun fel de afecțiune din partea acesteia. După o perioadă în care lucrurile păreau că au reintrat pe făgașul normal, fetița a plecat din nou de acasă, de aceasta dată în afara satului.

Învățătoarea ar fi luat legătura cu Primăria Pogana pentru a face cunoscut cazul fetiței, în urmă cu ceva timp, dar mare lucru nu s-a întâmplat. Reprezentanții Primăriei nu au monitorizat cazul, cum ar fi trebuit să se întâmple, dar o vor face în continuare cu ceilalți doi minori aflați în întreținerea familiei, după ce reprezentanții Protecției Copilului au făcut evaluarea la domiciliu.

În cazul fetiței abuzate fizic și emoțional, specialiștii DGASPC vor solicita instanței decăderea din drepturile părintești a părinților naturali și va fi instituită măsura de protecție specială plasament la asistent maternal profesionist. Micuța este inclusă acum într-un program de reabilitare și recuperare.

Deși minora s-a plâns  celor în care avea încredere că viața de acasă e un iad pentru ea din cauza mamei sale vitrege, care o abuza fizic și emoțional, femeia nu recunoaște nimic din ce a declarat fetița. O crește de patru ani, de când ea avea 16 ani. Între timp, cu tatăl micuței a făcut doi copii, de care spune că se ocupă, și, din când în când, o lăsa și pe fetița mai mare să aibă grijă de cei mici.

Oamenii din sat îi dau dreptate micuței, pentru că știu că mama vitregă a fetiței avea un comportament agresiv, ea însăși crescând într-un mediu familial abuziv, unde bătaia era la ordinea zilei.

„A avut o viață vai de ea, de aceea s-a măritat de tânără. Tatăl ei, un bețiv ordinar, o bătea zilnic pe nevastă-sa. Pe femeia aia n-am văzut o niciodată decât vânătă la față. Stau într-o casă dărăpănată, ca vai de ea. Fata asta a crescut fără curent electric, fără televizor, fără liniște în familie. A crescut în violență și, la rândul ei, a devenit violentă.”, a povestit un consătean al mamei vitrege.

Dublă sărbătoare, marcată la CARP Bârlad

„A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată… este și va fi Eminescu”. Sub acest titlu, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad va sărbători cei 170 de ani de la nașterea poetului național.

Evenimentul aniversar va fi organizat astăzi, începând cu ora 11, în sala „Al. I. Cuza” din incinta Asociației. O perspectivă asupra operei eminesciene va fi prezentată de invitate speciale, profesoarele Alexandrina Pascal și Lucia Munteanu. Vor recita versuri din lirica eminesciană Petruș Andrei și Livia Andrei, iar elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte „N. N. Tonitza” vor interpreta piese muzicale pe versurile poetului nepereche.

„Ziua de 15 ianuarie este Ziua Culturii Naționale, ziua în care s-a născut genialul poet Mihai Eminescu. Impactul vieții lui Eminescu asupra societății românești și amprenta pusă asupra generațiilor de după moartea sa pot fi rezumate în citatul lui Eugen Simion: <<Unii, pentru că îl izolează pe Eminescu, vor să îl transforme într-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu și fiind un mare poet se lasă judecat de toate generațiile și rezistă. Ceilalți, denigratorii lui, … nu pricep ce reprezintă Eminescu pentru poezia românească și chiar cea universală, ori pricep și sunt răuvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate să-ți placă sau să îți placă mai puțin>>, se menționează în prezentarea evenimentului organizat de CARP Bârlad.

Să sperăm că în acest an, elevi dar și alți bârlădeni, indiferent de vârstă, vor așeza pe 15 ianuarie câte o floare la cele două busturi ale poetului sărbătorit, busturi care se află amplasate în fața Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, respectiv în Parcul Teatrului „V. I Popa”. Nu din obligație, ci din respect pentru un poet care, în ciuda trecerii timpului, este tot mai actual și tot mai greu de egalat. (M.N.)

Bâlbâielile privind taxa de salubritate, care au alarmat pe bârlădenii ce au plătit în avans

Insuficient instruiți! Așa se prezintă, deocamdată, cei mai mulți încasatori ai taxei de salubritate, proaspăt angajați de Primăria Bârlad.

Mai mulți cetățeni au contactat redacția Est News pentru a sesiza unele aspecte legate de  sumele pe care le-au plătit în avans la SC CUP, pentru serviciile de salubritate, despre care noii încasatori le-au dat vești îngrijorătoare.

„Am rămas consternată când noua încasatoare mi-a spus că am pierdut banii pe care i-am plătit în avans pentru gunoi fostei firme de salubritate. Mi-a spus că doar în instanță îmi voi câștiga drepturile, ceea ce nu mi se pare normal. Am achitat în avans gunoiul pentru o jumătate de an și am plătit aproape 60 de lei. Pentru mine sunt bani, având în vedere că pensia mea este de doar 900 de lei.”, ne-a declarat o bârlădeancă ce locuiește în blocul Z3 de pe strada Vasile Pârvan.

La fel ca ea au fost informați și alți bârlădeni care au plătit în avans serviciile de salubritate, în special pensionari care procedează așa de ani de zile. Realitatea este că oamenii nu au pierdut banii, așa cum li s-a spus, iar dacă încasatorii nu știau acest lucru, trebuia să se informeze mai întâi, pentru a da un răspuns corect cetățenilor aflați în această situație.

Abonații care au plătit în avans serviciile de salubritate vor trebui să se prezinte cu chitanțele și actul de identitate  la sediul SC CUP SA Bârlad și să completeze o cerere în care să specifice numărul de luni achitate în avans, iar sumele vor fi restituite pe loc. În cazul titularilor de contract decedați, sumele vor fi restituite aparținătorilor.

Ar fi cazul ca șeful Serviciului Public Administrarea Fondului Locativ și Încasare Taxă de Salubritate să intensifice pregătirea încasatorilor, pentru că au trecut, deja, aproape două luni de la angajare, pentru a răspunde în cunoștință de cauză întrebărilor adresate de cetățeni. (Mihaela NICULESCU)

Inevitabil, mistreții de la Cârja vor fi împușcați

Autoritățile județene sunt pe poziții, în continuare, încercând să acționeze cât mai eficient pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA).

Vineri, 9 ianuarie, a fost confirmat de către Laboratorul Sanitar Veterinar și Pentru Siguranța Alimentelor Iași un nou caz de PPA, la un porc mistreț din fondul de vânătoare 37, din zona Cârja. Este al șaptelea porc mistreț cu PPA depistat în ultima perioadă în acest fond de vânătoare.

La solicitarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, vineri, 9 ianuarie, subprefectul Narcis Poiană a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Vaslui, care a aprobat programul de măsuri pentru combaterea PPA în rândul mistreților din fondul de vânătoare 37 Cârja.

De asemenea, s-a dispus punerea sub supraveghere  a zonei afectate și instituirea de restricții privind mișcarea de suine din zonele afectate de boală. Pentru prevenirea răspândirii PPA, vor fi organizate vânători la pândă pentru întregul efectiv de mistreți aflat în zona afectată. Vânătoarea organizată în această zonă se realizează cu vânători autorizați, personal silvic, personal de vânătoare angajat, dar și cu alte categorii de personal, care vor fi instruite de cadre abilitate.

Toți porcii care vor fi împușcați sau vor fi găsiți morți în zona afectată vor trebui să fie examinați de un medic veterinar oficial și imediat supuși unui examen de depistare a PPA. Recoltarea probelor de la mistreții împușcați se va efectua de către medicul veterinar oficial sau de către personalul tehnic instruit al gestionarilor fondurilor cinegetice, în condiții de biosecuritate.

„Întrucât mistrețul reprezintă  un potențial rezervor al virusului pestei porcine africane, fapt confirmat de apariția acestor cazuri în ultima perioadă, ceea ce poate duce la transmiterea bolii prin diverși vectori la porcii domestici din gospodăriile populației, facem apel din nou la crescătorii de porcine să anunțe de urgență medicul veterinar, în situația în care observă modificări în statusul de sănătate al porcilor din gospodăriile proprii, sau dacă apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor.”, menționează dr. Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui, într-un comunicat de presă.

Acesta a mai precizat că în fiecare fond de vânătoare din zona afectată se va realiza catagrafia efectivului de mistreți și prădători și că paznicii de vânătoare vor efectua zilnic patrulări pentru depistarea mistreților bolnavi sau a celor morți. (Mihaela NICULESCU)

Grupurile folk „Ecou” și Cristal” din Bârlad vor fi la Botoșani, de ziua lui Eminescu

De Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, grupurile de muzică folk „Ecou” și „Cristal”, conduse de profesorul bârlădean Corneliu Pleșu, vor concerta la Botoșani, în cadrul unei activități culturale prilejuite de împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului național.

Talentații elevi de la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici”, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” și Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad au fost invitați la acest eveniment în calitate de câștigători ai premiului I la ediția de anul trecut a Concursului Național de Muzică, Poezie și Proză „Mihai Eminescu” Botoșani.

A IX-a ediție a acestui concurs va fi lansată pe 15 ianuarie, acesta desfășurându-se pe parcursul mai multor luni până în iunie, când se vor decerna premiile, pe categorii. Cele zece eleve membre ale grupurilor „Ecou” și „Cristal” se vor prezenta în deschiderea ediției din acest an cu cinci piese, urmând să concerteze în patru locații din Botoșani: la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la Memorialul Ipotești și în spații special amenajate în două mall-uri.

„Este o onoare pentru noi să fim invitați în deschiderea unei noi ediții a Concursului Național de Muzică, Poezie și Proză <<Mihai Eminescu>> de la Botoșani, concurs care a ajuns deja la a IX-a ediție. Componentele celor două grupuri folk, <<Ecou>> și <<Cristal>>, au pregătit cinci piese pentru acest eveniment, din care trei cu tematică eminesciană: <<Eminescu, pe sufletul meu” – muzica Cornelia Munteanu, versuri Ana Balan, <<Dorința>> – muzica Raluca Bejenariu (clasa a VIII-a Școala „Episcop Iacov Antonovici”) și versuri de Mihai Eminescu, și piesa <<Freamăt de codru>> – muzica Claudia Botaș (clasa a X-a, Liceul Pedagogic <<Ioan Popescu>>) și versuri de Mihai Eminescu. În acest an va fia a doua participare la acest concurs și sperăm să ne întoarcem tot cu premiul I. Concursul, care va fi deschis oficial chiar de ziua poetului nepereche, este organizat de Asociația Județeană a Profesorilor de Limbă și literatură română, Colegiul Național <<Mihai Eminescu>>, societatea <<Arlechin>>, Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii <<Mihai Eminescu>> și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu instituții de cultură din Bălți (Republica Moldova)”, ne-a declarat prof. Corneliu Pleșu. (Mihaela NICULESCU)

Fetiță bătută și alungată de mama vitregă

 

de Mihaela NICULESCU

A plecat de acasă pentru că a fost bătută și alungată de mama vitregă! O fetiță de opt ani, din Măscurei, a fost găsită astăzi lângă drumul comunal dintre Cârjoani și Bogești, de către o localnică. Aceasta a sunat la 112 și în scurt timp a sosit la fața locului un echipaj de la Ambulanță.

Fetița a fost transportată la Spitalul „Elena Beldiman”, unde a fost consultată de medici și declarată clinic sănătoasă. Ulterior, micuța a fost securizată în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență din Bârlad, unde a fost preluată de specialiști în vederea includerii într-un program de reabilitare și recuperare. Micuța a declarat că nu a mai suportat felul în care se comporta cu ea mama sa vitregă, care ar fi agresat-o în repetate rânduri.

„Fetița era speriată, flămândă și a dat de înțeles că mama vitregă avea un comportament abuziv față de ea, atât fizic cât și psiho-emoțional. Vom lua legătura cu autoritățile locale și vom demara o anchetă în familia fetiței, mai ales că părinții mai au în întreținere alți doi minori, unul de doi ani și altul de trei ani.”, a declarat, pentru Est News, Ionel Brătianu, coordonator de specialitate în cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” din Bârlad.

Polițiștii, la rândul lor, vor face cercetări privind infracțiunea de violență în familie. Vom reveni.

Povestea descoperirii care a pus Bârladul pe harta cerului

de Mihaela NICULESCU

 

O nouă descoperire astronomică a muzeografului Ciprian Vîntdevară, de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad! În noaptea de 6 spre 7 noiembrie 2019, pe când încerca să măsoare fluxul de lumină al unor stele, muzeograful bârlădean a avut șansa să descopere o stea variabilă, neidentificată până acum.

În acea noapte a încercat să cerceteze bolta cerească pentru prima oară cu ajutorul testelor fotometrice și ulterior avea să constate că, de fapt, descoperise o stea variabilă care nu era trecută în baza de date a Asociației Americane pentru Observarea Stelelor Variabile. Singura descoperită la Bârlad, din cele 19, câte au fost descoperite cu telescoapele din România.

„Am descoperit din întâmplare o stea variabilă, pe care am numit-o Bârlad V1. În intervalul orar  21 – 3 dimineața, în noaptea de 6 noiembrie, efectuam cercetări cu telescopul Observatorului Muzeului. Un telescop pentru amatori, dotat cu echipamente pentru astrofotografie și cercetare științifică. Am luat câteva imagini în cadrul testării fotometrice, prin care se măsoară fluxul de lumină al unei stele. Cadrele surprinse au fost analizate de mine pentru a observa dacă în câmpul respectiv există stele variabile. O stea variabilă este acea stea care își schimbă strălucirea. Am identificat patru stele variabile și în funcție de coordonatele respective, le-am căutat în baza de date a Asociației Americane pentru Observarea Stelelor Variabile. Trei figurau în baza de date, însă una nu. Am crezut că este o eroare. După o lună, pe 4 decembrie, am reluat observațiile la aceleași coordonate și s-a întâmplat același lucru – steaua respectivă nu era trecută în baza de date a asociației. M-am bucurat pe jumătate, pentru că nu aveam confirmarea Asociației Americane pentru Observarea Stelelor Variabile. Am întocmit un raport științific pe care l-am trimis acestei asociații, iar răspunsul l-am primit pe 30 decembrie. Abia atunci am aflat cu certitudine că descoperisem o stea variabilă neștiută de nimeni”, a declarat, pentru Est News, Ciprian Vîntdevară.

Vestea acestei descoperiri a făcut înconjurul țării, Bârladul afirmându-se altfel tot mai mult în domeniul cercetării astronomice, după ce în anii trecuți elevii bârlădeni s-au impus chiar și la olimpiadele internaționale de profil.

Bârlad V1 este prima stea variabilă care este vizualizată și descoperită cu telescopul Observatorului din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan”, un telescop al cărui oglindă principală are diametrul de 20 cm. Celelalte 18 stele variabile au fost descoperite la Observatorul Complexului Muzeal din Galați și la cel din Schela (Galați).

Ciprian Vîntdevară a fost inițiat la Observatorul Astronomic din Galați și de când a fost angajat la muzeul din Bârlad și-a pus toată experiența și pasiunea în slujba publicului iubitor de astronomie. Cercetarea bolții cerești ocupă un rol primordial pentru acesta, iar rezultatele se văd deja. Pe lângă descoperirea acestei stele variabile, în anul 2015, același pasionat muzeograf a descoperit, în premieră pentru România, o novă roșie luminoasă din Galaxia Mesier 101.

Bârlădenii vor avea un talcioc mai mic, dar mai civilizat

În sfârșit, bârlădenii vor avea un talcioc  amenajat corespunzător unui comerț civilizat. În cel mai scurt timp, cei 3.500 m.p., cât este suprafața talciocului, vor fi curățați de acareturile vechi lăsate în paragină și vor fi amplasate căsuțe din lemn pentru comercianți, iar spațiile dintre acestea vor fi balastate.

Căsuțele reabilitate, care au fost folosite la Târgul de Crăciun, vor fi amplasate permanent în talcioc, iar pentru târgurile ce vor fi organizate în viitor vor fi achiziționate altele noi.

„Așa cum am promis de la preluarea funcției de director al Direcției pentru Administrarea Parcărilor, Piețelor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad, talciocul din oraș va avea un aspect civilizat.  Cetățenii nu vor mai trebui să suporte imaginile de Ev Mediu de până acum, pentru că deja am demarat acțiunea de igienizare a spațiului din talcioc. Vom duce la REMAT toate chioșcurile improvizate, toată fierăraia depozitată aici de ani de zile, și pe lângă cele zece căsuțe din talcioc vom mai aduce alte zece, astfel încât toți bârlădenii care vând în talcioc pentru a-și câștiga existența, să aibă condiții cât de cât mai civilizate. Problema grupului sanitar am rezolvat-o recent și sperăm ca treptat să mai facem și alte îmbunătățiri. Nu vom majora chiria în talcioc, taxa rămânând aceeași, adică 3 lei/zi/mp”, ne-a declarat Mircea Iosipescu, directorul DAPPC.

Acesta a mai spus că talciocul va fi amenajat doar pe o jumătate din suprafața actuală, cealaltă urmând a fi transformată într-o locație ce va fi închiriată. (M.N.)

Internată la Psihiatrie, după ce a “defilat” goală pe o stradă din Bârlad

Femeia care, de Crăciun, a ieșit dezbrăcată pe o stradă din zona Gării din Bârlad a fost în cele din urmă internată la Psihiatrie. Bârlădenii au rămas uimiți când, într-una din zilele Crăciunului, au văzut-o pe femeia cu mințile tulburate, mergând dezbrăcată pe stradă, având doar un capot subțire pe care și-l scotea destul de des, lăsând să i se vadă sânii goi și restul corpului, acoperit doar de niște chiloți tanga.

Scenele de exhibiționism făceau parte, evident, din tabloul manifestărilor unei afecțiuni psihice de care suferă femeia, internarea fiind singura soluție pentru ținerea sub control a bolii și pentru păstrarea demnității pacientei.

Femeia avea în ultimul timp manifestări agresive, care mergeau de la aruncarea țigării aprinse în trecători, împingerea lor pe stradă, până la spargerea diferitelor obiecte. Pe numele său a fost făcută plângere la poliție, după ce proprietarul unei mașini s-a trezit cu parbrizul spart în urma unei crize a bolnavei.

Internarea femeii într-un spital de boli mintale este salutară, având în vedere legislația în vigoare, privind drepturile pacienților cu boli psihice. Ei nu pot fi internați impotriva voinței lor, decât dacă reprezintă un pericol public dovedit, sau dacă viața lor este pusă în pericol. De cele mai multe ori însă, după o noapte de internare în spital, când sunt aduși de Poliție și Ambulanță în condiții de urgență, pacienții sunt externați pe propria semnătură. Legea le permite, iar medicii nu pot face altceva decât să se conformeze actului normativ, pentru a nu fi trași la răspundere.

De aceea, pe străzile orașului întâlnim persoane vizibil afectate psihic, cu tulburări grave de comportament, și uneori agresive. Din păcate, ajung în spital destul de târziu pentru că legea permite refuzul internării. Familia este prima care trebuie să le convingă să accepte examinarea psihiatrică și instituirea unui tratament, iar în funcție de caz, Primăria, prin DAS, să  intervină prin pârghiile pe care le are pentru internarea lor în unități de specialitate.

Trist este că din cauza acestei legislații valabile la nivel european și nu numai, în România cele mai multe persoane cu afecțiuni psihice nu mai pot fi reabilitate nici mental nici social, întrucât sunt internate foarte târziu, când boala a evoluat mult. Dar în țările civilizate există programe de prevenție pentru menținerea sub control a acestor afecțiuni, iar pacienții merg periodic la controale psihiatrice și psihologice, pe când în România situația este cu totul alta. (Mihaela NICULESCU)

Elicopterul SMURD, solicitat pentru doi pacienți din Bârlad și Vaslui

Zi grea pentru Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui! Cinci pacienți au fost transferați ieri la Iași, atât cu elicopterul SMURD cât și cu ambulanța.

La ora 11, elicopterul SMURD a aterizat la Bârlad pentru a transporta de urgență la Iași un bolnav de 72 ani, care suferise un infarct miocardic acut. Inițial, medicii de la spitalul bârlădean au solicitat elicopterul SMURD pentru doi pacienți, dar în urma investigațiilor ulterioare apelului, infarctul miocardic nu a fost confirmat la al doilea pacient. Elicopterul nu a ajuns mai la Bârlad, ci la Vaslui, de unde a transportat la Iași un bătrân de 74 de ani cu bloc atrioventricular.

Ambulanța a mai fost solicitată pentru transferul altor doi pacienți la Iași. Aceștia ar fi trebuit să fie transportați cu elicopterul, dar din cauza faptului că în județ nu sunt locuri de aterizare semnalizate pe timp de noapte, pacienții au fost transferați pe cale terestră.

Medicii recomandă pacienților cu afecțiuni cardiace să evite ieșirea în aer liber dacă temperaturile sunt negative, întrucât frigul poate provoca un stop cardio-respirator. (M.N.)

Bărbatul din Bârlad care a căzut ieri pe stradă nu a mai putut fi salvat

Bărbatul care s-a prăbușit ieri pe o stradă din apropierea Gării din Bârlad a murit, deși ambulanțierii care au intervenit i-au aplicat manevre de resuscitare timp de aproape o oră, conform protocolului.

Bărbatul a fost identificat de către polițiști. Omul locuia în Bârlad și avea 73 de ani. Probabil că bătrânului i s-a făcut rău, pe fondul afecțiunilor de care suferea, iar solicitarea unei ambulanțe s-a făcut tardiv, lucru care a făcut ca făcut ca manevrele de resuscitare să nu dea rezultatele dorite.

Cazul a fost preluat de medicii legiști, având în vedere împrejurările în care s-a produs decesul.

„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă/moarte suspectă.”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt la IPJ Vaslui.

În urma necropsiei, medicii legiști vor stabili cu exactitate cauza decesului.

Vă reamintim că ieri, în jurul orei 11.30, la numărul unic de urgență 112, un cetățean din Bârlad a anunțat că pe strada General Milea se afla căzut la pământ un bărbat îmbrăcat foarte sumar. Echipajul de la Ambulanță a efectuat manevre de resuscitare a bărbatului, însă fără rezultat. (Mihaela NICULESCU)

Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute din județ aproape că s-a dublat într-o săptămână

Peste 460 de pacienți cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare au fost înregistrați la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, săptămâna trecută, dintre care 68 au avut nevoie de internare.

Cea mai afectată grupă de vârstă a fost cea cuprinsă între 5 și 14 ani, urmată de grupa de vârstă 2-4 ani și de cea cuprinsă între 15 și 49 de ani. Față de săptămâna 23 – 29 decembrie 2019, când erau luați în evidență 249 de pacienți, săptămâna trecută numărul acestora a crescut cu peste 80%, ajungând la 465.

Și numărul pneumoniilor au crescut substanțial, de la 69 de cazuri (45 internări) în ultima săptămână a anului trecut, la 110 cazuri (61 internări), săptămâna trecută.

DSP Vaslui a solicitat Ministerului Sănătății 52.932 doze de vaccin antigripal, dar nu a primit până acum decât 37.880 de doze. Din acestea, au fost administrate 37.349 de doze. (M.N.)

Polițiștii bârlădeni au reținut doi bărbați, pentru contrabandă cu țigări

Captură importantă de țigări de contrabandă, ieri seară, în apropiere de Bârlad! În urma percheziției, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au ridicat din două mașini aflate într-o parcare de pe raza comunei Tutova, 750 de cartușe de țigări timbrate în Republica Moldova dar și suma de 50.000 de lei.

Polițiștii au fost destul de vigilenți și au reușit să prindă suspecții, unul de 37 de ani, din Lunca Banului, și altul de 39 de ani, din Buzău. Astăzi, cei doi bărbați au fost reținuti și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru aplicarea măsurilor preventive.

„În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Ancheta este efectuată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Pentru infracțiunea de contrabandă, Legea 86/2006 prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care aceste fapte sunt săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Sunt fapte asimilate infracțiunii de contrabandă și colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. (Mihaela NICULESCU)

Adio, Adrian Baciu!

Astăzi, 6 ianuarie, va fi condus pe ultimul drum Adrian Baciu, cel mai vechi fotoreporter vasluian, un om care și-a făcut cu devotament și profesionalism meseria, fiind un bun exemplu pentru colegii de breaslă.

Duțu, cum îl numeau colegii, a murit pe 3 ianuarie la Spitalul Județean, după o lungă suferință. Avea doar 62 de ani și încă multe de spus.

Primăria Municipiului Vaslui a transmis un mesaj de condoleanțe familiei fostului fotoreporter de la Monitorul de Vaslui, un profesionist cu care a colaborat foarte bine:

„Un ultim gând frumos închinat unui om pentru care corectitudinea, cinstea, demnitatea și respectul au fost linii călăuzitoare în viață! Rămas bun profesionistului și omului Adrian Baciu! Primăria și Consiliul Local Vaslui transmit sincere condoleanțe familiei greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Înmormântarea va avea loc astăzi, la ora 13.30, după slujba care va fi oficiată la capela Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit.

Incredibil. Și-a găsit sfârșitul în același loc în care salvase un om de la moarte cu câteva zile înainte

Un bărbat din localitatea Gura Idrici a murit într-o râpă de aproximativ 20 de metri, aceeași din care, cu câteva zile înainte, salvase un bătrân de la moarte, solicitând ajutorul echipajului medical la numărul de urgență 112. Câinele victimei și-a păzit stăpânul până în ultima clipă, stând lângă trupul neînsuflețit aproape o zi.

 Detalii incredibile ies la iveală în cazul unui vasluian de 59 de ani care și-a găsit sfârșitul, de sărbători, într-o râpă de la marginea localității Gura Idrici. Bărbatul a căzut într-o râpă de aproximativ 20 de metri, accident care i-a fost fatal din cauza leziunilor grave suferite la cap. Un localnic a dat peste trupul fără viață al victimei, alertând autoritățile la numărul de urgență 112. Două echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au fost trimise la caz, în condițiile în care cel care sunase la 112 nu a putut preciza dacă victima mai trăiește.

”După sosirea echipajelor la locul intervenției și coborârea în râpă, a fost găsită o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 58 ani, inconștientă. După examinarea victimei, medicul de pe ambulanța de terapie intensivă mobilă a constatat că aceasta este decedată. Corpul persoanei respective a fost urcat pe malul râpei, după care a fost predat echipei de investigații abilitate sa desfășoare activități în continuare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Echipele de intervenție ale ISU au găsit lângă trupul bărbatului de 58 de ani un câine care și-a păzit stăpânul timp de aproape o zi. Mai mult decât atât, pompierii au constatat că cel care-și pierduse viața este același care, cu câteva zile înainte, sunase după ajutor la numărul de urgență 112 pentru un bătrân care căzuse în aceeași râpă. Numai că, din fericire, consăteanul său a putut fi salvat, fiind dus cu ambulanța la spital cu traumatisme la ambele picioare. (Ionuț PREDA)

Noul operator de salubritate din Bârlad impune reguli stricte pentru depozitarea selectivă a deșeurilor

de Mihaela NICULESCU

Noul operator de salubritate și-a început activitatea la Bârlad de la 1 ianuarie, însă punctele gospodărești sunt pline de gunoi menajer amestecat cu PET-uri, cartoane și alte deșeuri reciclabile. Situația se va remedia treptat, spune reprezentantul SC Urbana SA, toate aceste deșeuri amestecate urmând să fie ridicate, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp.

Politica firmei, adaptată la cea europeană de mediu, este aceea de a ridica și transporta doar deșeurile depozitate selectiv. În mai puțin de două săptămâni, vor fi dotate cu containere pentru gunoi menajer, sticlă, plastic, metal, hârtie și carton, toate punctele gospodărești din zona de blocuri, iar în cartierele de case vor fi distribuite pubele pentru gunoiul menajer și saci pentru depozitarea deșeurilor reciclabile.

Din momentul în care populația va avea toate condițiile pentru depozitarea selectivă a deșeurilor, noul operator de salubritate va prelua doar gunoiul selectat, cel amestecat fiind lăsat la punctele gospodărești.

„Societatea noastră a achiziționat în jur de 340 de containere pentru depozitarea gunoiului menajer, dar și pentru hârtie și carton, metal, plastic și sticlă. Am preluat de la Primărie pubele pentru zona de case și 48 de containere în bună funcțiune, pentru depozitarea gunoiului menajer, care au aparținut SC CUP SA. În zece zile, vom acoperi toată raza orașului cu noile containere achiziționate și sperăm ca populația să se conformeze regulilor pe care le impunem. De îndată ce toate punctele gospodărești vor avea containere pentru depozitarea selectivă, societatea noastră nu va mai ridica gunoiul amestecat. Vom colabora și cu asociațiile de proprietari, cu care de altfel ne-am întâlnit la sfârșitul anului trecut, dar și cu Poliția Locală, astfel încât să reușim să convingem populația să depoziteze selectiv deșeurile, înainte de a ajunge cu ele la punctele gospodărești. Deșeurile menajere vor fi ridicate zilnic, de luni până sâmbătă, sticla va fi ridicată o dată pe lună, iar celelalte deșeuri reciclabile, de două ori pe săptămână”,  a declarat, pentru Est News, Mircea Oprea, directorul tehnic al SC Urbana SA Bistrița.

Dacă bârlădenii nu vor înțelege că am intrat într-o nouă eră a salubrizării, Primăria va fi cea care va trebui să suporte consecințele, adică să plătească sume mai mari pentru taxa de mediu. În  condițiile în care la stația de transfer, mai mult de 25% din deșeurile reciclabile îl reprezintă gunoiul menajer, acestea vor fi considerate gunoi menajer, care este taxat cu 80 de lei/tona. Aceasta taxă de mediu este suportată din bugetul local, nu de către operator, și cu cât cantitatea de gunoi menajer e mai mare, cu atât mai mare este suma pe care trebuie să o achite Primăria. Pentru a preveni astfel de situații, singura soluție este depozitarea selectivă de către populație.

Municipalitatea a montat camere de luat vederi la punctele gospodărești, în încercarea de a constrânge populația să respecte normele de depozitare selectivă a gunoiului. Cei prinși aruncând la întâmplare gunoiul, sau amestecat, vor fi amendați de polițiștii locali. Primăria și Poliția Locală vor trebui să monitorizeze atent punctele gospodărești și să facă o campanie intensă de informare a cetățenilor, pentru că dacă până acum SC CUP SA, la solicitarea Primăriei, ridica necondiționat gunoiul amestecat, de acum încolo acest lucru nu se va mai întâmpla cu noul operator de salubritate.

Mircea  Oprea, directorul tehnic al SC Urbana SA, a precizat că de luna viitoare facturile la gunoi vor fi mai mari, majorarea tarifelor impunându-se din cauza creșterii salariului minim pe economie precum și din pricina cheltuielilor făcute de societate pentru achiziționarea celor câteva sute de containere.

Fluidizarea traficului, prioritatea zero în 2020 pentru Primăria Vaslui

de Dănuț CIOBANU

Fluidizarea traficului rutier din municipiul Vaslui va reprezenta principala prioritate pentru autoritățile locale. Dacă în anii trecuți, municipalitatea a pus accent pe probleme cum ar fi rata șomajului, locuri de muncă  sau infrastructura de sănătate, anul 2020 va fi dedicat fluidizării traficului și creșterea mobilității în interiorul orașului.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că există o mare problemă în ceea ce privește circulația, locurile pentru parcări etc.

„Anul viitor voi face un caiet de sarcini, iar circulația va fi o temă pe care o vom scoate în dezbatere publică și va fi analizată de un institut de profil. De la o lună la alta vedem că e tot mai greu cu circulația pe drumuri, iar în anul 2020 această temă va fi punctul principal în atenția noastră”, a spus Vasile Pavăl.

Din toamna anului trecut, Primăria Vaslui a adoptat primele măsuri de impact pentru fluidizarea traficului rutier.

Începând de luni, 23 septembrie 2019, au intrat în vigoare o serie de restricții a mașinilor de la școlile de șoferi în centrul municipiului Vaslui.

Astfel, este interzis accesul mașinilor școală în zilele lucrătoare, în intervalele orare 7.00 – 9.00 și 15.00 – 17.00, în zonele cuprinse între străzile: Ștefan cel Mare și sensurile giratorii ICIL – Crucea Gării – Vasflor și retur; Victoriei – N. Iorga – A. Donici – Traian – Republicii și retur.

În municipiul Vaslui sunt înregistrate 22.279 mijloace de transport (17.486 – la persoane fizice și 4.793 – la persoane juridice). La acestea se adaugă și cele aflate în tranzit. De asemenea, există un număr de 8 sensuri giratorii și 4 intersecții semaforizate.

Cele mai multe aglomerări în trafic se înregistrează în zona centrală a orașului, Spitalul Județean de Urgență, Zona Gării – Bd. Republicii și str. Gării, de pe strada Podul Înalt și de la intersecția str. Călugăreni cu șoseaua Bacăului.

Cele mai aglomerate intersecții din municipiu sunt cele dintre: str. Traian și str. Ștefan cel Mare, str. Ștefan cel Mare – str. Hușului și Victoriei; str. Decebal și Ștefan cel Mare (zona Centrul de Afaceri), str. Ștefan cel Mare – str. Slt. Ioanesei Adrian, str. Traian și str. Călugăreni.

În municipiul Vaslui sunt 9 intersecții complexe generatoare de disfuncționalități în trafic, pe str. Călugăreni, Ceramica, Traian, Ștefan cel Mare, Decebal, Republicii și Donici. Alte 6 intersecții complexe au fost prevăzute cu sensuri giratorii, mai ales pe str. Călugăreni, Traian, Ștefan cel Mare și Decebal.

Aglomerație sporadică în Vama Albița cauzată de basarabenii care petrec sărbătorile pe rit vechi

Aglomerație sporadică, în anumite intervale orare, în Vama Albița, cel mai mare punct de trecere al frontierei de pe granița de est a României, cauzată de basarabenii care petrec sărbătorile pe rit vechi în stațiuni montane din România. Poliția de Frontieră sfătuiește șoferii care vor să intre sau să iasă din Republica Moldova să urmărească harta cu timpii de așteptare din toate punctele de frontieră din România și, implicit, cel din Vama Albița.

 Traficul rutier și de persoane a crescut în Vama Albița în primele zile din acest an, în special pe sensul de intrare în țară, în condițiile în care turiștii din Republica Moldova vin în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă pe rit vechi în stațiunile noastre montane. Cu toate acestea, nu există blocaje sau timpi mari de așteptare în punctul de trecere a frontierei, așa după cum susțin oficialii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui.

”Cetățenii din Republica Moldova care tranzitează Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Albița vin în grupuri astfel încât mai există momente în care sunt la control 40-50 de autovehicule, ceea ce înseamnă 15-20 de minute ca timpi de așteptare pentru conducătorii auto. Deci, nu putem vorbi de o aglomerație constantă așa cum ne așteptăm să fie la mijlocul lunii, atunci când cetățenii din Republica Moldova termină concediile și merg spre locurile de muncă din străinătate. Atunci când situația o va impune, vom suplimenta personalul din PTF din rezerva de cadre pe care o avem în permanență în așteptare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.

Pentru a evita aglomerația, polițiștii de frontieră vasluieni recomandă celor care tranzitează PTF Albița să acceseze site-ul instituției, la adresa www.politiadefrontiera.ro, pentru a vedea care sunt timpii de așteptare din fiecare punct de trecere al frontierei de pe granițele României. (Ionuț PREDA)

Revenită de la Liceul Militar în vacanță, Florentina Albu Neculai și-a colindat consătenii în biserica din Ivești

Florentina Albu Neculai, îndrăgita interpretă de muzică populară, comoară a Iveștiului, și-a petrecut vacanța de iarnă acasă. Este elevă a Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, în anul II, și a dorit să vină acasă și să petreacă alături de familie și de cei dragi sufletului ei, atât Crăciunul cât și Revelionul.
Chiar dacă este departe de casă, elevă la un liceu militar de prestigiu, Florentina păstrează în suflet tradițiile locurilor natale și nu uită niciodată de unde a plecat. De fiecare dată când revine în sat, nu uită de cântecul și portul popular și le cântă iveștenilor frumoasele piese folclorice pe care le-a învățat de mică.
„Nimic nu se compară cu frumusețea sărbătorilor de iarnă petrecute în satul meu, cu părinții și rudele alături. Ne-am bucurat împreună de bucatele specifice acestor sărbători și am mers cu colindul și plugușorul la biserică.”, ne-a mărturisit Florentina Albu Neculai.
Neculai Alexa, părintele paroh al bisericii din Ivești, a primit-o cu drag să colinde, la fel cum a făcut și de Anul Nou, când, împreună cu fratele său, Florentina a spus Plugușorul în fața enoriașilor veniți la biserică.

Printre orele de pregătire teoretică și instrucție de la liceu, Florentina participă și la evenimente muzicale în țară. În luna octombrie, tânăra interpretă de muzică populară a participat la Festivalul „București”, organizat de Mihai Trăistariu. A făcut parte din juriul festivalului pentru copii, dar a primit ca interpretă și un premiu. A cântat, de asemenea, la Schela, Galați, într-un spectacol caritabil alături de George Forcos Palade, mentorul său, dar și împreună cu alți artiști cunoscuți, precum Mioara Velicu, Gabriela Manole Diaconescu, Elisabeta Turcu, Silviu Covaci etc. Florentina a făcut și înregistrări pentru televiziune și a apărut înainte de Crăciun pe postul Favorit, cu două piese, una de muzică populară și alta din repertoriul cântecelor ostășești. În aceste zile, câte i-au mai rămas din vacanță, învață. Are multe teme de pregătit pentru școală și vrea să le rezolve pe toate. Va reveni acasă și de Paște, când, de asemenea, va merge la biserică să cânte, dar, dacă timpul ii va permite, nu va refuza nicio invitație la evenimentele folclorice organizate în județ sau în altă parte a țării. Va fi în continuare același mesager sincer la cântecului popular iveștean. (Mihaela NICULESCU)

20 de UAT-uri din județul Vaslui vor să se racordeze la rețelele de gaze naturale

de Dănuț CIOBANU

Nu mai puțin de 20 de localități din județul Vaslui au solicitat branșarea la instalațiile de gaze naturale. Numai pe direcția orașului Negrești, planul prevede extinderea rețelelor pe o distanță de 60 kilometri, în șase UAT-uri. Procesul de dezvoltare a infrastructurii de gaze este de durată și este nevie de o finanțare masivă. Însă, cum lemnele sunt tot mai scumpe, racordarea la rețelele de gaze este singura soluție pentru comunitățile rurale.

Extinderea infrastructurii de gaze naturale este vitală pentru comunitățile locale de la nivelul județului Vaslui. La această dată, nu mai puțin de 20 de unități administrativ teritoriale (UAT) și-au manifestat dorința de a se racorda la rețeaua județeană de alimentare cu gaze naturale. Doar pe direcția spre orașul Negrești, sunt șase UAT-uri care vor instalarea infrastructurii de gaze, iar planul prevede construirea de rețele pe o distanță de circa 60 kilometri.
Adrian Tighici, directorul SC Gaz Est Vaslui, a precizat că procesul de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale este de durată și poate fi realizat într-o perioadă cuprinsă între 1 și 7 ani. De asemenea, pentru astfel de investiții este nevoie de o finanțare consistentă.
„UAT-urile nu trebuie să renunțe la planul de a trage instalații de gaze, pentru că acesta este viitorul. Un alt combustibil ieftin nu va mai fi în țara noastră. Lemnele sunt scumpe și tot mai greu de procurat. În zăcământul din Marea Neagră, România are resurse de gaze naturale pentru mulți ani de acum încolo și, tocmai de aceea, infrastructura trebuie dezvoltată”, a precizat Adrian Tighici.
În anul trecut, SC Gaz Est Vaslui a dezvoltat infrastructura județeană de distribuție a gazelor naturale cu 30 de kilometri, rețele la care s-au racordat 1.400 de noi abonați.
„UAT-urile au găsit mereu soluții pentru susținerea financiară în vederea extinderii rețelelor de gaze naturale. Extinderea instalațiilor este un proces de durată și trebuie ținut cont și de faptul că abonații nu se racordează toți imediat. Nu putem face rețele care nu sunt utilizate, pentru că acestea generează costuri. Procesul de extindere trebuie făcut prudent și se vor găsi și resurse de finanțare pentru comunitățile din mediul rural. Fără ajutorul statului și garantarea creditelor nu se poate realiza planul de extindere”, a mai precizat Adrian Tighici.

Cum stăm la stocurile de lemne?

Direcția Silvică (DS) Vaslui și operatorii economici care exploatează suprafețe forestiere vor scoate în această iarnă pe piață 150.000 metri cubi de lemne de foc. DS Vaslui va pune la dispoziția UAT-urilor o cantitate de 80.000 metri cubi de lemne, iar firmele private 70.000 metri cubi de lemne.
„Datoria noastră este să punem la dispoziția populației resursa de lemn și o facem. Am făcut cunoscute încă din primăvară ofertele noastre de lemn, pe care le-am trimis UAT-urilor. Vom acoperi cantitățile necesare pe piață. Activitatea de recoltare e o lucrare tehnică care are o dimensiune economică. Lemnul poate fi achiziționat de persoanele fizice sau de instituții direct din parchetele din păduri sau din depozitele de material lemnos”, a spus Cătălin Idriceanu, directorul DS Vaslui.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la începutul acestei toamne a început să funcționeze o mașina de despicat lemne, montată la depozitul de la Brodoc. Instalația costă circa 120.000 de euro și are capacitatea de a despica lemnul mare adus direct din pădure. La cererea clientului, lemnele pot fi transportate la destinație sau pot fi ridicate direct de la depozitul de la Brodoc.
Lemnul de esență tare despicat și transportat acasă la client costă 480 lei/metrul cub, iar lemnul despicat cumpărat direct de la depozit are un preț de 430 lei/metrul cub.
Lemnul despicat de esență moale transportat la client costă 350 lei/metrul cub, iar cel despicat care se achiziționează de la depozit are un preț de 300 lei/metrul cub.
„Noi asigurăm lemnul pentru încălzitul locuințelor. Am încredere că piața va reacționa pozitiv, pentru că avem niște prețuri bune. În perioada imediat următoare vom avea și un magazin online, unde oamenii vor putea să facă comenzi pe Internet. Până atunci, clienții pot suna la depozitul de la Brodoc, iar comenzile le sunt onorate”, a mai spus Cătălin Idriceanu.

Uniunea Europeană finanțează antreprenorii din comuna Dragomirești

Proiectul derulat de Primăria Dragomirești prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și intitulat „Desegregarea romilor prin aplicarea, gestionarea și operaționalizarea măsurilor de includere și de reducere a excluziunii sociale aplicând tactici integrate” începe să dea roade.
Până la această dată, au fost finanțate cu fonduri europene nerambursabile înființarea unui număr de 12 firme în satele Rădeni și Doagele, fiecare antreprenor primind un ajutor financiar de 24.000 de euro.
„Avem 12 societăți care activează la nivel local în construcții, servicii, alimentație publică, vulcanizare, tâmplărie etc. În a doua etapă a proiectului, vom acorda subvenții pentru deschiderea a încă 12 firme. Aceste societăți își vor începe activitatea începând din luna februarie 2020. Antreprenorii sunt obligați să angajeze un salariat și să mențină activitatea firmei timp de șase luni”, a spus Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.
În cadrul aceluiași proiect, se organizează cursuri de calificare în meserii precum patiser, constructor, îngrijire bătrâni.
„Până acum am calificat 100 de cursanți și mai organizăm cursuri pentru încă 100 de persoane. Fiecare persoană a primit la finalizarea studiilor un ajutor financiar de 1.800 de lei. Atunci când au loc ore de pregătire, cursanții și 200 de copii primesc o masă caldă”, a mai adăugat Dănuț Iacob.
Grupul țintă al proiectului este format din 551 de persoane, aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din satele Doagele și Rădeni.
Valoarea totală a proiectului se ridică la suma 24 milioane lei, din care contribuția nerambursabilă europeană este de 20,3 milioane lei și 3,3 milioane lei fonduri din bugetul național. Proiectul trebuie finalizat până în luna august 2020.
În total, în cele 11 sate ale comunei Dragomirești este o populație de 5.270 persoane, din care 1.500 persoane de etnie romă. (Dănuț CIOBANU)

Ultima oră! Incendiu la etajul 6 al unui bloc din Bârlad! (video)

de Mihaela NICULESCU

 

În jurul orei 20.30, la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un incendiu care a izbucnit într-un apartament de la etajul 6 al blocul Z4, de pe strada Vasile Pârvan nr. 18 din Bârlad.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta mocnit, dar cu degajarea unei mari cantități de fum. În locuință, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de 65 de ani, în stare de inconștiență, care a fost transportat la Compartimentul de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Elena Beldiman”. Victima a suferit arsuri de gradul II la brațul stâng și în zona capului.

„Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale, două de stingere cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime. Până la sosirea echipajelor de intervenție, se autoevacuaseră 12 persoane din apartamentele învecinate. Casa scării era plină de fum, iar echipajele de intervenție au acționat pentru evacuarea celorlalte persoane afectate, evacuarea fumului și lichidarea incendiului. Acțiunea este coordonată de lt. col. Viorel Codreanu”, ne-a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

În urmă cu câteva minute, flacăra se manifesta vizibil în interiorul apartamentului de la etajul 6, pompierii continuând intervenția pentru limitarea și lichidarea incendiului. După stingerea completă a focului, pompierii vor putea stabili cauza exactă a declanșării incendiului.

De Anul Nou, au ajuns la Urgențe

Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad a înregistrat în noaptea de Revelion un număr de 55 de pacienți, iar până pe 2 ianuarie au fost consultați 115 pacienți.
În cele trei zile, medicii urgentiști au intervenit în cazul a trei victime ale agresiunilor fizice. Un tânăr de 17 ani, din Viișoara a fost internat la Chirurgie, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral care i-a provocat un hematom epicranian drept. O altă victimă a agresiunii a fost și un bărbat de 46 de ani din Glăvănești, care în urma investigațiilor imagistice, s-a stabilit că prezenta hemoragie subarahnoidiană tempero-parietală bilaterală, medicii considerând că se impune transferul pacientului Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Pacientul se afla în stare de ebrietate și anamneza a fost destul de dificilă. După ce inițial a declarat că a fost bătut, la plecare a spus că, de fapt, a căzut.
Victimă a agresiunii fizice a fost și un bătrân de 84 de ani, din Murgeni, care s-a ales cu două fracturi, una pertrohanteriană stânga și alta de coastă dreapta, pentru care a fost internat în secția ortopedie.
Nu au lipsit din tabloul urgențelor înregistrate în noaptea de Revelion, pe 1 și 2 ianuarie, nici cazurile obișnuite: decompensări ale unor boli cronice dar și accidente vasculare cerebrale și infarcte miocardice acute, conform datelor furnizate de dr. Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Elena Beldiman”. (M.N.)

Sărbătorile sunt pe sfârșite, dar riscul infestării cu Trichinella spiralis nu a trecut

Vasluieni, protejați-vă sănătatea! Chiar dacă sărbătorile de iarnă sunt pe sfârșite, riscul infestării cu Trichinella spiralis nu a trecut. De astăzi până pe 7 ianuarie, se menține programul de permanență al circumscripțiilor sanitare veterinare în care se face examenul trichineloscopic.
Astăzi și luni, programul circumscripțiilor sanitare veterinare va fi între orele 7 și 17, iar în weekend, între 7 și 11. Măsura prelungirii programului a fost luată întrucât în această perioadă a Sărbătorilor se sacrifică mai mulți porci decât în restul anului.
În județul Vaslui, punctele în care se poate efectua examenul trichineloscopic sunt următoarele:
Mun. Vaslui: Circa de Control Alimente din Piața Traian, Circa de Control Alimente din Piața Centrală;
Mun. Bârlad: Circa de Control Alimente din Piața „9 Mai” („Sf. Ilie”), Circa de Control Alimente din Piața Mică
Mun. Huși: Circa de Control Alimente din Piața „Victoriei”;
Orașul Negrești: Circa de Control Alimente din Piața Centrală;
Orașul Murgeni: Circa de Control Alimente din str. doctor Emil Juvara nr. 2 (lângă Notariat).
Examenul pentru Trichinella spiralis. se va efectua și de către medicii veterinari de liberă practică din localitățile rurale.
În această perioadă carnea de porc a fost consumată de mai multe persoane, oaspeți la masă sau trimisă la rude din alte județe și chiar în străinătate. Un simplu examen trichineloscopic, pentru care veți achita doar 23,8 lei, veți putea afla dacă puteți consuma în siguranță carnea porcului sacrificat în propria gospodărie, sau achiziționată de la alte persoane.
Verificarea cărnii trebuie făcută și după 7 ianuarie, ori de câte ori consumați carne de porc din alte surse în afara unităților autorizate de comercializare a cărnii. Dacă pesta porcină nu se transmite la om, trichinoza se transmite la om de la animalul contaminat, prin consumul de carne infestată. Larvele de Trichinella spiralis nu sunt distruse prin sărarea, uscarea sau afumarea cărnii.
Trichineloza este o boală răspândită în întreaga lume, fiind determinată de un nematod (Trichinella spiralis), care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat (mistreț, urs), ce conține larve vii sau chisturi viabile.
La om, majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc. Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei și de rezistența organismului.
Următoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: febra, edeme palpebrale si faciale însoțite de conjunctivită, dureri musculare și adinamie, precedate sau nu de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, grețuri vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată. Boala nu se transmite interuman. (Mihaela NICULESCU)

În noaptea de Revelion, ambulanțierii vasluieni au fost solicitați la 69 de cazuri

Tragedii, în noaptea de Revelion. O femeie în vârstă de 75 de ani, din Bulboaca, comuna Deleni, a decedat chiar în noaptea dintre ani, din cauza arsurilor suferite în urma unui incendiu care i-a ars casa. În aceeași noapte, un bărbat de 35 de ani din Coșca a fost găsit decedat în locuința sa. Sunt două cazuri speciale cu care echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui s-au confruntat în noaptea de Revelion.
Ambulanțierii vasluieni au mai fost solicitați să se deplaseze în localitatea Emil Racoviță, unde o femeie gravidă în vârstă de 30 de ani simțea că i se apropie sorocul. Femeia,aflată la a șasea sarcină, a născut chiar în ambulanță, fiind asistată de membrii echipajului.
Tot de Revelion, ambulanța a ajuns și la Duda-Epureni, la o fată de 12 ani, aflată în stare avansată de ebrietate. Minorei i s-a acordat primul ajutor, după care fata a fost transportată la spitalul din Bârlad.
În noaptea de Revelion au fost înregistrate 69 de solicitări la Serviciul de Ambulanță Județean. Printre altele, s-a intervenit și în cazul a trei agresiuni și a unui accident de circulație în municipiul Vaslui. În rest, au fost solicitări obișnuite, în urma excesului alimentar sau consumului de alcool, respectiv cazuri de acutizare a unor boli cronice.
Reprezentanții SAJ Vaslui spun că față de alte nopți de Revelion au fost mai puține agresiuni și mai puțini pacienți care au avut nevoie de asistență medicală în urma consumului exagerat de alcool.

Prima zi a anului a fost tragică pentru doi vasluieni

Zi nefastă pentru un tânăr de 30 de ani, din Vaslui. Chiar în prima zi a anului, bărbatul a ajuns în comă profundă la Spitalul Județean Vaslui, după ce a căzut în baie. Acesta suferea de epilepsie, iar cea care l-a găsit și a anunțat ambulanța a fost chiar mama acestuia. Echipajul ajuns la domiciliul bărbatului a constatat că acesta se afla în stop cardio-respirator. Pacientul a fost resuscitat și transportat la Spitalul Județean, unde se află și acum în stare de comă profundă, la secția de Terapie Intensivă.
Ziua de 1 Ianuarie a fost una fatidică pentru un bârlădean în vârstă de 61 de ani, victimă a unui accident de circulație, petrecut ieri în jurul orei 19.30. Bărbatul a fost accidentat mortal de un șofer în vârstă de 21 de ani, din comuna Cerțești, județul Galați, care conducea autoturismul personal pe strada Tecuciului, pe sensul de mers dinspre Bârlad spre Tecuci. Victima în vârstă de 61 de ani fost lovită în plin în apropierea benzinăriei de pe strada Tecuciului.
Echipajul ambulanței trimise la fața locului, a acordat primul ajutor victimei accidentului, dar după aproape o oră de manevre de resuscitare fără succes, au fost nevoiți să constate decesul bărbatului.
„Șoferul autoturismului înmatriculat în Galați este cel care a sesizat la numărul unic de urgență 112 că a accidentat un pieton care se deplasa pe carosabil în Bârlad, pe strada Tecuciului. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă. Șoferul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, în urma căreia a reieșit că acesta nu consumase băuturi alcoolice”, a declarat Loredana Stavăr, din cadrul IPJ Vaslui. (Mihaela NICULESCU)

Programul farmaciilor care asigură permanența în nopțile începutului de an, la Vaslui și Bârlad

Farmaciile care asigură permanența pe timpul nopților, în intervalul orar 22 – 8, vor fi o soluție pentru rezolvarea unor probleme minore de sănătate, care pot crea disconfort în această perioadă a Sărbătorilor de iarnă.
Iată care sunt farmaciile de gardă în perioada 1 – 8 ianuarie: la Vaslui, în noaptea de Revelion, va asigura permanența farmacia Mentogely (zona Gării); în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2020, va asigura garda farmacia Plantago Tehnofarm (Crucea Gării); în noaptea de 2 spre 3 ianuarie va fi deschisă farmacia Punctfarm (Zona Gării) și tot această farmacie va asigura permanența și în noaptea de 3 spre 4 ianuarie. În a patra noapte din an, va fi deschisă farmacia RA SRL Vaslui (Zona Piața Vidin), în a cincea noapte a anului va asigura garda farmacia Ropharma SA Vaslui și în a șasea noapte, farmacia Ropharma SA Vaslui (Zona BIG). În noaptea de 7 spre 8 ianuarie va fi deschisă farmacia Ropharma SA Vaslui (Zona Consiliului Județean).
La Bârlad, la cumpăna dintre ani, va asigura garda farmacia Ropharma (zona Cinema „Bârladul”); în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2020, va avea program de permanență farmacia Ropharma SA Bârlad (Zona Penny), în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, farmacia Ropharma SA Bârlad (Zona Gării), iar în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, farmacia Ropharma SA Bârlad (Zona Spital). În noaptea de 4 spre 5 ianuarie, garda va fi asigurată de farmacia Sensiblu (Zona Centru), iar în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, farmacia Dona (Zona Cec). Farmacia Terapia (Zona Spital) va fi deschisă în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, iar în noaptea următoare va asigura permanența farmacia Tonic Life (Zona Pieței). (M.N.)

Peste 25.000 de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii vasluieni

Polițiștii vasluieni cercetează trei bărbați cu vârste între 28 și 49 de ani, din localitatea Zorleni, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunilor de ,,efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept” și ,,contrabandă”.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui au organizat o acțiune cu forțe lărgite. În cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Bârlad, sprijiniți de polițiști pentru acțiuni speciale, aceștia au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la imobile de pe raza comunei Zorleni, județul Vaslui.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au identificat și ridicat în vederea cercetării un număr de 25.701 articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3 și P1, deținute fără drept, în valoare de peste 5.000 lei.
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 28 de pachete de țigarete, fără timbru, provenite din Republica Moldova.
Trei bărbați din comuna Zorleni, în vârstă de 28, 35 respectiv 49 ani, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept” și ,,contrabandă”, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să se propună soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Polițiștii vasluieni reamintesc că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a articolelor pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului.
Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (M.N.)

Un soț a fost reținut pentru violență în familie, în Ajun de Anul Nou

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad – Biroul de Ordine Publică au reținut un bărbat în vârstă de 33 ani, din comuna Ibănești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie.
Ieri, 30 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 24 de ani, din municipiul Bârlad, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, care a solicitat întăriri, întrucât bărbatul se manifesta agresiv. Acesta, având în mână un cuțit, amenința cu acte de violență membrii familiei, respectiv pe soția și fiul său, în vârstă de o lună. În vederea aplanării conflictului au intervenit polițiști de siguranță publică și un polițist de proximitate din cadrul Poliției municipiului Bârlad, care au purtat negocieri cu bărbatul.
Deși agresorul solicita polițiștilor să nu intervină întrucât va recurge la acte de violență asupra fiului său, fiind poziționat în dreptul porții și ținând strâns în brațul stâng copilul, polițiștii au reușit, acționând ferm, să-l imobilizeze și să ia copilul din brațele acestuia.
Profitând de neatenția bărbatului, soția acestuia a fugit din curtea locuinței, fiind preluată de polițiști și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, urmare a leziunilor suferite.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru a fi dispusă o măsură preventivă. (M.N.)

Pesta porcină africană se răspândește în județ. A fost confirmat un nou focar de PPA, la Horoiata

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui este pe poziții, având în vedere alerta privind creșterea nivelului de risc pentru răspândirea pestei porcine africane.
La solicitarea DSVSA Vaslui, Prefectul Mircea Gologan a convocat în data de 30.12.2019 Centrul Local de Combatere a Bolilor – Județul Vaslui (CLCB), care a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea Pestei Porcine Africane pentru confirmarea focarului de la Sălcioara, comuna Banca, la efectivul de suine din exploatația aparținând lui D.E., conform buletinului de analiză 17928/28.12.2019 de la Institutul Național de Diagnostic București.
Astăzi, 31.12.2019, s-a întrunit CLCB pentru confirmarea focarului de la Horoiata, comuna Bogdănești, în baza Buletinului de analiză nr. 15318/30.12.2019, emis de către Laboratorul DSVSA Iași. CLCB a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea Pestei Porcine Africane în focarul confirmat în exploatația de tip A a aceluiași proprietar, la un număr de 13 capete porcine. La această exploatație de tip A s-a dispus un control în data de 30.12.2019, iar în urma verificărilor si neregulilor constatate, s-au luat următoarele măsuri: a fost sancționat contravențional, conform HG 984/2005 cu modificările și completările în vigoare, cu 12.000 lei pentru introducerea de animale într-o exploatație neautorizată pentru creșterea porcinelor, întârzieri de peste 15 zile pentru înregistrarea în BND (Baza Naționala de Date) a mișcării animalelor, neconcordanțe la controlul documentelor între situația existentă și alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.
Ca urmare a celor două suspiciuni confirmate de către laboratoarele acreditate, s-au instituit măsuri în vederea limitării răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), respectiv s-au instituit două filtre, după cum urmează: filtrul nr.1 – la intrarea în localitatea Horoiata, comuna Bogdănești, pe DJ 245 D, asigurat de către reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, DSVSA Vaslui, Unitatea Locală de Sprijin Bogdănești, reprezentanți ai drumurilor județene; filtrul nr. 2 – la ieșirea din localitatea Horoiata, comuna Bogdănești spre localitatea Unțești, asigurat de către reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, DSVSA Vaslui, Unitatea Locală de Sprijin Bogdănești, reprezentanți ai Drumurilor Județene; circulația persoanelor înspre sau dinspre exploatație este supusă unei autorizații scrise din partea autorității competente; Intrarea sau ieșirea vehiculelor înspre sau dinspre exploatație este supusă unei autorizații scrise a autorității competente; utilizarea mijloacelor corespunzătoare de dezinfecție la intrările și ieșirile clădirilor ce adăpostesc porcii și ale exploatației însăși; orice persoană care intră sau iese din exploatațiile de porci trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul propagării virusului pestei porcine africane. De asemenea, toate mijloacele de transport trebuie să fie dezinfectate minuțios înainte de a ieși din exploatație; un poster de avertizare cu textul: „Intrarea interzisă, suspiciune pesta porcină africană” a fost amplasat de către autoritatea competentă locală la intrarea în exploatație, într-un loc cât mai vizibil; autoritatea competentă locală (medicul veterinar de liberă practică împuternicit) a afișat în localitatea în care apare suspiciunea/confirmarea bolii, informări pentru crescătorii de porcine asupra caracteristicilor și simptomatologiei PPA și un rezumat informativ despre modul de combatere a acesteia (politica de eradicare, de compensare etc.). Astfel de informări s-au afișat la panoul Consiliului Local si în alte locuri publice cu vizibilitate maximă si s-au dat comunicate repetate în mass media locală. O zonă de control temporar a fost stabilită în jurul exploatației, în vederea controlării eventualei infecții. În vederea informării cetățenilor cu privire la suspiciunea/confirmarea pestei porcine pe teritoriul localităților, primăria locală emite dispoziții de înștiințare și informare a cetățenilor privind măsurile ce trebuie luate pentru limitarea răspândirii bolii. Acest tip de dispoziție se afișează în locuri publice, cât mai vizibil, pentru a putea fi citită de cât mai mulți cetățeni.
În data de 26.12.2019, proprietarul unei exploatații izolate din localitatea Sălcioara, comuna Banca, a informat telefonic medicul veterinar, oficial, că pe data de 25.12.2019 a găsit doi porci morți, iar în cursul zilei de 26.12.2019 au mai murit trei porci, pentru care s-au luat măsurile de recoltare a probelor, trimitere spre analiză către laboratoare acreditate, iar animalele ucise și neutralizate în urma confirmării bolii.
Înainte de moarte animalele au prezentat semne clinice de boală și anume: stare generală modificată, subfebrilă, apetit capricios, decubit prelungit, abatere, inapetență, semne care nu pot exclude forme atipice de pestă porcină africană.
În exploatația situată în comuna Banca, conform anchetei epidemiologice, la data de 26.12.2019 s-au identificat 33 suine din care 5 porci morți, 12 adulți, 8 de 2-6 luni, 8 sub 1 lună, restul fiind sacrificate în exploatație și comercializate fără documente. Din anchetă reiese că un număr de 13 suine au fost mutate fără documente în perioada 15 – 20.12.2019, în localitatea Horoiata, comuna Bogdănești, la locuința proprietarului. Exploatațiile au fost puse sub restricție sanitară veterinară și au fost dispuse măsuri privind mișcarea suinelor. De asemenea, a fost dispusă începerea unei anchete epidemiologice, care este în curs de desfășurare, proprietarul fiind sancționat contravențional în data de 27.12.2019 cu amendă în cuantum de 3.600 lei, pentru nerespectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
În vederea prevenirii răspândirii virusului pestei porcine africane, s-a recurs la uciderea imediată a unui număr de 28 suine din exploatația aflată în localitatea Sălcioara, comuna Banca, cât și a unui număr de 13 suine aflate în localitatea Horoiata, comuna Bogdănești. Cu sprijinul UAT Banca și Bogdănești, s-a recurs la neutralizarea cadavrelor prin metoda alternativă. Facem apel din nou, pe această cale, la cetățeni, crescătorii de porcine, să anunțe de urgență medicul veterinar în situația în care apar modificări în statusul de sănătate al porcinelor din gospodăriile proprii, sau dacă apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor. DSVSA Vaslui împreună cu Instituția Prefectului recomandă primarilor, consiliilor locale și cetățenilor să trateze cu maximă responsabilitate acțiunile care țin de prevenirea răspândirii virusului și să respecte cu strictețe toate acțiunile impuse de autoritățile competente.”, precizează dr. Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui, într-un comunicat de presă. (Mihaela NICULESCU)

Asigurarea asistenței medicale în județ, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou

Conform informării transmise de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, locuitorii județului Vaslui pot beneficia de asistență medicală de urgență prespitalicească și spitalicească asigurată prin centre de permanență, serviciul de ambulanță, unitățile de primiri urgențe/camere de gardă din cadrul spitalelor.

Centrele de permanență asigură asistență medicală astfel:
– În zilele lucrătoare, garda este între orele 15:00-8:00
– În zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda este între orele 8:00-8:00
La nivelul județului Vaslui funcționează 12 Centre de permanență, 10 organizate în mediul rural si 2 în mediul urban:
1. Centrul de permanență Codăești – zone arondate: Codăești, Tăcuta, Dănești, Miclești și Ferești;
2. Centrul de permanență Ivănești – zone arondate: Ivănești, Pungești, Gârceni și Poienești;
3. Centrul de permanență Vutcani – zone arondate: Vutcani, Găgești, Dodești, Roșiești și Viișoara;
4. Centrul de permanență Puiești – zone arondate: Puiești, Voinești, Gherghești, Pogana și Iana;
5. Centrul de permanență Cozmești – zone arondate: Cozmești, Delești, Oșești si Bălteni;
6. Centrul de permanență Duda-Epureni – zone arondate: Duda-Epureni, Arsura și Drânceni;
7. Centrul de permanență Oltenești – zone arondate: Albești, Oltenești, Crețești și Tătărani;
8. Centrul de permanență Stănilești – zone arondate: Stănilești, Lunca Banului, Berezeni, Vetrișoaia și Fălciu;
9. Centrul de permanență Huși – zone arondate: municipiul Huși și zonele limitrofe;
10. Centrul de permanență Tutova – zone arondate: Tutova, Pochidia, Pogonești și Ivești;
11. Centrul de permanență Dragomirești – zone arondate: Dragomirești, Pungești (satele Stejaru și Bleșca) și Voinești (satele Avrămești și Uricari);
12. Centrul de permanență Bârlad – zone arondate: municipiul Bârlad și zonele limitrofe.
Serviciul Județean de Ambulanță poate fi solicitat gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Structurile de primiri urgențe (camere de gardă, compartimente și unități de primiri urgențe) din cadrul spitalelor publice au activitate permanentă, în conformitate cu planificarea medicilor în cadrul turelor de gardă. (M.N.)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: